Cvartetul op. 22 nr. 1 de George Enescu - prima audiţie franceză

Autor: Camelia Anca Sârbu

Creaţie reprezentativă a lui George Enescu, Cvartetul de coarde op. 22 nr. 1 în mi bemol major a fost compus între anii 1916-1920 şi se remarcă prin originalitatea pe care o impune în planul varietăţii ideilor muzicale, al virtuozităţii instrumentale şi al expresiilor generate.

Deşi a fost dedicată Cvartetului Flonzaley, care în 1921 era alcătuit din Adolfo Betti (vioara I), Alfred Pochon (vioara a II-a), Louis Bailly (violă), Iwan d'Archambeau (violoncel), acesta nu a interpretat lucrarea în primă audiţie absolută. Cvartetul Flonzaley a redat prima audiţie franceză, susţinută la Salle Gaveau, la data de 19 octombrie 1921, după ce opus-ul fusese deja interpretat la Lausanne, Haga şi Bucureşti.

Prima audiţie absolută a avut loc la sala Conservatorului din Lausanne, la 5 februarie 1921, într-un concert dedicat în totalitate creaţiei enesciene. Muzicianul român s-a înfăţişat aici ca pianist, alături de José Porta, în Sonata pentru pian şi vioară op. 6, dar şi într-o ipostază interpretativă mai rar întâlnită în întreaga sa carieră, cea de violist, intepretând acest Cvartet op. 22 nr. 1 împreună cu violoniştii José Porta şi [R.?] Radrizzani, şi cu violoncelistul Jean Decosterd.

Cercetând arhiva M.N.G.E., se poate constata că prima audiţie franceză a Cvartetului op. 22 nr. 1 a atras un număr important de articole. Acest aspect poate fi legat şi de faptul că manifestarea a mai inclus o primă audiţie franceză, a Concertino-ului de Stravinski. Dacă lucrarea compozitorului rus nu a fost aproape deloc pe placul cronicarilor, creaţia lui Enescu a avut parte în general de reacţii favorabile.

„Marea bucată a fost prima audiţie a Cvartetului în mi bemol de d-l G. Enescu”, consideră, de pildă, André Himonet în Le Courrier Musicale. Acesta continuă în termeni laudativi, manifestându-şi preferinţa pentru partea a III-a: „Deşi la prima vedere, această lucrare pare puţin lungă pe alocuri, ea este, cu toate acestea, clară şi de inspiraţie nobilă. Allegretto-ul scherzando, capricios şi avântat, în care diverse instrumente par să se angajeze într-o dispută comică, mi s-a părut a fi pagina cea mai bine venită a acestui considerabil Cvartet.”
Un alt cronicar, semnat Georges-Ritas în publicaţia La Lanterne, apreciazăsinteza pe care o realizează compozitorul între tradiţie şi inovaţie: Cvartetul op. 22 nr. 1 „are ceva specific: el nu reneagă niciuna dintre formele vechi, ci le face să colaboreze cu îndrăzneli armonice şi instrumentale dintre cele mai moderne; rezultatul este adesea destul de surprinzător; anumite acorduri perfecte nu par concluzia logică a combinaţiilor complicate până la anormal şi ele ajung uneori să pară paradoxuri. Totuşi, nu admir mai puţin profunda muzicalitate în care se scaldă această lucrare şi calităţile de realizator îndrăzneţ ale d-lui George Enescu.”
Alte câteva consideraţii ale aceluiaşi autor care semnează în ziarul La Lanterne sunt legate şi de profesionalismul interpretativ al Cvartetului Flonzaley: „solid cvartet, care are o comprehensiune a muzicii foarte largă, o execuţie robustă şi corectă şi o foarte mare grijă pentru puritatea sonoră.”

Articolele sunt publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol III (1912-1921), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2010, pp. 336, 338.