Proiect iniţiat din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan – şi nu numai – maestrul Sabin Păutza, şi din respect pentru muzica de calitate, muzică studiată în ani de zile, cu renunţări şi sacrificii, s-a concretizat prin efortul unit al reşitenilor iubitori de muzică adevarată. În perioada 9-11 mai s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional “Sabin Pautza”.
Festivalul a debutat vineri, 9 mai 2014, orele 19:00, prin vernisarea expoziţiei“Dinu Lipatti – Laureat al Premiului Naţional de Compoziţie <George Enescu>” realizată de Cristina Andrei, muzeograf, manager al Muzeului Național “George Enescu” din București, de Olga Grigorescu, consultant științific și prezentată de dr. Irina Nițu, asistent cercetător în cadrul aceleiaşi instituţii prestigioase. Holul sălii “Lira” a Liceului de Arte “Sabin Păuţa” din Reşiţa a găzduit – pe toată desfăşurarea Festivalulu – materiale şi documente în manieră de colaj pe printuri, oferind informaţii vechi şi noi, cunoscute sau mai puţin cunoscute, despre genialul pianist şi remarcabilul compozitor Dinu Lipatti (19 martie 1917- 02 decembrie 1950) considerat, nu întâmplător, “fiu spiritual” al marelui Enescu. Aranjată pe capitole distincte: Copilăria, Primii ani de studiu în ţară (1925-1932), Debutul – 1933, Anii de studiu la Ecole Normale de Musique din Paris (1934-1938), interpretul Dinu Lipatti: recitaluri şi concerte pe scenele Europei, la Ateneul Român, colaborările de excepţie dintre George Enescu şi Dinu Lipatti, programe de concert, cronici, dedicaţii, cărţi poştale, coperţi şi fotografii ca interpret al opusurilor enesciene, premiile obţinute pentru compoziţie, manuscrise, programe de concert (Carnegie Hall, 2-3 februarie 1939, Metropolitan Opera House, 14 mai 1939), fotografii, înregistrări istorice, pagini de muzicologie, interpret al propriilor creaţii, prime audiţii în ţară, prieteni şi colaboratori, înregistrări istorice, ultimul recital – Besancon – 16 septembrie 1950, omagii şi articole la dispariţie, pagini închinate marelui artist semnate George Enescu, Alfred Cortot, Nadia Boulanger, mormântul din Chene-Bourg, Geneva. O expoziţie complexă care cinsteşte memoria celor doi muzicieni; George Enescu şi Dinu Lipatti – simboluri ale artei “… o fericită coincidenţă a făcut ca pe pământul acestei ţări să se nască, la o depărtare de 36 de ani, doi mari artişti din medii diferite, având însuşiri identice: aceeaşi modestie, aceeaşi putere de muncă, acelaşi avânt creator, aceeaşi imensă dragoste pentru artă pe care o slujeau cu sfinţenie” (Mihail Jora- 19667 la aniversarea a 50 de ani de la naşterea lui Lipatti).
Mai multe informaţii gasiţi aici: https://ansamblulrememberenescu.wordpress.com/2014/05/12/festivalul-international-sabin-pautza-editia-i-9-11-mai-2014/