Festivalul Operelor Independente – Ediția I, va debuta luni, 19 iunie la ora 11.00 cu spectacolul de operă „Motanul încălțat” susținut de o trupă independentă din București. Preț bilet 10 lei.
Aflat la prima ediţie, Festivalul Operelor Independente este o iniţiativă inovatoare în contextul cultural regional precum şi în perimetrul instituţional căruia îi aparţine Ateneul din Iaşi. Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical realizate de către artiști independenți, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de instituții de învățământ academic de profil. Punerea în valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională.
Festivalul este deschis şi lucrărilor muzicale în primă audiție precum și producțiilor experimentale de teatru muzical, dorindu-se o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului 21, propunând publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii, stimulând creativitatea, inovaţia şi experimentul în interpretare şi realizare scenică.