Cea de-a doua ediţie a Festivalului-Concurs Klavier Art de la Petroşani demonstrează faptul că, dacă se doreşte, un eveniment poate fi organizat şi desfăşurat în cele mai frumoase condiţii. Având la bază doar intenţii bune şi sprijin financiar foarte mic, prima ediţie s-a dovedit a nu fi şi ultima. Anul 2013 a adus aşadar la Petroşani o a doua ediţie a aceluiaşi eveniment, mult îmbogăţită şi îmbunătăţită graţie organizatorilor locali, partenerilor principali şi sponsorilor cooptaţi în proiect, cărora le mulţumim şi pe această cale.
Ziua de 6 decembrie 2013 a fost dedicată deschiderii festivalului, realizată în cadrul festiv al Sălii de Marmură a Primăriei Petroşani. Prezentarea juriului de către Vasile Pop, Inspectorul şcolar al I. S. J. Hunedoara a fost urmată de vernisajul expoziţiei In memoriam Constantin Silvestri pusă la dispoziţie de către Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti prin amabilitatea Cristinei Andrei, directorul instituţiei. Realizată de Dr. Adina Sibianu, expoziţia cuprinde douăsprezece panouri ce surprind în imagini aspecte din viaţa şi activitatea muzicianului român, omagiat astfel cu ocazia celor 100 de ani împliniţi de la naşterea lui. Bucurându-se de un feed-back extrem de pozitiv din partea publicului, cuvintele pe care Conf. Univ. Dr. Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu le-a rostit apoi despre cartea sa – Constantin Silvestri. Biografie necunoscută editată la Ars Docendi, Bucureşti 2013 au adus un plus de informaţii despre muzicianul evocat printr-un discurs viu, bine documentat şi pasionat.
Între cele două momente dedicate lui Constantin Silvestri, l-am putut asculta pe micul pianist Fabiani Gabriel Andrei Prcsina din cls. a IV-a aflat sub îndrumarea prof. Adina Stan de la Şcoala Generală „I. G. Duca” din Petroşani (secţia Muzică). El a fost câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei anterioare a concursului Klavier Art, şi ne-a încântat încă o dată cu talentul, muzicalitatea şi tehnica lui admirabilă.
Seara s-a încheiat cu Jocurile populare din Transilvania op. 4 de Constantin Silvestri în tălmăcirea muzicală a pianiştilor Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu. Premiat cu o Menţiune la concursul de compoziţie „George Enescu” din anul 1932, opusul prezentat a avut ca scop familiarizarea publicului cu o mostră din creaţia compozitorului român, dar şi incitarea către o cunoaştere mai aprofundată a muzicii lui, datorie pe care ar trebui să ne-o asumăm cu toţii.
7 decembrie 2013 a reprezentat ziua concursului propriu-zis. Încadraţi în cinci categorii de vârstă, conform regulamentului, candidaţii s-au situat la un nivel general bun şi foarte bun. Ei au venit de la cele două Colegii Naţionale de Muzică din Bucureşti (”Dinu Lipatti” şi ”George Enescu”), Liceele de Arte „Constantin Brăilou” din Tg. Jiu, „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, „Sigismund Totuţă” din Deva şi Şcolile gimnaziale „Filaret Barbu” din Lugoj, „Vaskertes” din Gheorgheni şi „I. G. Duca”, Petroşani.
Juriul alcătuit din pianiştii Dr. Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu, muzicolog Dr. Irina Niţu, prof. Adina Stan şi violonista Conf. Univ. Dr. Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu – președintele juriului – a acordat premii şi menţiuni la fiecare categorie, apreciind nu neaparat dificultatea repertoriului propus de către profesorii micilor pianişti, cât mai ales gradul de înţelegere şi realizare a lui din punct de vedere muzical şi tehnic de către aceștia din urmă. Concluziile au fost, cu mici excepţii, unanime, exercitate prin vot individual. Au existat şi premii speciale, pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti (atribuit lui Ioan Năstase, cls. a III-a, Colegiul Național de Muzică ”Dinu Lipatti”, prof. Veronica Zbenghe), a unei lucrări de J. S. Bach (Mihai Georgiu-Bogaciu, cls. a IV-a, Colegiul Național de Arte ”George Enescu”, prof. Gabriela Stepan) şi alte două ivite pe parcurs, din dorinţa de a sublinia interpretări deosebite, cum a fost cazul unei piese de Mateo Albéniz (Miruna Ioana Popa, cls. a V-a, de la Școala Gimnazială ”I. G. Duca”, Petroșani, prof. Camelia Ilina) şi a uneia de Claude Debussy (Damaris Crețu, cls. a III-a, de la Școala Gimnazială ”I. G. Duca”, Petroșani, prof. Camelia Ilina).
Alături de lista premianţilor trebuie subliniat aportul deosebit pe care l-au avut partenerii principali ai evenimentului: firma de piane Yamaha ne-a pus la dispoziţie un pian de concert prin intermediu Media Cruser – Sound Creation, Timişoara, amplasat special pe durata festivalului în Sala de Marmură a Primăriei Petroșani. De asemenea, Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti ne-a sprijinit nu doar cu expoziţia despre Constantin Silvestri, ci şi cu premii constând în partituri enesciene, cărţi şi obiecte promoţionale oferite premianţilor, juriului şi gazdelor. Marele premiu a primit un cadou special din partea magazinului Music&More, Bucureşti, iar cei implicaţi în organizarea evenimentului s-au bucurat de serviciile restaurantelor La Belle Époque şi La Nicolae.
Revenind la premianţi, îi voi menţiona doar pe cei răsplătiţi cu premiile întâi, ceilalţi putând fi găsiţi online pe blogul ansambluluicameral Remember Enescu. Aşadar, la Categoria A, Premiul I i-a revenit lui Sebastian Bălan din cls. I din Deva (prof. Doina Ona); la Categoria B, lui Florin Georgian Bîrlog, cls. a II-a din Târgovişte (prof. Cristina Pintea); la Categoria C, lui Filip-Eduard Iacob, cls. a V-a din Lugoj (prof. Constantin Tufan Stan) și Fabiani Gabriel Andrei Prcsina din cls. a IV-a, Petroșani (prof Adina Stan). La Categoria D nu s-a acordat Premiul I, iar la ultima categorie acesta a fost atribuit lui Teodor Barbu, cls. a VIII-a, din Deva (prof. Doina Ona).
Înainte de festivitatea de premiere, membrii juriului au susținut un recital cu un repertoriu inspirat de melodii de joc și dansuri din folclorul românesc și spaniol. Protagoniștii acestuia au fost violonista Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu precum și muzicologul Irina Nițu (care a asigurat relatări succinte despre compozitori și piesele interpretate și slide-uri cu diverse imagini și citate muzicale prezentate pe un ecran de proiecție). Succesul concertului a fost asigurat de colaborarea frumoasă dintre instrumentiști, calitatea interpretării și nu în ultimul rând, de repertoriul ales (Bartok – Sonatina pentru vioară şi pian la 4 mâini, C. Silvestri – Jocuri populare româneşti din Transilvania op. 4, Ravel – Rapsodia spaniolă, Enescu – Rapsodia română op. 11, nr 1 şi tot Enescu – Pastorală, Menuet trist şi Nocturnă pentru vioară şi pian la 4 mâini). Coroborate, toate acestea au entuziasmat publicul din Sala de Marmură a Primăriei Petroșani, care în finalul recitalului i-a aplaudat minute în șir pe interpreți. Și momentul solistic al câștigătorului Marelui Premiu al concursului a fost bine primit deoarece aflat doar în clasa a II-a, el s-a remarcat prin interpretarea deosebită a unei Sonatine de A. Diabelli și a piesei Moș Niculae de R. Schumann. Numele său este Florin Georgian Bîrlog pe care l-am felicitat și-l mai felicităm și cu această ocazie, gânduri de apreciere trimițând inclusiv părinților și mai ales distinsei profesoare care l-a îndrumat spre acest succes.
Întreg evenimentul a fost o reușită, credem noi. Cea de-a treia ediție nu mai stă sub semnul întrebării, ci pare să fie o certitudine, la fel ca și impactul pe care l-a avut ediția de față. Rămâne de văzut însă ce ne rezervă viitorul.