Obiectul lunii: CROMOLITOGRAFIE – GEORGE ENESCU

Este reprezentat în cromolitografie, George Enescu - tânăr, în portret semiprofil dreapta.

Cromolitografia a fost realizată într-un atelier fotografic, cu prilejul uneia dintre numeroasele șederi ale muzicianului la Paris.

În partea dreaptă, jos, a cromolitografiei este înscrisă marca atelierului fotografic și datele de identificare.
„Gerschel 23 B 3 E S CAPUCINES PARIS”

Bulevardul - des Capucines- este unul dintre marile bulevarde din Paris, un lanț de bulevarde construite prin fostul curs al Zidului lui Carol al V – lea și al Zidului Ludovic al XIII-lea, care au fost distruse la ordinul lui Ludovic al XIV-lea.

Numele provine de la o mănăstire frumoasă de călugărițe capucine a cărei grădină se afla pe partea de sud a bulevardului înainte de Revoluția franceză.

Fosta denumire, ”Rue Basse-du-Rempart” (”strada de jos a meterezei”), sugerează că, la început strada era paralelă cu zidul orașului Paris, apoi a devenit bulevard.
………………………………………………………………………………………………….

”Într-o zi a anului 1894, soseam la Paris. Pe atunci Franța muzicală trecea printr-o epocă strălucitoare, o perioadă căreia i se dăduse un nume frumos – a doua Renaștere!”
(George Enescu)

Pentru Enescu, Franța a fost, pe bună dreptate, țara adoptivă, care l-a propulsat pe marele muzician, care l-a primit cu multă căldură și l-a admirat ca artist, deschizându-i orizonturi și oferindu-i oportunități, astfel devenind una dintre personalitățile marcante ale vremurilor.

Geniul său muzical (a compus primele lucrări la 16 ani) și marea varietate a creației sale, situate între sfârșitul romantismului și modernitate, s-au hrănit considerabil din această influență franceză, fiindcă a studiat muzica în Franța, a folosit în operele sale forme muzicale franceze, a desfășurat o bogată activitate concertistică și de pedagog.

Debutează în calitate de compozitor, la 6 februarie 1898, în cadrul concertelor Colonne din Paris cu premiera Suitei simfonice ”Poema Română”, cu un succes excepțional iar în februarie 1900, ca violonist în orchestra Colonne din Paris, dirijată de Edouard Colonne.

La 18 mai 1929 este ales membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, unde a ocupat locul deținut înainte de compozitorul rus, Cezar Cui (decedat).

A fost fondatorul trio-ului instrumental (1902) și al cvartetului George Enescu din Paris (1904), profesor la Școala Normală de Muzică și Școala instrumentală ”Yvonne Astruc” din Paris.

Contactul cu tradiția de cultură a Parisului l-a îmbogățit, într-adevăr, l-a stimulat, i-a dat prilejul să se afirme.

El a influențat scena muzicală franceză de la sfârșitul secolului al XIX- lea și începutul secolului al XX- lea în aceeași măsură în care a fost el însuși influențat de cultura franceză.

“Iubesc Franța pentru că e țara în care contrastele cele mai izbitoare capătă armonia cea mai perfectă. .. Și apoi, nu știu, de la început m-am simțit atras înspre Franța. E o atracție spirituală, bazată poate pe latinitate… În orice caz, mi-e dragă Franța!”

România și Franța aparțin unui spațiu cultural comun, trăiesc într-o comuniune artistică, pentru că numeroase personalități ale artelor și culturii românești din secolul al XIX- lea și începutul secolului al XX- lea au venit la studii în Franța și au frecventat mediul cultural parizian al epocii.

Și, cu toate că la Paris se crease un adevărat cult în jurul persoanei lui George Enescu, el s-a înapoiat mereu în țară, fiindcă – spunea Enescu – ”folclorul nostru nu numai că e sublim dar te face să înțelegi totul!”

Muzeograf: Doina-Mihaela Purcaru

 
Bibliografie selectivă                            
George Sbârcea - Veșnic tânărul George Enescu
Vasile Doroș - George Enescu în constelația muzicii universale