SĂPTĂMÂNA INTERNAȚIONALĂ A MUZICII NOI (SIMN) aduce în acest an la Sala Radio 3 concerte speciale și 5 lucrări interpretate în primă audiție absolută! Unul dintre cele mai longevive evenimente muzicale din România, ajuns la ediția cu numărul 32, SIMN este un festival anual dedicat creației contemporane, organizat de Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Radio România și Universitatea Națională de Muzică București. Trei dintre ansamblurile Radio România vor evolua în cadrul festivalului: Orchestra de Cameră, Big Band-ul și Orchestra Națională Radio.
Despre ediția prezentă - intitulată EUTOPIA – compozitorul DAN DEDIU, director artistic al festivalului, declară:
„Între reformă și conservare, între experiment și recuperare, la mijloc se evidențiază o singură realitate consistentă: eutopia muzicii noi, un spațiu social benefic și creativ, un sistem de rețele lichide capabil să schimbe mentalități și să inoveze. (...)
Concertele de la Sala Radio se disting printr-un număr mare de creații noi prezentate în primă audiție absolută și totodată prin faptul că aduc în fața publicului soliști instrumentiști de o mare diversitate, în calitate de protagoniști.”
Miercuri, 24 mai 2023, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, va interpreta patru lucrări: Cornel Țăranu - Floraison pentru orchestră – în primă audiție, Viorel Munteanu - Umbre și geneze - concert pentru flaut și orchestră de coarde, Cătălin Crețu - Passaccona Helix pentru pian și orchestră și Sorin Lerescu - Simfonia a VII-a. Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe doi apreciați soliști români: flautistul Ion Bogdan Ştefănescu – care interpretează pe un instrument „bijuterie”: un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu - și pianistul Horia Maxim.
Joi, 25 mai 2023, BIG BAND-ul RADIO va interpreta o compoziție originală creată special pentru acest eveniment: GATES (PORȚI) este noua creație semnată chiar de dirijoarea ansamblului: Simona Strungaru. Aceasta se va afla așadar pe scena Sălii Radio în dublă ipostază, de compozitor și dirijor. Lucrarea sa reprezintă o îmbinare sonoră inedită între big band și orga Sălii Radio, cea mai mare din țară și din sud est-ul Europei. Instrumentul va juca de altfel un „dublu rol” în cadrul evenimentului, atât ca instrument solist, cât și prin faptul că va deveni o „pânză” de creație vizuală pentru proiecțiile realizate de artista Ioana Halunga. La orgă îl veți aplauda ca solist pe Eduard Antal, titular al Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Iosif” din București, un muzician plurivalent cu o bogată activitate, un adevărat promotor al muzicii pentru orgă pe plan autohton.
Despre noua sa creație, SIMONA STRUNGARU declară:
„Gates pentru orgă și big band este o lucrare născută din dorința de a explora universul timbral dintre cele două elemente de colos sonor. Sala Radio din București se bucură de cea mai mare orgă din țară, care, iată, pentru prima dată, va fi alăturată orchestrei de suflători.
Lucrarea este structurată în douăsprezece părți, reprezentând douăsprezece realități diferite, aflate în spatele unor porți imaginare, și reprezintă atât pentru interpreți cât și pentru audiență o experiență transformațională, o invitație spre descoperire interioară stimulată de factori externi. Astfel, auditorul devine personajul principal care ajunge să se contopească cu atmosfera acestor lumi pe care curiozitatea îl împinge să le caute.”
Al treilea și ultimul concert din cadrul SIMN aduce pe scenă vineri, 26 mai 2023, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, dirijată de Mihail Agafiţa. Patru soliști de valoare: Diana Moş – vioară, Iustinian Zetea - bariton, Eduard Antal - orgă și Erik Sandberg - corn (Danemarca) vor interpreta patru lucrări în programul serii. Cele trei creații autohtone sunt în primă audiție absolută: Nicolae Brânduș - Testament pentru bariton, cor și orchestră, Dan Buciu - Concert-fantezie pentru orgă, orchestră și cor, Adrian Iorgulescu - Ipostaze VI pentru vioară, fanfară și percuție. Lucrarea compozitorului polonez Krzysztof Penderecki - Călătorie de iarnă - Concertpentru corn și orchestră - va fi cântată în primă audiție în România.
Concertele vor fi transmise LIVE pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical - și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online - pe entertix.ro și myticket.ro - şi în librăriile Cărtureşti. Biletele și abonamentele achiziționate până la data de 1 mai 2023 prin iabilet.ro rămân valabile.