Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu”, organizează miercuri, 28 iunie 2023, ora 18:00, la sediul reprezentanței din capitala Ungariei, un recital cameral cu un repertoriu inspirat din operele personalităților excepționale ale muzicii secolului XX: George Enescu și Béla Bartók. Concertul va fi susținut de prim-solistul Operei Române din București, baritonul Ștefan Ignat și de pianistul Roman Manoleanu, profesor de pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, acompaniați de patru studenți ai Universității Naționale de Muzică București – Simona Bucur (soprană), Antonia-Maria Lungu (soprană de coloratură), Ioan Coca (tenor), Gabriel Cucoș (bas-bariton).
Evenimentul va include și o expoziție dedicată lui Enescu și Bartók, care va cuprinde 24 de panouri foto documentare, de dimensiuni mari, ilustrând manuscrise, partituri, afișe, programe de sală, extrase de presă, pagini de corespondență, fotografii, aflate îndeosebi în patrimoniul Muzeului Național „George Enescu” și al Arhivelor Bartók din Budapesta.
Au văzut lumina zilei și și-au petrecut copilăria în sate din sud-estul Europei. Au prețuit folclorul și și-au modelat propriile limbaje componistice inspirați de acesta. În ceea ce-l privește pe Enescu, este poate mai puțin cunoscut că, asemenea lui Bartók, preocuparea pentru folclor, privit ca sursă de inspirație, l-a condus către elaborarea unor teorii și sisteme aduse în prim plan de cercetările unor reputați compozitori români din generația imediat următoare, precum Ștefan Niculescu, Tiberiu Olah sau Aurel Stroe. Referindu-se la folclor, Enescu însuși, mărturisea într-un interviu publicat în 1927, de pildă, că „aici este viitorul muzicii noastre” și revenea, un an mai târziu, precizând: „întrevăd o dezvoltare posibilă în viitor. A crea în caracter românesc, fără aservirea la motiv”. Din această perspectivă, Enescu ne convinge prin propria creație că un „compozitor va putea să creeze, paralel cu muzica populară, dar prin alte mijloace, absolut personale, lucrări valoroase, asemănător caracterizate”.
Din nou asemănători, Enescu și Bartók au împletit armonios activitatea de creație, cu cea interpretativă: unul — îndeosebi violonist și dirijor, celălalt — pianist. Și-au cunoscut reciproc realizările și s-au stimat. Au cântat împreună. Confruntați cu schimbări politice potrivnice crezurilor personale, au ales calea exilului peste Ocean, Bartók stabilindu-se acolo, Enescu preferând să revină ulterior în Franța, la Paris. Au oferit generațiilor de după ei modele viabile de rostire artistică.
Prin intermediul imaginilor, pe baza unui material documentar în parte inedit, alcătuit din manuscrise, partituri tipărite, afișe, programe de sală, extrase de presă, pagini de corespondență, fotografii etc. — aflate îndeosebi în patrimoniul Muzeului Național „George Enescu” și al Arhivelor Bartók din Budapesta, care colaborează cu acest prilej pentru prima oară — ni se dezvăluie o surprinzător de consistentă relație artistică stabilită între cei doi muzicieni omagiați, Enescu și Bartók — personalități excepționale ale muzicii secolului XX.
(Laura Manolache)
Chiar dacă am considera faptul că Béla Bartók (1881-1945) și George Enescu (1881-1955) s-au născut în același an, ca pe o simplă coincidență, apariția lor împreună la unul dintre concertele lui Bartók de la București, dedicat în exclusivitate muzicii acestuia, a avut o semnificație simbolică. În 20 octombrie 1924, Enescu i s- a alăturat lui Bartók, la acea dată proaspăt membru al Societății Compozitorilor Români, pentru a interpreta Sonata a 2-a pentru vioară și pian compusă de acesta din urmă (1920). Implicarea lui Bartók în muzica românească precum și în viața muzicală românească se baza în mod firesc pe autoritatea sa în folclorul românesc și pe compozițiile sale în stil românesc.
In pofida faptului că s-a născut și s-a format, în parte, în orașe aflate la confluența zonelor lingvistice românești din Ungaria acelor timpuri (Nagyszentmiklos/Sânniculau Mare, Nagyvarad/ Oradea și Beszterce/Bistrița), contactul personal pe care Bartók l- a avut cu românii, printre care cu Ion Bușiția, Dumitru Georgescu- Kiriac, sau mai târziu, cu Constantin Brăiloiu, s-a datorat preocupărilor sale folclorice. S-a întâmplat ca în anul 1908, în timp ce culegea cântece ungare din Transilvania să descopere și câteva melodii românești. Apoi, între 1908 și 1909, el a întreprins în mod regulat unele călătorii de cercetare sistematică prin satele românești din Transilvania. Cercetările compozitorului maghiar asupra folclorului românesc, ca de altfel și asupra celui slovac, nu au fost inspirate doar de preocupările sale estetice și științifice, ci au inclus întotdeauna și o determinantă perspectivă socială.
Primul aranjament al unei melodii românești semnat de Bartók, precum și prima sa compoziție „originală” care integra și imita trăsăturile caracteristice ale unei astfel de melodii, au apărut sub numerele 5 și 6 din Șapte schițe pentru pian (1908-1910). Din acel moment cele mai variate tipuri și stiluri de cântece și dansuri populare românești au pătruns în arta sa componistică. In afara celor Două Dansuri Românești „barbare” (1910), aranjamentele Colindelor Româneşti şi a Dansurilor Populare Românești (ambele din 1915), a celor două Rapsodii pentru vioară (1928 -1929), precum şi punerea pe note a libretului, semnat de compozitor, având la bază textele a două colinde din Cantata profana (1930), al său „credo personal” după cum el însuşi a denumit-o odată, de asemenea, alte compoziții nu tocmai evident „folclorice” și până la ultimele sale lucrări, inclusiv Sonata pentru vioară solo (1944), compusă de Bartók pentru Yehudi Menuhin, prietenul său şi totodată elevul lui Enescu, prezintă multe trăsături caracteristice izvorâte din acea cunoaştere unică a folclorului românesc.
(László Vikárius)
Expoziția conține documente din
Arhiva Muzeului Național "George Enescu”, București,
Arhivele “Bartók” din Budapesta și
Institutul de Muzicologie al Academiei de Științe din Ungaria.
Conceptul proiectului ENESCU-BARTÓK își are inspirația în cele șapte producții ale operei Oedipe, realizate în Statele Unite ale Americii, Italia și în România, de către baritonul Ștefan Ignat. Baladele, doinele, dansurile populare și bocetele – forme folcloric-muzicale specifice spațiului cultural românesc – vor fi exemplificate în contextul desfășurării liniei melodice a operei Oedipe.
Ștefan Ignat este absolvent al Academiei de Muzică din București, promoția 1995. Între 1995 și 1998 a studiat la Universitatea Mozarteum din Salzburg, fiind solist al Teatrului de Stat din Salzburg între 1995-1999. Din 1999, este prim solist al Operei Române din București. A debutat în 1996 ca De Luna în Il Trovatore de G. Verdi, în Germania și Austria. A participat la o serie de producții în România, în țări din Europa și Asia (Teatru fur Voralberg Bregenz, Festivaluri de Operă în Gars am Kamp și St Margarethen – Austria, Bangkok – Thailanda, Loches și Ramatuel – Franța, Salonic – Grecia, Pedraza – Spania, etc.). În 1997, a câștigat premiul Guvernului Japoniei în cadrul Concursului Internațional de Canto Voci Verdiane din Bussetto, Italia. În 2002, a primit premiul „Ohanesian” al Forumului Muzical Român, iar în 2003 a primit premiul „Arte” pentru interpretarea rolului Oedipe din opera lui George Enescu. Repertoriul său este complex, printre cele mai importante roluri de operă se numără: Oedipe din Oedipe de G. Enescu, Wotan – Das Rheingold, Wagner, Scarpia – Tosca de G. Puccini, De Luna-Il Trovatore, Jago-Otello, Nabucco, Germont – Traviata, Amonasro – Aida lui G. Verdi. Din 2003 a participat constant la Festivalul Internațional George Enescu. În 2011, a primit aprecierea națională fiind distins cu premiul VIP pentru cel mai bun cântăreț de operă.
Roman Manoleanu este absolvent al Liceului de muzică „George Enescu”, sub îndrumarea prof. Lucia Teodorescu, apoi al Universității Naționale de Muzică din București (UNMB), la clasa prof.univ. dr. Viniciu Moroianu. A efectuat şi un stagiu de doi ani la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles, cu Michail Faerman, dar și cursuri de măiestrie, atât din România, cât și în Europa, cu Andrei Gavrilov, Gottlieb Wallisch, Sándor Falvai, Eliso Virsaladze, Ian Hobson și Tamás Vesmás. A obținut titlul de doctor în muzică la UNMB sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban Dimitrie Soreanu. În prezent, este profesor de pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și profesor de acompaniament lied la UNMB, dar și scenarist, actor și realizator de spectacol (Un bel di – Beldie 2018, 2019). A susținut recitaluri de pian, recitaluri de lied universal, numeroase prime audiții de lied românesc în cadrul Festivalurilor Internaționale SIMN, Meridian, Timișoara Muzicală, Vacanțe muzicale la Piatra Neamț, la Ateneul Român, în Aula Palatului Cantacuzino, la Filarmonica „Mihail Jora“ – Bacău, Filarmonica „Dinu Lipatti“ – Satu Mare, Filarmonica „Paul Constantinescu“ – Ploiești, Filarmonica Banatul din Timișoara, UNMB, Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, Muzeul de Artă din Constanța, Haren (Olanda), Bruxelles (Belgia), Viena (Austria). În 2021, a publicat volumul Studiu de pianistică. Chopin, apărut la Editura Muzicală, București.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.