Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic,
poartă în el visuri minuscule.
(George Enescu)
Sâmbătă, 30 mai, la sediile sale de la Sinaia și Tescani, Muzeul Național ”George Enescu” sărbătorește în avans Ziua Copilului, cu porți deschise pentru bucurie, curiozitate și suflete tinere de toate vârstele.
Astfel, copiii vor avea acces gratuit, iar părinții și bunicii aduși de copii la muzeu vor beneficia, la rândul lor, de gratuitate.
Și pentru că George Enescu ne spune că „anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul”, îi invităm și pe toți cei care și-au păstrat sufletul de copil să ne treacă pragul — accesul este gratuit, pe propria declarație de… tinerețe sufletească.
Vă așteptăm cu drag, cu muzică în inimă și cu gând bun, pentru câteva ore de copilărie, frumusețe și tihnă — acele întâlniri din care oamenii pleacă puțin mai senini decât au venit.