Obiectul lunii: FARFURIE CU STEMA FAMILIEI CANTACUZINO

Enumerând obiectele mărunte ale casei: din cristal, porțelan, alamă, argint, cositor, ceramică și multe altele, care fac parte din patrimoniul casei memoriale „George Enescu” din Sinaia, printre acestea se detașează un set compus dintr-un număr de 131 de piese, de pildă, farfurii, din faianță albă, de formă și mărime diferită, datând din secolul al XX - lea și realizat în atelierele englezești.

Ca urmare, vom descrie, la-ntâmplare, una dintre aceste piese, o farfurie întinsă, format mare, cu marginile festonate, central fiind reprezentată stema familiei Cantacuzino, în nuanță neagră, incluzând deviza „QVOE NOCENT DOCENT”.

Pe verso este inscripționată o emblemă cu textul: IMPORTE D’ ANGLETERRE – FAIENCE,  PORCELAINES CRISTAUX GRAND DÉPOT; E. BOURGEOIS  21, Rue Drouot PARIS,33 Rues’ Ferre a MARSEILLE.

Acest set de farfurii i-a fost oferit lui George Enescu din partea Marucăi, dar, cine era de fapt Maruca, frumoasa soție a lui George Enescu?

Maria (Maruca) Cantacuzino, născută Maria Rosetti, era fiica unui nobil moșier bogat din Moldova, ale cărui domenii înconjurau impunătorul conac de la Tescani, lângă Bacău. Era căsătorită cu Mihail Cantacuzino, fiul cel mare al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul și avea să facă parte din cea mai bogată familie ale vremurilor, însă în anul 1928, Mihail Cantacuzino își va pierde viața într-un tragic accident rutier.

Pe George Enescu, Maruca l-a cunoscut în 1907,  pe o alee de brazi din apropierea castelului Peleș, ea era doamnă de onoare a reginei Elisabeta iar Enescu, oaspete de seamă al familiei regale, tânărul muzician făcând  o mare pasiune pentru ea, căsătoria lor oficială va fi, însă, cu treizeeci de ani mai târziu, în 1937.

Și, cum mulți se-ntreabă de ce și-a construit Enescu o casă la Sinaia, cunoscându-se că este originar de prin părțile Moldovei ...este lesne de ințeles că între George Enescu și Sinaia a fost o puternică legătură sufletească, un „coup de foudre” care-și are originea în anii adolescenței, cu începutul lungilor șederi la Castelul Peleș, ca invitat al reginei Elisabeta, unde-și petrecea vacanțele, înainte de anul 1900.

Desigur, și familia regală făcea parte dintre invitații de onoare ai muzicianului, în vila Luminiș, casă atât de dragă lui George Enescu, dar nu vom repeta ceea ce s-a scris până acum despre construcția acestei case, despre strânsa conlucrare pe care a avut-o Enescu cu arhitectul Dudescu, autorul proiectului vilei.

Vila Luminiș -  rodul activității concertistice, al turneelor întreprinse în perioada anilor 1923-1924.

Cum era organizată casa, cum se trăia la „Luminiș”?

Intrând în casă, urcai o scară, la capătul căreia se afla un antreu din care pătrundeai în sufragerie. De aici, pe partea dreaptă admirai Bucegii în toată splendoarea lor. În mijlocul sufrageriei, trona masa mare, rotundă, cu scaune de jur împrejur. Pentru prânz și cină, scaunul rezervat lui Enescu îl situa cu spatele la ușa de la intrare. Maruca (soția lui George Enescu), în fața lui, putea supraveghea ușa spre bucătărie, de unde venea menajera. Persoanele invitate soseau pentru prânz la ora 13,00-fix. Era un protocol instituit de Maruca și strict aplicat. La „Luminiș” se mânca bine, toate bucatele erau gustoase. Nu se servea a doua oară din același fel de mâncare. Cu mici excepții, era îndestulător, dar invitații aveau apetit: aerul tonic al Sinăii, mersul pe jos până la Cumpătul și...așteptarea prelungită, stârneau pofta de mâncare. Masa era servită după același protocol stabilit de Maruca. Doamnele erau servite înaintea Marucăi. Apoi bărbații, ținându-se seama de vârsta lor. Însă, bărbații invitați îi asigurau prioritate gazdei, extrem de ospitalieră, adică maestrului Enescu. După servirea mesei, se trecea în salonul de muzică, unde Enescu își încânta oaspeții cu recitalurile oferite...era magnific... Sufrageria și salonul puteau constitui o singură mare încăpere, ușa dublă ce le despărțea rămânea deschisă permanent. Enescu își recăpăta pofta de conversație. Uneori aprindea o țigară de foi...Serile se prelungeau până la ora 21,00. Când vremea era frumoasă, caldă, se trecea pe terasa cu cerdac, în care se aflau fotolii de paie, o masă rotundă,  pe care se așezau ceștile de cafea.....

Și...parcă, neîncrezători dar visători: Dimineața la Enescu....prânzul la Enescu....cina la Enescu sau „muzică la Enescu”.  Dulci amintiri...!!!

George Enescu - una dintre personalitățile care și-a lăsat numele puternic gravat în cronica micului orășel  de pe valea superioară a Prahovei.

                                                         Realizat:  Doina-Mihaela Purcaru - muzeograf