Festivalul va avea loc între 9 și 18 iunie, în Brașov, și va „ocupa” artistic o sumă de spații de concert neconvenționale, de la biserică, la bibliotecă sau o arenă de tenis, spații special gândite pentru accesul liber al comunității brașovene la evenimentele culturale și altele.
Un loc extrem de important la ediția a III-a îl ocupă evenimentele cu accent pe latura educațională, masterclass-uri susținute de artiști de renume și foarte buni pedagogi – pianista Diana Ionescu, directorul artistic al festivalului, violonistul Valeriy Sokolov, compozitorul Mark Anthony Turnage, apoi ateliere de tip ”outreach”, dedicate persoanelor cu autism, copiilor de la centrele de plasament și celor ce în mod obișnuit nu au acces la astfel de evenimente, deși ar putea beneficia extrem de mult de pe urma lor.