Obiectul lunii: Afișul premierei absolute a operei Oedipe de George Enescu

Opera Oedipe,  cea mai cunoscută creație enesciană pe plan internațional, a avut premiera absolută la Opera Mare din Paris (13 martie 1936), cu André Pernet în rolul titular, dirijor Philippe Gaubert. Premiera românească datează din 1958 din cadrul primei ediții a Festivalului Internațional George Enescu, când în rolul lui Oedipe a evoluat David Ohanesian, sub bagheta lui Constantin Silvestri și în  regia lui Jean Rânzescu.

Dedicată Mariei Rosetti Tescanu, soţia sa de mai târziu,  lucrarea  se bazează pe libretul semnat de Edmond Fleg şi inspirat din tragediile lui Sofocle Oedip rege  și Oedip la Colonos.

George Enescu mărturisea că „Nu mi se cuvine mie să declar dacă Oedipe este sau nu cea mai desăvârşită dintre lucrările mele. Tot ce pot spune este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă şi ani de nelinişte.

Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu.”

Rezultat al unui îndelung proces creator care a început în 1910, de când datează prima schiţă, şi s-a încheiat în 27 aprilie 1931 la conacul Marucăi din Tescani, monumentala creaţie dramatică şi muzicală este, fără îndoială,  o capodoperă a secolului XX.

Compozitorul Arthur Honegger o numea una din culmile artei lirice „de o absolută originalitate și de o putere dramatică absolut formidabilă ”.

Secția „Dumitru și Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” a Muzeului Național George Enescu găzduiește un exemplar al afișului de la premiera absolută din Paris. Așa cum și trebuie, salonul în care poate fi văzut afișul poartă numele de Oedipe. Un exemplar al afișului se află și în arhiva de la București a Muzeului Național „George Enescu”.

Ecouri ale operei Oedipe...

Destinul lucrării, surprins în profeticele cuvinte ale criticului muzical francez Henri Malherbe, cu ocazia premierei absolute din 1936 de la Paris, s-a înfăptuit sub ochii noștri: „Oedipe va avea o importanță tot atât de hotărâtoare ca și primele reprezentații ale lui Pelléas și Mélisande.”

„La Opera din Paris, avea să remarce H. Malherbe, Oedipe pare că e jucat de un popor întreg. Peste patru sute de persoane, artişti ai cântului, dansatoare, figuranţi, sunt adunate pe scenă. Dl. Jacques Rouché, director al Operei, ajutat de Dl. Pierre Chéreau a stabilit o punere în scenă totodată vie şi stilizată, de un efect măreţ. Frumoasele decoruri ale D-lui André Boll sunt minunate. Orchestra e condusă cu o viguroasă autoritate de Dl. PhilippeGaubert, care a avut de învins dificultăţi serioase…”

Pentru filosoful Gabriel Marcel, scena finală din Oedipe„este una din culmile muzicii, de la Wagner încoace. […] sublim este singurul cuvânt care se potriveşte şi e permis să-l folosim fără nicio umbră de ezitare.”

Emil D. Fagure, care asistase la Paris la repetiţia generală, transmitea pentru ziarul „Lupta” din 12 martie 1936: „Fapt este că astăzi geniul muzical al lui Enescu este, în esenţă, dramatic. Altfel nu s-ar explica cum muzica lui din Oedip apare atât de  clară, lesne inteligibilă şi exercită auditorului o «priză» atât de directă, în timp ce muzica lui de cameră şi cea simfonică reclamă un public muzical cu mult mai atent.”

„Opera lui Enescu înseamnă pentru mișcarea muzicală o nouă orientare către elemente noi de exprimare muzicală. Și cu cât este evenimentul mai mare, cu cât i-a fost dat unuia dintre ai noștri să-l îndeplinească.” (C. Nottara, 1936)

„Cred nu numai că Enescu s-a situat prin opera Oedip între marii compozitori ai lumii, dar că el a realizat, ca nimeni altul, o cumpănă înțeleaptă între clasicismul cel mai nobil și supramodernismul timpului. În adevăr, toată opera degajă un echilibru minunat, o cumințenie luminată și totuși orchestral cuprinde cele mai rafinate mijloace ale tehnicii componistice.” (Liviu Rebreanu)

„Se pune întrebarea dacă nu cumva Oedipe este simfonia simfoniilor enesciene, care nu a mai putut fi depășită datorită substanțialității desfășurării simfonice cu voci și coruri integrate...” (W. G. Berger, Muzica simfonică)

Discografie

Versiuni interpretative de referință ale  creației enesciene au fost imprimate pe discuri atât în țară, cât și în străinătate. Respectând criteriul cronologic, menționăm, în primul rând, înregistrarea Electrecord realizată în 1964, cu Mihai Brediceanu la pupitrul orchestrei Operei din București și cu David Ohanesian în rolul lui Oedip, care a obținut Marele premiu al discului oferit de Academia franceză a discului și a publicațiilor sonore audio-vizuale de la Paris (1974) și Marele premiu al discului japonez (Tokio, 1976).

Pentru industria fonografică, discul EMI (Franța) produs în 1990 cu José van Dam în rolul titular, dirijor Lawrence Foster,  a fost o revelație. Era prima înregistrare în studiourile occidentale a operei lui George Enescu

În afara discurilor de studio de la Electrecord și EMI, următoarea înregistrare  este lansată tocmai în anul 2005, la Naxos, și captează sunetul unui spectacol din 1997, de la Wiener Staatsoper, cu Monte Pederson și Orchestra Operei de Stat din Viena, dirijor Michael Gielen.

În 2005, o casă de discuri mai puțin cunoscută - Albany Troy -  prezintă înregistrarea unui  concert american cu opera Oedipe, avându-i ca protagoniști pe baritonul Ștefan Ignat și dirijorul Ian Hobson.

Dar cel mai important disc cu Oedipe  apărut în 2011, la foarte mulți ani distanță față de data înregistrării, este cel al premierei românești din 1958, de la Festivalul Enescu. Editat de Casa Radio, discul este un document sonor ce restituie o pagină importantă de istorie a muzicii românești, avându-l la pupitru pe Constantin Silvestri și ca solist pe David Ohanesian.                       

Bibliografie selectivă:

• Bentoiu, Pascal – Capodopere enesciene, Editura muzicală, București, 1984
• Cosma, Octavian L. - Oedip-ul enescian, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1967
• Cosma, Viorel - Enescu azi, Editura Facla, Timișoara, 1981
• Gavoty, Bernard – Amintirile lui George Enescu, Editura Curtea Veche, București, 2017
• www.despreopera.com/2015/07/18/in-cautarea-lui-oedipe

Material realizat de muzeograf dr. Emilian Berceanu