Muzeul Național "GEORGE ENESCU" Muzeul Național "GEORGE ENESCU"
  • Limba Română
  • English
  • Căutare
  • Prima pagină
  • Vizită la muzeu
  • Despre muzeu
    • Secțiile muzeului
      • Palatul Cantacuzino
      • Casa Memorială “George Enescu” - București
      • Casa Memorială “George Enescu” - Sinaia
      • Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu - George Enescu”
    • Misiune
    • Istoric
    • Tarife şi servicii
    • Program de vizitare
    • Informații de interes public
    • Integritate
  • George Enescu
    • Despre George Enescu
    • Date biografice
    • Cuvinte memorabile
    • Lucrări enesciene
    • Documente din arhiva muzeului
    • Galerie foto
    • Multimedia
    • Prime audiții
    • Referințe bibliografice
  • Evenimente/Noutăţi
      • URMĂTOARELE EVENIMENTE
      Casa Memorială ”George Enescu”, Liveni / Vineri, 19 august 2022, ora 15:00 ”Enescu și muzica românească” – Concert de pian la patru mâini: Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu
      Sinaia, Sala Casino / 18-19 august 2022 Expoziție MNGE în cadrul Festivalului ”George Enescu și muzica lumii”
      Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu - George Enescu”, Tescani, Jud. Bacău / Tabăra de pictură de la Tescani - TESCANI 46
      Vezi calendarul evenimentelor
      • Proiecte online
      • Calendarul evenimentelor
      • Evenimentele muzeului
      • Evenimentele partenerilor
      • Expoziţii temporare
      • Albume Foto
      • Obiectul lunii (Sinaia)
      • Noutăţi
      • Anunţuri concursuri
      • Muzeul în Festival (2019)
      • Anul Centenarului
      • Muzeul în timpul CIGE 2018
      • Muzeul în Festival (2017)
      • Lipatti 100
      • Enescu 135
      • Muzeul în timpul CIGE 2016
      • MNGE 60 - Luna muzeului
      • Enescu 60
      • SIMN 2015
      • Muzeul în Festival (2015)
  • SHOP
  • Contact

In memoriam "Pascal Bentoiu (1927-2016)"

7-29 aprilie 2017 Londra
  1. georgeenescu.ro
  2. Evenimente
  3. Expoziții temporare
In memoriam "Pascal Bentoiu (1927-2016)"

Mai multe informaţii şi pe site-ul ICR Londra.

22 aprilie 2017: Astăzi maestrul Pascal Bentoiu ar fi împlinit 90 de ani…

Imagini de la vernisaj:

 

Expoziția Muzeului Național ”George Enescu” aduce în prim-plan aspecte din viața și activitatea compozitorului, muzicologului și enescologului Pascal Bentoiu în formul colajului de imagini pe printuri de mari dimensiuni. Ea a fost realizată de muzeograf dr. Irina Nițu și graficianul Horia Nițu, cu sprijinul Ioanei Bentoiu, a echipelor MNGE și UCMR.

Pascal Bentoiu a fost fiul avocatului Aurelian Bentoiu și fratele scriitoarei Marta Cozmin. A fost căsătorit cu scriitoarea Annie Bentoiu iar fiica lor este soprana și profesoara Ioana Antonioli Bentoiu.

Pascal Bentoiu a studiat compoziția în particular cu Mihail Jora. A urmat cursurile Facultății de Drept din București între anii 1945 - 1947 și apoi s-a înscris la Conservatorul din București (în septembrie 1947) unde i-a avut ca profesori pe Mihail Jora, Faust Nicolescu, Vasile Filip sau Theophil Demetriescu. Pascal Bentoiu nu a putut continua studiile muzicale din cauza taxelor exorbitante stabilite de regimul comunist pentru copiii personalităților din România interbelică. A fost însă cercetător științific la Institutul de Folclor din București în perioada 1953-56 și a utilizat materialul adnat în numeroase creații componistice de tinerețe.  A predat cursuri de măiestrie în țară și străinătate, a fost secretarul secției de muzică simfonică, muzică de cameră și operă la UCMR între anii 1968 - 1973 și primul Președinte al acesteia după Revoluția din 1989.

În calitate de muzicolog, Pascal Bentoiu a scris mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat la sute de emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie în țară și în străinătate.

P. Bentoiu a analizat toate lucrările lui George Enescu și a completat unele dintre partiturile rămase neterminate. Este autorul Capodoperelor enesciene, un volum în care analizează toate lucrările cu nr. de opus ale lui George Enescu, tradus în limba engleză și germană – lucrări muzicologice de referință în literatura internațională de specialitate.

Un alt aspect interesant al activității lui Pascal Bentoiu îl constituie încheierea orchestrării unor creații enesciene incomplete. Este cazul Simfoniilor a IV-a și a V-a unde Pascal Bentoiu a realizat definitivarea schițelor lui George Enescu.

Aportul lui Pascal Bentoiu la completarea manuscriselor enesciene se întregește cu două creații: poemul vocal-simfonic Isis și Trio cu pian în la minor. În cazul primei compoziții, P. Bentoiu a realizat orchestrarea schiței enesciane, iar în cazul Trio-ului, a descifrat manuscrisul și l-a editat, făcându-l accesibil interpreților și muzicienilor, în general.

”…pasiunea mea pentru genul dramatic (operă) s-a manifestat de-a lungul a 60 de ani de viață. Am contribuit la aceasta cu experiența a 30 de creații pentru scenă, iar una dintre ele a stat la baza operei radiofonice Jertfirea Ifigeniei. Celelalte două compoziții de acest gen au luat naștere din imensa mea admirație pentru opera italiană (sau opera cântată în limba italiană), reprezentată în particular de capodoperele Don Giovanni, Falstaff, Gianni Schichi – pentru a numi doar acele partituri pe care le-am studiat intens când m-am apropiat de genul operei.” (Pascal Bentoiu)

După o viață dedicată în special compoziției, moștenirea muzicală a lui Pascal Bentoiu numără (dincolo de operele menționate anterior) 8 simfonii, 4 concerte instrumentale, 6 cvartete de coarde, aproximativ 30 de lieduri și o serie de piese de muzică de cameră și orchestrale.

Pascal Bentoiu a fost doctor honoris causa al mai multor universități din țară și din străinătate printre care Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, Academia de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, Central College Pella, Iowa, S.U.A. A primit premii și distincții naționale și internaționale, decorații ale statului român. Printre acestea pot fi menționate Premiul de Stat (1964), Premiul internațional "Italia" al Radioteleviziunii Italiene (RAI) din Roma (1968), Ordinul Meritul Cultural, cls. a III-a, cls. a II-a (1969, 1971), Premiul internațional "Guido Valcarenghi" din Roma (1970), premiile Academiei Române (1974, 1986) și premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1971, 1975, 1978, 1979, 1980, 1983, 1985, 1987), Premiul Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori ANUC (1992), Premiul revistei "Actualitatea muzicală", Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer (2000), Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2007).

Atras și de arta plastică, Pascal Bentoiu a imortalizat cu umor o durere de măsea a tatălui său, Aurelian, și a surprins diverse aspecte din cotidian utilizând creionul, tușul sau culorile de ulei.

Toate acestea sunt incluse în expoziția dedicată lui Pascal Bentoiu și rezultă din fotografii, programe de sală, afișe, discografie, lucrări de artă plastică și multe alte documente puse la dispoziție de Ioana Bentoiu și extrase din arhivele MNGE și UCMR.

Expoziția va avea vernisajul la Londra, 7 mai 2017, dar va putea fi vizionată în curând și la București.

Dr. Irina Nițu, muzeograf

In memoriam "Pascal Bentoiu (1927-2016)"

Muzeul Național "George Enescu"

  • Calea Victoriei, nr. 141
    sector 1, București
    010071
  • Str. Yehudi Menuhin, Nr. 2,
    Cartier Cumpătu, Sinaia
  • Localitatea Tescani, jud. Bacău
  • Telefon: +40 21.318.14.50
  • office@georgeenescu.ro
  • TripAdvisor

Legături rapide

  • Prima pagină
  • Despre muzeu
  • Despre George Enescu
  • Evenimente
  • Expoziţii temporare
  • Știri/Noutăți
  • Anunţuri concursuri
  • Contact

Aplicația Apel 112

APEL 112

Articole recente

  • Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie 08 Septembrie 2022
  • Recital cameral "Acasă la George Enescu" 20 August 2022
  • ZILELE ENESCU / 19 - 21 august 2022 16 August 2022
  • Imagini de la recitalul TRIO BOEMA de la Tescani, 13 august 2022 16 August 2022
  • Imagini de la vernisajul expoziției sculptorului Laurențiu Mogoșanu - "Îmbisericire", la Tescani 12 August 2022

Newsletterul MNGE

Dezabonare newsletter

Muzeul Național "George Enescu"
  • Politica cookie
  • •
  • Termeni și condiții
  • •
  • Contact
  • /
  • HASS Web Design
© 2022 / Muzeul Național "GEORGE ENESCU"

ENESCU 141

În acest an, Muzeul Național „George Enescu” aniversează 141 de ani de la nașterea compozitorului, printr-o serie de evenimente speciale.