Autor: Camelia Anca Sârbu
Anii 1921 și 1922 sunt încărcați de evenimentele de mare varietate care îl solicită pe Enescu în pluralitatea manifestărilor sale. Acești doi ani au în comun și un traseu similar al activității muzicianului, constând în turneele din lunile ianuarie-februarie (Belgia și Elveția - în 1921 și Belgia și Spania - în 1922), urmate de activitatea remarcabilă susținută la începutul primăverii în Franța și de implicarea cu perseverență în viața muzicală românească din martie-aprilie până la sfârșitul acestor ani. Este perioada în care verile lucrează intens la opera Oedip, în iunie 1922 finalizând, la Tescani, reducția pentru pian a actului al II-lea.
În ianuarie 1922, Enescu trecuse de vârsta de 40 de ani și se afla în plină maturitate a stilului său interpretativ și componistic. Concertele din Belgia din această perioadă reprezintă un exemplu relevant al rafinamentului interpretativ cu care muzicianul entuziasmează, deopotrivă publicul și criticii. Atât la Bruxelles, cât și la Liège și Gand, Enescu a avut succese răsunătoare.
Muzicianul era cunoscut pentru interpretările memorabile, pentru nuanțele expresive distinse impregnate Concertului nr. 3 pentru vioară şi orchestră op. 61 de Saint-Saëns, cu care obținuse, în anul 1899, premiul I la absolvirea Conservatorului din Paris (interpretând partea I). Enescu a optat pentru prezentarea acestuia și la Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, sub bagheta lui Franz Ruhlmann, înregistrând, și de data aceasta, un mare succes, aşa cum menţionează Paul Gilson în cotidianul belgian Midi: „Cele cinci rechemări care au salutat execuţia fidelă şi corectă pe care d-l Enescu, excelentul violonist, a dat-o Concertului în si de Saint-Saëns, sunt de natură să-l asigure pe excelentul interpret de receptivitatea publicului nostru, atât de iubitor de performanţe solistice”.
Un alt recital care a atras atenția la Bruxelles a fost cel susținut la Legația României, acompaniat la pian de George Golescu. Enescu „este astăzi la apogeul gloriei sale”, iar recitalul „a fost un adevărat eveniment pe care îl puteam asculta”, se notează în Le Journal Diplomatique et Financier. Programul a cuprins: Sonata în la major de Händel, Romanţa în la major de Beethoven, Folies d’Espagne de Corelli și Sonata în la major de Franck. Remarcabilă apare și aici „lejeritatea cu care mânuieşte arcuşul şi vioara”, dar în special expresivitatea frapantă a interpretării, pentru care a fost „aplaudat cu frenezie de către invitaţi. [...] Plin de emoție, el a comunicat-o întregii audiențe. Nu doar că execută lucrarea, el se ridică deasupra umanității dând audienței sale senzații de dincolo.”
Articolele sunt publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol IV (1922), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2011, pp. 45, 57.