Tema iconografică, „Răstignirea lui Isus” este prezentată într-o compoziție.
Central, este prezentat Isus Hristos, răstignit.
În patru casete sunt: ”Fecioara cu Pruncul, Sf. Ierarh Nicolae”, Sf. Gheorghe omorând balaurul” și ”Sf. Dumitru”.
Blatul, ușor curbat cu pene îngropate.
Pictura este în dominantă cromatică caldă, peste blatul poleit.
Compoziția este încadrată în chenar lat, orange de cadmiu.
Datând din secolul al XIX- lea și purtând patina timpului, icoana ”Răstignirea lui Isus” are o semnificație aparte în contextul celei mai importante sărbători ale creștinismului care comemorează evenimentul fundamental – Învierea lui Isus Hristos în cea de a treia zi după răstignirea sa.
Cât despre latura religioasă, George Enescu a fost un om religios în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Nu a fost nici ateu, nici habotnic în credință, ci avea o credință firească, având în codul său genetic elementele credinței ortodoxe, descinzând pe ambele ramuri, maternă și paternă, din familii de preoți.
„Mama era, ca și tatăl meu, dintr-o familie de preoți ortodocși, se rugau cu ardoare și plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. Ruga lor s-a împlinit în anul 1881..., adăugând: „Iată-mă, deci, de două ori pecetluit ca om al gliei și ca mistic. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele.”
Le-am rămas credicios, într-un anumit fel (...) și dacă sentimentele mele religioase s-au schimbat cu timpul, am păstrat totuși cucernicie față de religie, de tot ce este vrednic în ea!
(Bernard Gavoty: Amintirile lui George Enescu)
Încă din coplilărie este amintită „Piesa religioasă în Sol major pentru pian”, intitulată și „Mică bucățică bisericească”, pe care a scris-o în jurul vârstei de 8 ani, lucrare apreciată de el însuşi, spre sfârşitul activităţii, ca element de legătură cu divinitatea.
La vârsta de 12 ani, acesta a participat, în biserica din Zvoriștea, la săvârșirea Sfintei Liturghii de către bunicul său, preotul Gheorghe Enescu, apreciind la sfârșit: „Am, luat parte la o slujbă săvârșită de bunicul meu și am rămas extaziat...(...) O așa slujbă bisericească n-am pomenit și o voi ține minte toată viața...! (George Sbârcea: „Veșnictânărul Enescu”)
„Enescu dibuia transpunerea la vioară a cântării bisericești auzite...!”, după cum mărturisea Alexandru Cosmovici, (o rudă de-a sa din partea mamei).
Printre încercările pregătitoare operei Oedip (opera care l-a consacrat), sunt amintite şi câteva lucrări cu tematică religioasă, în general biblică: oratoriul „La fille de Jephté”, scena lirică „La vision de Saul”, legenda „Ahasverus” şi chiar „Kyrie din Missa în sol minor”.
Isonul, de exemplu, îl întâlnim în cântarea preoţilor din „Poema română“, creaţie de hotar nu numai în catalogul compozitorului, dar şi al muzicii româneşti. În aceasta, isonul apare într-o formă foarte apropiată de cea întâlnită în muzica liturgică ortodoxă.
Explicaţia numărului mic de lucrări religioase nu trebuie căutată în ceea ce s-ar putea numi renunţarea la convingerile sale ortodoxe.
Totuşi, la un moment dat, George Enescu afirma că: „Religia mea este muzica; muzica este pentru mine adevărata religie!“
Realizat: Doina-Mihaela Purcaru, muzeograf