Tema iconografică îl reprezintă pe Sf. Ierarh Nicolae”, anturat în medalioane de Sf. Ipatie, Sf. necunoscut, Stele, muceniţe, Matroana şi Alexandra. Icoana este pictată pe blat de lemn curbat, realizată în atelierele lipoveneşti, datând din sec-al XIX-lea.
Cromatica: fondul poleit cu foiţă de aur şi chenar exterior în roşu vermillon, chenar interior în albastru ceruleum; interiorul este pictură pe fondul poleit. Veşmântul Sfântului este în ton de roşu permanent, epitrahilul în albastru ceruleum. Veşmintele celorlalti sfinţi sunt în tonuri de roşu englez, roşu carmin, roşu permanent, cu accente de galben crom, culoare întalnită şi la detaliile de ornamente de pe veşmântul sfântului.
Icoana se află în modesta cameră a lui George Enescu, care anticipând parcă zilele de restrişte de la sfârşitul vieţii, Enescu şi-a mobilat dormitorul său în cel mai auster mod posibil, în contrast cu celelalte camere ale casei, bogat împodobite.
În această ”chilie” (cum o numea maestrul) se află o întreagă colecţie de obiecte româneşti, provenind din mai multe zone ale ţării, şi-a dorit o cameră mică, modestă, care să poarte amprenta stilului românesc şi care totodată să-i amintească de casa părintească de la Liveni- Botoşani, localitate care poartă astăzi numele compozitorului.
Întâi de toate, însă, trebuie menţionat faptul că genialul muzician, George Enescu era foarte modest. Camera maestrului se remarcă prin intimitate, confirmând modestia specifică oamenilor mari.
”Simplitatea în viaţă este o adevărată libertate”, este o mărturisire a maestrului, pe care vizitatorul o poate citi înainte de a părăsi această cameră.
Existenţa unui număr considerabil de icoane în vila „Luminiş” de la Sinaia (locul mult iubit de Enescu) nu este deloc întâmplătoare, între ascendenţii săi numărându-se străbunicul şi bunicul, preoţi.
Enea Galin, străbunic pe linia paternă, originar din Simnicea, era un bun cântăreţ, apreciat pentru aceasta de Alexandru Moruzi, stăpânul unor moşii întinse prin partea locului şi care l-a adus şi l-a stabilit la biserica din Zvoriştea, ca dascăl-cântăreţ de biserică, la strană.
Gheorghe Enescu, bunicul său, moşteneşte vocaţia, îmbrăţişând cariera de preot, care la rândul său, având zece copii, din care şase au arătat un interes deosebit pentru muzică.
Prin Costache Enescu, tatăl lui George Enescu, tradiţia carierei bisericeşti se întrerupe. Era un bun cântăreţ amator şi cânta bine la vioară, mai ales romanţe şi valsuri.
Pe când era elev, era totdeauna ales pentru a conduce corul şcolii. Abandonează seminarul, o scurtă perioadă este învăţător, apoi devine slujbaş boieresc, ajungând mare arendaş şi chiar proprietar mijlociu de pământ.
Costache Enescu, căsătorindu-se cu Maria Cosmovici(mama lui Enescu), fiica preotului Ioan Cosmovici din Mihăileni, reia firul tradiţiei de mediu bisericesc.
Realizat: Doina-Mihaela Purcaru – muzeograf (Casa memorială ”G.Enescu”- Sinaia)