Una dintre vocile inconfundabile ale criticii muzicale internaționale, Bernard Gavoty a avut privilegiul de a cunoaște această artă din interior, așa cum o atestă diploma obținută la Conservatorul din Paris și activitatea sa de organist. Iremediabil îndrăgostit de muzică și de scena muzicală, Gavoty s-a pus în slujba promovării marilor compozitori și interpreți contemporani, publicând, printre altele, nenumărate biografii. Pentru merite deosebite, a fost ales membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase.
Ediția bilingvă (franceză și română) a Amintirilor lui George Enescu redă, apelând la cuvântul scris, o viață care s-a confundat, de cele mai multe ori, cu muzica ce a izvorât din ea. Cititorul român va pătrunde tainele unui geniu complex și îi va cunoaște povestea, așa cum n-a mai fost spusă. De la evocarea plină de nostalgie a locurilor copilăriei dintr-un sat moldovenesc, sursă de inspirație mai târziu, prin obstacolele inerente ale afirmării precoce, studiile marcate de luminoase figuri de maeștri, până la maturitatea artistică, această carte este una dintre acele lecturi care te marchează pentru totdeauna.
Un geniu al muzicii universale întâlnește unul dintre cei mai remarcabili critici muzicali: din această întâlnire, care a avut loc într-un ciclu de memorabile discuții la Radiodifuziunea Franceză, s-a născut o operă biografică unică: Amintirile lui George Enescu. Unică și prin faptul că poate fi considerată o autobiografie. Însăși vocea marelui compozitor român, vorbind la persoana întâi, dezvăluie, capitol după capitol, o poveste care își încântă cititorul întocmai unei creaţii muzicale. Tumultul trăirilor personale se aranjează în teme riguroase, destinul unui geniu este înscris cu claritate în cel al artei căreia i-a fost predestinat.
Cu o empatie rar întâlnită în scrierile biografice, Bernard Gavoty își asumă și își joacă strălucit rolul de interpret al operei care este viața unui creator autentic.
„Când, în iunie trecut, i-am arătat lui George Enescu proiectul ce avea să ducă la publicarea acestui volum, a fost foarte încântat şi şi-a manifestat satisfacţia fără nicio reţinere.“ BERNARD GAVOTY
„Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara George Enescu lui Bernard Gavoty.
”De îndată ce am avut la dispoziţie un pian, am început să compun. (...) Am schimbat cu o adâncă bucurie instrumentul monodic pe care cântasem până atunci, cu un instrument polifonic; după ce nu putusem face altceva decât să execut nişte melodii fără cel mai mic acompaniament, ce bine era să mă desfăşor acum în acorduri! (...) Şi – fără să mai stau pe gânduri – am început să compun.” (G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu)
”De altfel, încă de atunci, nu mă prea mai gândeam la vioară. Eram beat de muzică şi nu de performanţe la instrument. Nu visam decât să compun, să compun şi iar să compun. (...) Evocând timpurile acelea fericite, zâmbesc şi eu. Cert, pentru a-mi deprinde pana şi a-mi exersa spiritul, scriam mult – este adevărat – dar pot să afirm că totul venea, totuşi, din inimă!”
(G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu)