Obiectul lunii: FOTOGRAFIE CU RAMĂ (COSTACHE ROSETTI TEȚCANU)

Imaginea în ton de sepie este o reproducere realizată în anul 1930, reprezentând în portret compozițional pe Costache Rosetti Tețcanu, bunicul Mariei Rosetti Tescanu, soția lui George Enescu.

Costache Rosetti Tețcanu (1814 – 1879) s-a născut în satul Tescani (fost Tețcani), județul Bacău sub numele de Constantin Roset, fiul lui Dumitrache Roset și al Smarandei (născută Krupenschi).

”...casa bunicului Costachi – casa strămoșească – cu verandă cu geamuri albăstrui, închisă pentru totdeauna de către Tata și în care nimeni – în afara lui – nu avea acces. Un loc întunecos și misterios, casa sufocată de copaci cu ramuri stufoase pe care nimeni nu le curăță și printre care de abia străbate lumina soarelui...”    (Maria Cantacuzino – Enescu: Umbre și lumini - Amintirile unei prințese moldave, pag 24-25)

Boier unionist, naționalist, raționalist și reformator, președinte al Tribunalului Bacău (7 nov. 1845 – 10 aug. 1846), primar al Tețcanilor (1868) a făcut parte din clasa politică, desfășurând o vastă activitate.

O ramură a Rosetteștilor, întinsă pe opt generații, în două secole și jumătate a sfințit locul ales, se pare, de vornicul Manolache din Grozăvești pentru fiul său, Ștefan, cumpărătorul din 1709, de la care a rămas din tată-n fiu: Ioniță, medelnicerul, s-a așezat aici gospodărește, Gheorghe cel destoinic, tot medelnicer a ctitorit biserica, ridicând și o culă de apărare, iar viteazul căminar Dumitrache a salvat satul de răul tâlharilor.

Din a șasea generație se distinse, pe la 1840, Costache cel înțelept, autodidactul capabil să-și unească mintea ageră cu sufletul mare în acea rațiune practică de „a pune o teorie contra oamenilor, care mi-am format-o din singură a mea gândire și cercetare a mergirii tuturor lucrurilor în lume(...), de a nu crede nimica și pe nimeni până ce eu singur, prin a mea cugetare, prin a mea silință nu mă voi lămuri(...) de adevăr. Și aceasta o fac din urâtul cel mare ce-l am de-a imita pe altul ș-asculta fără să fiu eu însumi pătruns de-adevăr prin a mea judecată.”   (Maria Cantacuzino-Enescu: Umbre și lumini – Amintirile unei prințese moldave, prefață)

Cu un astfel de îndreptar, administratorul moștenirii părintești dobândise nu numai starea de mare proprietar, ci și criteriul social cel mai drept, „ folosul adus țării”, după care, ierarhizând clasele, a dat țărănimii prima importanță.

Era renumit pentru spiritul lui de dreptate și generozitate față de nevoiași, raporturile fiind aproape familiale între Curte și sat.

În iunie 1848 desființează „boierescul” (claca) de pe propria-i moșie din Tescani , înproprietărind pe fiecare țăran.

Toamna deschide, ca învățător , în tinda casei sale, școala sătească, fiindu-i și întâiul învățător, aducând aici pe Vasile Alecsandri și Costache Negri (prieteni apropiați), pentru ca, mai târziu, fiul lui, Dumitru Rosetti Tescanu, să adune la Tescani una dintre cele mai valoroase biblioteci din Pricipatele Române, cu multe ediții rare, totalizând peste 12.000 volume.

Câțiva ani mai târziu, în noiembrie 1855 eliberează țiganii robi de pe moșie, înainte de hotărârea domnească.
„Domnul Costache Roset Tețcanu din Bacău n-au așteptat inițiativa guvernului. […] D-lui este desăvârșit român, crescut și trăit în țeara sa și totuși enunciă niște idei radicale care figură în programul progresiștilor celor mai înaintați.”( Mihail Kogalniceanu, în ”Steaua Dunării”, 2, nr.27, 1 dec 1855. pag.105)

În același context politic, la 30 august 1857 a fost ales deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei.

Pe 7 octombrie 1857 a votat pentru Unirea Principatelor, pentru desființarea privilegiilor de clasă și pentru instaurarea egalității tuturor românilor iar în calitate de deputat a semnat declarația prin care acorda votul său pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (1859), făcand apel la prietenii de peste hotare să susțină Unirea Principatelor.

Prin infăptuirea Reformei agrare din 1868, le-a dat pământ tuturor locuitorilor comunei Tescani.

"Purtător al uneia din cele mai dramatice conștiințe a timpului său, inițiatorul unor măsuri de progres social, fruntaș al Unirii și susținător neabătut al cauzei țăranești, Costache Rosetti Tețcanu a fost ocolit cu prudență în timpul vieții și uitat până la ignorare după moarte. Cum se explică acest destin? Mai întâi, omul era de o rară modestie, comparabilă în epoca cu aceea a lui Costache Negri, pe care de altfel îl considera singurul său prieten adevărat.[...] Pe de altă parte, structura tenace a lui Costache Rosetti Tețcanu avea la bază o gândire de cea mai mare independență , manifestată deschis, ceea ce-i conferă perspectiva detașării dar și a distanțării de contemporani. Viața nu-i oferise prea multe bucurii. de la vârsta adolescenței rămăsese fără tată și luase asupra sa greul gospodăresc, situație care-i anulase orice perspectivă a școlilor înalte, oprindu-l la învățatul acasă ori în una din primele instituții moldovene, limita pe care o va îndepărta printr-o neobosită strădanie de autodidact. Apoi propria familie și-o întemeiase anevoios, rupându-și tinerețea în trei căsătorii. Liniile negre ale vieții, numite de el nenorociri, îi consolidau astfel atitudinea gravă asupra existenței..." ( C.Th.Ciobanu, în "Ateneu", sept.1979.p.14)

Speranțele îi rămâneau acum în familia pe care o înnobilase cu numele Rosetti Tescanu, prețuindu-i pe cei școliți, sprijinindu-i material și moral și admirând inteligența, cultura, talentul literar și muzical.

După o suferință de șapte zile, Costache Rosetti Tețcanu se stingea din viață la vârsta de 65 de ani, în 1879, lăsând prin testament întreaga avere fiului său, Dumitru Rosetti – Tescanu (tatăl Marucăi).

„Febră mare, dublă pneumonie de care murea după șapte zile, punând testamentul în mâinile fiului său înlăcrimat, odată cu binecuvântarea lui […] În ziua înmormântării, locuitori din zece sate înconjurau coșciugul lui Costache Tescanu. Cu capetele descoperite, gravi, cu sufletul recules, cu inima lor simplă, îndoliată. Copii, femei tinere și bătrâne – multe bătrâne – îngenunchiate îl boceau după obicei. Țăranii din Tescani strigau și-l jeleau din tot sufletul, spunând: „Dumnezeu să te ierte, Coane Costachi, pentru pământul pe care ni l-ai dat, să-ți fie țărâna ușoară, stăpâne!...”
(Maria Cantacuzino – Enescu: Umbre și lumini – Amintirile unei prințese moldave, pag141-142)

Urmașii lui Costache, în alte două generații au ridicat întregul domeniu de la Tescani la rang de așezămant cultural.

Iubitoare de cultură și artă, familia Rosetti a făcut din Tescani, de-a lungul timpului, un loc de întâlnire a unor reprezentanți de seamă ai literaturii, picturii sau muzicii.

                                                       Realizat: Doina – Mihaela Purcaru, muzeograf