Expoziția „George Enescu şi muzica lăutărească românească”

Încrederea şi admiraţia consecventă a lui George Enescu faţă de arta lăutarilor şi creaţia lor nu mai surprinde astăzi pe specialişti, când există documente relevante ale unor legături profesionale ce l-au determinat să-şi exprime public, în interviuri şi în presă, sentimentele de recunoştinţă faţă de această breaslă atât de controversată şi de hulită de unii cercetători, esteticieni şi exegeţi ai muzicii româneşti. „Eu m-am luat mult după muzica lăutarilor nu după şcoală” – mărturisea Enescu într-un interviu acordat profesorului şi compozitorului Nelu Ionescu, publicat în Revista Muzicală, nr. 1, noiembrie 1928.

Trăind multă vreme în preajma dinastiei Dinicu (avându-i parteneri de muzică de cameră pe violoncelistul Dimitrie Dinicu şi violonistul Gheorghe A. Dinicu), concertând în recital alături de Nicolae Buică, culegând melodii populare lăutăreşti de la Cristache Ciolac, figurând pe acelaşi afiş cu ţambalistul Lică Ştefănescu în capitala Franţei, nu într-un orăşel de provincie ca Râmnicul-Sărat, Buzău sau Târgu Jiu – toate acestea i-au înlesnit marelui creator cunoaşterea în intimitate a acestor valoroşi parteneri artistici. De aici, a izvorât acea declaraţie şocantă din revista bucureşteană Muzica nr. 5-6, 1921: „Lor, ţiganilor, să le mulţumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim; numai dânşii (!) ne-au desgropat-o , au trecut-o şi dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica”.

George Enescu a cunoscut direct trei generaţii Dinicu, remarcând tradiţia repertoriului lăutăresc autentic din Muntenia, regăsit şi în nordul Moldovei, la familia muzicanţilor bucovineni Filip din zona Botoşanilor. A valorificat – de la sursă – melosul popular în propria creaţie  (de la sonate şi rapsodii până la suite, poeme şi simfonii), fără a ocoli în arta sa interpretativă meşteşugul autentic lăutăresc în tălmăcirea la vioară a Horei Unirii de Alexandru Flechtenmacher, a Baladei de Ciprian Porumbescu, a Bagatelei de Ion Scarlatescu, spre a nu mai aminti de sonata „în caracter popular românesc”.

Iar gestul de a nota personal melodii de la un lăutar „analfabet” ca vestitul Cristache Ciolac, tocmai pentru a nu pierde nimic din farmecul inefabil al tehnicii lăutarului înnăscut, confirmă atitudinea de preţuire a acestor scripcari, ce au uimit lumea civilizată europeană prin talentul şi virtuozitatea lor nativă. În replică, lăutarul Grigoraş Dinicu a urmărit – din proprie iniţiativă – spectacolul Oedipe de la Paris (1937), acordând un surprinzător interviu revistei bucureştene Rampa (10 ianuarie 1938). Se pare că între cei doi muzicieni se stabiliseră relaţii de prietenie, fiindcă acelaşi Grigoraş Dinicu – însoţit de orchestra sa – participase la bachetul Societăţii Compozitorilor Români de la restaurantul Luzana pentru sărbătorirea maestrului la împlinirea vârstei de 55 ani şi succesului premierei operei Oedipe (1936). Gestul muzical omagial s-a reluat la recepţia de adio a Expoziţiei Universale  de la New Yok, organizată de Legaţia României din Washington (8 iunie 1939). Secţiunea – portret Lăutarul din suita Impresii din copilărie, op. 28, terminată de Enescu chiar în primăvara anului 1940 la Bucureşti, imediat după întoarcerea din S.U.A. ar putea  fi o evocare a repetatelor întâlniri cu acest mare lăutar.

De la contactele sporadice din copilărie, cu lăutarii din Cracalia, Zvoriştea, Dorohoi, Botoşani, Mihăileni etc., până la cele profesionale din epoca maturităţii de la Iaşi, Tescani, Sinaia şi Bucureşti, de la cercetarea culegerilor de folclor tipărite şi în manuscrise (la Academia Română), până la colaborările în concerte şi recitaluri (cu Nicu Buică, Dimitrie şi Gh. A. Dinicu), George Enescu a reuşit să pătrundă nu numai  „secretele” muzicii lăutăreşti, ci şi în sufletul acestor trubaduri populari anonimi, sfârşind prin a-i îndrăgi şi preţui, asemeni unor colegi de breaslă profesională cultă. Expoziţia de faţă demonstrează pe cale de documente (majoritatea inedite) aceste legături spirituale, ce pledează pentru creaţia „în caracter popular românesc” a genialului creator din Liveni.

Realizator: Cristina Andrei
Grafica: Aurelian Popovici

 

Panourile expoziției

1. George Enescu şi cei şase lăutari/colaboratori

George Enescu despre muzica lăutarilor: Lor, ţiganilor, să le mulţumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim (extras şi copertă revista Muzica, nr. 5-6, 1921
Fotografii:
- George N. Ochialbi (1870-1916)        
- Lică Ştefănescu (1865?-1925?)
- Nicolae Buică (1855-1932)
- Gheorghe A. Dinicu (1863-1930)
- Cristache Ciolac (1870-1927)
- Grigoraş Dinicu (1889-1949)

2. Lăutari de altădată (1760-1908)

Acuarelă de Carol Popp de Szathmáry reprezentând celebrul taraf al lui Năstase Ochialbi (1860)

Fotografii:
- Formula clasică de taraf lăutăresc de la sfârşitul secolului al XVIII-lea: nai, cobză, vioară
- Taraf de lăutari bucureşteni cu un „gurist”
- Cartierul lăutarilor bucureşteni, cu vestita stradă Sfinţilor

Copertă partitură - Sârba lăutarilor

Litografie Horă (reproducere după D. Vulpian în Salba română. Horele noastre. Vol.2, Seria B)

3. Copilăria lui George Enescu şi primele întâlniri cu lăutari

Fotografii:
- George şi părinţii săi, Costache şi Maria (1886)
- Horă în faţa casei din Cracalia
- Conacul din Cracalia în zi de sărbătoare

Consemnări despre primele contacte ale copilului cu lăutarii din satul natal - extrase din volumele Un geniu al neamului românesc  de Maximilian Costin (Editura Muzica, 1932) şi Zilele George Enescu (28-30 august 1970)

Manuscris Banul Mărăcine – melodie populară notată (şi armonizată pentru pian) de Enescu, în  copilărie

4. Tescani

Fotografii:
- Conacul de la Tescani
- Taraf de lăutari la Tescani
 
Acuarelă - Plopii de la Tescani (reproducere din volumul Secolul 20, nr. 304-306, 1986)

Extras din volumul Pagini culturale botoşănene (1802-1944) de Ştefan Ciubotaru, Editura Geea, Botoşani, 1994 (despre întâlnirea lui Enescu cu lăutari din Moldova)

Coperţi partituri de Constantin Buchenthal:
- Horă şi Marşul român  (tipar – Societatea pentru cultură şi literatură în Bucovina)
- Hora Junimei (tipar – Societatea Academică Junimea)
(Enescu copil cânta la pian, la patru mâini miniaturi în stil popular, împreună cu soţia compozitorului - vezi scrisaore din 26 decembrie 1888 către „Madam Buchenthal”,  din volumul Scrisori George Enescu, ed. crit. Viorel Cosma)

5. Violonistul George N. Ochialbi (1870-1916)

(Laureat cu menţiune onorifică la Premiul Naţional de Compoziţie „George Enescu” 1915, pentru suita orchestrală Patria mea)

3 Fotografii ale violonistului, compozitorului şi lăutarului George N. Ochialbi (de tinereţe, maturitate şi ultima  fotografie datând din 1916)

Diploma de membru al Societăţii Autorilor, Compozitorilor şi Editorilor de Muzică de la Paris (1913), unde a devenit coleg cu George Enescu

Manuscrisul suitei Scène pittoresques roumaines

Extras dintr-un interviu al lui George Enescu în care se face referire la o repetiţie a unui cvartet al compozitorului român. La violoncel: Nicolae Ochialbi, fiul lui George N. Ochialbi (din Luptătorul, Bucureşti, 1 mai 1921)

6. Naistul Angheluş Dinicu (1838-1905)

Fotografie: Naistul Angheluş Dinicu, autorul faimoasei piese Ciocârlia

Programe:
-  Orchestra lui Sava Pădureanu restaurantul Toulon  din       Petersburg, în stagiunea 1895-1896
- Tarafurile  Dinicu şi Sava Pădureanu la sărbătorirea ziarului Le Figaro din Paris (26 august 1889) cu naiştii Angheluş Dinicu şi Jean Crăciunescu

Desene în peniţă:
- Faimosul restaurant Iordache de pe strada Covaci nr. 3 din Bucureşti, unde s-au perindat cei mai de seamă lăutari din sec. XIX
- Taraful lăutarilor români la Expoziţia Universală de la Paris din 1889 (reproducere din revista franceză L’Illustration)

- Coperţi partituri:
- Romances Roumaines, Souvenir de l’Exposition Universelle de Paris, colecţie de melodii şi dansuri populare româneşti aflată în repertoriul lăutarilor prezenţi la Expoziţia Universală  din 1889, editată de Constantin Gebauer
- Melodii române pentru pian („notate pentru prima oară în toată originalitatea şi caracterul lor naţional astfel cum se execută de lăutari români”) de Alecsandru Berdescu (1860)

7. Familia lăutarilor Filip din Botoşani (sec.XIX)

Fotografii:
- 2 portrete ale lăutarului compozitor Iancu Filip (1860?-1897)
- Vasile Filip copil, alături de părinţii săi

Coperta tipărită a romanţei Pe lângă plopii fără soţ de Iancu Filip, Editura Cosma, Iaşi, 1886

Program concert - 1 iunie 1919, Ateneul Român (George Enescu – dirijor, Vasile Filip  –  violonist solist)

Articol: Un prieten al lui George Enescu [Vasile Filip, 1900-1983] de Vasile Vasile. În:  Cronica, Iaşi, 20 august 1982, p. 5

Carte poştală prof. Vasile Filip şi soţiei sale, pianista Edmée, către George Enescu (Bucureşti, 17 ianuarie 1929)

Desen de epocă Ateneul Român

8. Gheorghe A. Dinicu (1863-1930)

Fotografii:
- 3 portrete (de tinereţe şi maturitate)
- Cvartetul „Carmen Sylva” (de la stânga la dreapta: Dimitrie Dinicu, Gh. A. Dinicu, Rudolf Malcher, Hans Skohoutil)
- Taraful lui Gh. A. Dinicu la primul turneu peste hotare în Rusia şi în turneu la Baku

Copertă partitură Dinicu Album (tipar - Magazinul Muzica „Doina”, Bucureşti). Aici au fost publicate creaţiile lăutarilor Costică Pompieru, Dănică Ciolac, Dumitrache Ochialbi, Nicu Buică, Ion Cârlig, Angheluş Dinicu, Colţatu, Marinică etc.

Program concert - 12 martie 1901, Ateneul Român

9. Dimitrie Dinicu (1868-1936)

Extras de presă din  La Roumanie, 15 martie 1915 (recital George Enescu şi Dimitrie Dinicu)

Fotografii:
- Dimitrie Dinicu
- Cvartetul „Carmen Sylva” (de la stânga la dreapta: G. Enescu, D. Dinicu, E. Loebel, Gh. A. Dinicu )
- Muzică la castelul Peleş în prezenţa reginei Elisabeta: George Enescu şi Dimitrie Dinicu

Coperta partiturii Suitei a II-a pentru orchestră de George Enescu,dedicată Orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice şi dirijorului Dimitrie Dinicu (manuscris autograf, 14 octombrie  1915)

Scrisoare Dimitrie Dinicu către George Enescu (1931)

George Enescu despre Dimitrie Dinicu (extras dintru-un interviu publicat în Steagul, Bucureşti,  3 decembrie 1914)

10. Ţambalistul Lică Ştefănescu (1865?-1925?)

Programe:
- 18 martie 1900, Ateneul Român – recital Lică Ştefănescu şi pianistul D. Dimitriu
- 31 decembrie 1900 - serbarea de Anul Nou a Cercului roman din Paris, organizată la Hôtel des Sociétesdin Paris, unde George Enescu a concertat alături de Lică Ștefănescu, Iosif Paschill, Ion Scărlătescu ş.a.

Coperţi partituri:
- Frânturi de sufle, melodii lăutăreştiarmonizate şi aranjate pentru voce şi pian de Iosif Paschill (tipar - Bucureşti, Magazinul Conservatorului)
- Rapsodia Română pentru pian de Franz Liszt, interpretată de Lică Ştefănescu în concertul de la Paris(tipar - Universal Edition)

Desen de epocă: Ateneul Român

11. Notarea şi valorificarea folclorului lăutăresc

Cântecele lăutăreşti Am un leu şi vreau să-l beu şi Ţintăraş cu cizme lungi notate de George Enescu în copilărie şi folosite mai târziu în cele două rapsodii (vezi Catalogul tematic al creaţiei lui George Enescu de Clemansa Liliana Firca, p.65-67)

Rapsodia op. 11 nr. 1 - coperta şi prima pagină a partiturii tipărite la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957

Rapsodia op. 11 nr. 2  - pagină de manuscris şi coperta partiturii tipărite la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958

Coperta partiturii Pe malul Dîmboviţei – arii şi romanţe româneşti, editată de Constantin Gebauer la Bucureşti (conţine melodia  Am un leu şi vreau să-l beu, prima temă din Rapsodia nr.1)

12. Cristache Ciolac (1870-1927)

Fotografii:
- Cristache Ciolac încărcat de decoraţii româneşti şi străine
- Taraful lui Radu Ciolac (1910-1914)

Hora din Văleni şi alte melodiiculese de la Cristache Ciolac şi notate de George Enescu , probabil în preajma primului război mondial (pagini de manuscris olograf)

Partitură tipărită Hora din Văleni, editată de Constantin Gebauer

Mărturia olografă a cântăreţei Elena Zamora despre colaborarea dintre tânărul Zavaidoc şi George Enescu în timpul primului război mondial. Din echipa artistică făcea parte şi Cristache Ciolac.

13. Pianistul-compozitor Nicolae Dinicu (1879-1954)

Partituri:
- Nicolae Dinicu – Deux morceaux pour piano – menţiune la Premiul Naţional de Compoziţie George Enescu, 1921
- Nicolae Dinicu – Floarea Oltului – patru cântece româneşti pentru voce şi pian (nr. 3  este dedicată Maestrului George Enescu în semn de nemărginită admiraţie
- Ion Scarlatescu – Vier lieder (incluzând şi Ziegeunerlied) – cu dedicaţie olografă către Nicolae Dinicu

Cronică muzicală: Concertul pianistului Nicolae Dinicu . În Viitorul, 2 martie 1911

Fotografii:
- Nicolae Dinicu în două ipostaze ( portret şi la pian)
- Compozitorul Ion Scarlatescu

14. Violonistul Nicolae Buică (1855-1932)

Partitura tipărită a piesei pentru vioară şi pian Pour le Coeur, dedicată „Marelui Maestru George Enescu”

Fotografii:
- 2 portrete ( în tinereţe şi la  maturitate)
- Orchestra simfonică condusă de Nicolae Buică la Constantinopol
- Nicolae Buică în Italia

Programe:
- 13 mai 1924 –  Legaţia Regală Română din Londra
- 22 mai 1932 – Teatrul Naţional din Bucureşti. Recital de muzică clasică

Carte poştală ilustrată cu principalele oraşele din străinătate în care a concertat lăutarul

15. Violonistul Grigoraş Dinicu (1889-1949)

Partitura tipărită a lucrării Hora staccato

Manuscris – Hora mărţişorului

Fotografii:
- Portret din tinereţe
- În anii maturităţii
- Cu orchestra sa, în primele turnee peste hotare. La ţambal Vasile Budişteanu, tatăl lui Ionel Budişteanu

Copertă disc ASV, Londracu Hora staccato

16. Grigoraş Dinicu şi George Enescu

Afişul premierei operei Oedipe la Opera Mare din Paris, 13 Martie 1936

Impresiile lui Grigoraş Dinicu despre opera Oedipe  de George Enescu (reprezentaţie în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, în 9 iunie 1937 – interviu din Rampa, 10 ianuarie 1938

Prima pagină a manuscrisului capodoperei enesciene

Articole:
- Muzica română la Expoziţia din Paris (din Lupta, 4 iulie 1937)
- Impresiile lui Grigoraş Dinicu despre opera Oedipe de George Enescu (reprezentaţie în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, în 9 iunie 1937) – interviu din Rampa, 10 ianuarie 1938

Fotografii:
- Grigoraş Dinicu, împreună  cu naistul Fănică Luca şi Vasile Budişteanu la vioară (!), cântă oaspeţilor străini la dineul oferit de delegaţia României cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris (1937). În centul imaginii: Sara Roosevelt şi Dimitrie Gusti, comisarul general al expoziţiei
- Grigoraş Dinicu la Nisa, în faţa hotelului Negrescu
- Orchestra lui Grigoraş Dinicu în perioada celor două mari turnee peste hotare la Expoziţiile Universale  de la Paris (1937) şi New York (1939)
- Grigoraş Dinicu  cântă la sărbătorirea lui George Enescu organizată de Societatea Compozitorilor Români la restaurantul Luzana din Bucureşti (8 noiembrie 1936)
- Menu-ul servit cu acea ocazie festivă (tipritură pe carton presat, oferită lui George Enescu)

17. George Enescu şi Grigoraş Dinicu la Expoziţia Universală de la New York (1939)

Afişul concertului dirijat de George Enescu la inaugurarea oficială a Pavilionului românesc (5 mai 1939)

Fotografii:
- Concert de gală în pavilionul românesc al Expoziţiei. Cântă soprano Pia Igy, acompaniată de orchestra lui Grigoraş Dinicu şi Fănică Luca
- Grigoraş Dinicu şi naistul Gică Ştefănescu cântă pentru actorul Errol Flynn, unul dintre oaspeţii Pavilionului românesc

Partituri:
- Hora staccato de Grigoraş Dinicu în aranjamentul violonistului american Jasha Heifetz
- Ciocârlia, aflată în repertoriul lui Grigoraş Dinicu, pe care a cântat-o şi în          prezenţa lui George Enescu

George Enescu despre interpretarea Ciocârliei de către Grigoraş Dinicu (extras din Memoriile lui Grigoraş, consemnate de fiul său, pianistul Grigore Dinicu)

Copertă disc – Hora staccato, interpretată de Jasha Heifetz

18. Lăutarul-violonist Nicu Stănescu (1903-1971)

Dedicaţia maestrului Enescu, după o seară de neuitat la restaurantul Minerva din Craiova: Domnului Nicu Stănescu. Spre amintire de la Craiova, 10 dec. 1936. George Enescu

Fotografii:
- George Enescu cântând la vioară (anii 1930-1935)
- Nicu Stănescu în perioada de tinereţe când activa la restaurantul Minerva din Craiova
- 2 fotografii ale lui Nicu Stănescu în costum popular românesc

19. Acad. George Enescu, referent la culegerile de folclor românesc. Antologii premiate de Academia Ropmână la propunerea maestrului

Coperţi volume:
- 303 Colinde culese de Sabin V. Drăgoi
- Cântece populare macedonene culese de Vanghele T. Millio
- Contribuţiuni muzicale la Monografia comunei Sârbova de Nicolae Ursu
- 130 de melodii populare aromâneşti culese de Ioan Caranica

Recomandările pentru tipar şi premiere  ale lui George Enescu privind lucrările mai sus menţionate (extrase din referatele Academiei Române)

Scrisoare George Enescu către Sabin V. Drăgoi (Bucureşti, 30 octombrie 1932)

Fotografii:
- Sabin V. Drăgoi
- Nicolae Ursu

20. George Enescu şi folclorul românesc. Manuscrise autografe

Pagini de manuscris:
- Melodii populare de la Jiu, notate de Enescu în anii  1917-1918
- Arii în gen popular românesc pentru vioară şi pian (aprox.1926)
-Lăutarul dinSuita pentru vioară şi pian „Impresii din copilărie”, op. 28 (1940)
- Suita nr. 3 pentru orchestră „Săteasca”, op. 27  (1938)
- Fotografie George Enescu la masa de scris (1945)