Chiar dacă vremurile pe care le trăim sunt dificile și incerte, avem bucuria, în calitate de organizatori, să anunțăm desfășurarea celei de a 7-a ediții a Întâlnirilor Muzicale Internaționale „Georges Enesco” Paris 2020/- Rencontres Musicales Enesco, între 12 şi 16 octombrie 2020. Evenimentul este organizat cu susținerea Societăţii de Editori şi Autori de Muzică din Franța şi a Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Societatea Muzicală Rusă în Franța, Conservatorul Rus „Serghei Rachmaninov”-Paris, Muzeul Național „George Enescu” și alte instituții și asociații. Conducerea artistică este asigurată de pianista Alina Pavalache și compozitorul Henri Nafilyan.
În perioada 13-16 octombrie va avea loc Concursul Internațional de Canto „Georges Enesco”, care propune candidaţilor un format original, cu două secțiuni: Tineri Profesioniști şi Mari Amatori de Artă Vocală.
În edițiile anterioare, competiția a adus la rampă cântăreți valoroși. George Vîrban, Ramona Păun, Jennifer Courcier, Sarah Defrise, Martiniana Antonie, Cosmina-Antonia Stancu, Liga Yi, Jiwon Song sunt prezenți deja pe scene importante din Europa.
Anul acesta s-au înscris peste 30 de participanţi. Etapa, eliminatorie şi semi-finala se desfășoară în Sala de Concert a Conservatorului Rus «Serghei Rachmaninov», în zilele de 13 și 15 octombrie, iar finala va avea loc pe 16 octombrie, ora 18.30, la sala Bernanos, arondismentul 9, Paris.
Din juriu vor face parte: Tobias Truniger (Directorul Studio Opera al Bayerische Staatsopera), Florin Estefan (Managerul general al Operei Naționale Cluj-Napoca), Henri Nafilyan (compozitor), Jean-Philippe Lafont (artist liric), Michael Cousteau (dirijor), Nicolas Grienenberger (impresar - Agenția Adagio Artists). Juriul va fi prezidat de doamna Viorica Cortez, Președinta Societății Muzicale Franceze „Georges Enesco”.
Luni 12 octombrie la ora 20, la sala Bernanos, va avea loc Concertul de deschidere al acestei ediții a Rencotres Musicales Enesco:« Georges Enesco de la conservatorul din Paris până pe scena Operei pariziene ». Concertul va fi susținut de doi dintre laureații edițiilor 2018 și 2019, soprana Emilie- Rose Bry și baritonul Florent Karrer, alături de tenorul Tony Boldan și mezzosoprana Oleksandra Didenko.
În program : Lieduri din ciclul de «14 Melodii pe versuri de Carmen Sylva», compuse în anii de conservator și două arii din opera «Oedipe». De asemenea, vor fi interpretate lucrări de Vladimir Cosma, Igor Stravinsky și Henri Nafilyan.
Miercuri 14 octombrie la ora 20, în Sala de Concerte a Conservatorul Rus „Serghei Rachmaninov” - Paris va avea loc un concert excepțional de muzică de cameră susținut de violonistul Julien Szulman și pianistul Pierre-Yves Hodique. În program : lucrări de G. Enesco, A. Gedalge, M.P. Marsick.
Julien Szulman este doctorand la Conservatorul Național de Muzică și Dans din Paris, tema aleasă fiind dedicată perioadei de studii a compozitorului George Enescu la Conservatorul din Paris .
Cu această ocazie, cei doi artiști lansează discul « Georges Enesco la Conservatorul din Paris » . Discul este produs de INITIALE, noua casă de discuri a Conservatorului Național Paris.
Finala concursului va avea loc vineri, 16 octombrie, ora 18:30 , la Sala Bernanos, iar publicul invitat va acorda un premiu.
Interpreții prezenți în finală vor fi acompaniați de pianistele Emma Sanglar, Chloé Elasmar și Juliette Sabbah.
Contact : Alina Pavalache 0040 753620603 sau 0033 660402191
mail: enesco.paris@gmail.com / alinapavalache@gmail.com