În perioada 18-19 septembrie 2025, a avut loc cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului Internațional de Muzicologie "George Enescu", reuniune științifică fondată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România în 1967, ca parte integrantă a Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu".
Coordonată de prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, această ediție a fost organizată de Artexim în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București și cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și s-a desfășurat în Sala "Auditorium" a UNMB.
Muzeul Național George Enescu va fi prezent în această manifestare prin comunicarea Vox Maris - repoziționări temporale/Enescu's Vox Maris. Temporal Repositionings, susținută de cercetător științific dr. Irina Nitu și prin comunicarea Colaborări remarcabile în concertele susținute de Enescu în SUA și Canada/Remarkable collaborations in Enescu's concerts in the U.S.A. and and Canada, prezentată de cercetător științific dr. Camelia Anca Sârbu.
Redăm, mai jos, rezumatele celor două comunicări, ce au suscitat un interes deosebit în rândul specialiștilor invitați la lucrările Simpozionului.
Arhiva muzeului conține manuscrisul finit al poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, precum și diverse schițe ale compoziției. Acest opus nu a fost nici tipărit, nici interpretat în timpul vieții compozitorului.
Însă, potrivit autorului său, a reprezentat o partitură la care a lucrat mult timp (aproximativ cincisprezece ani, așa cum declară în Amintirile sale), fiind printre ultimele abordate de înainte de moartea sa.
Partitura a fost considerată pe nedrept neterminată, iar data creației a stârnit controverse în rândul specialiștilor. Faptul că manuscrisul nu include indicațiile de metronom, reperele muzicale, data și semnătura compozitorului nu justifică ipoteza nedefinitizării sale.
Referindu-mă la incertitudinile care încă planează asupra lui, în comunicarea susținută la Simpozionul Internațional de Muzicologie ”George Enescu” am prezentat o variantă inedită a op. 31, datată 1917, necunoscută sau citată în bibliografia de specialitate, versiuni intermediare ale manuscrisului finalizat precum și cel din urmă, publicat în 1965 la Editura Salabert și, în 1967, la Editura Muzicală. Am ilustrat, printre altele, traseul temporal al creației prin prisma schițelor datate, dovedind travalul îndelungat (1917-1954?) de care a avut parte acest antepenultim opus enescian.
Turneele lui George Enescu în S.U.A. şi Canada, înscrise în cariera sa la momentul maturităţii profesionale au reprezentat, prin impactul pe care l-au avut, subiectul multor scrieri muzicologice în perioada interbelică, postbelică și până în zilele noastre. Cu toate acestea, subiectul rămâne încă deschis, pătruns de suficiente necunoscute privind activitatea lui Enescu din nordul continentului american, privind colaborările acestuia cu diverşi interpreți, privind modul în care muzicianul român a fost receptat atunci de public și de critici.
În acest context, studiul de faţă propune o abordare a subiectului din perspectiva colaborării muzicianului, din ipostaza de interpret (violonist, pianist şi dirijor) cu diverși parteneri de scenă (instrumentiști, cântăreți, soliști şi orchestre), având scopul de a crea o imagine de ansamblu cât mai complexă asupra turneelor pe care acesta le-a întreprins în repetate rânduri în S.U.A. și Canada.
Până să pășească pe continentul Americii de Nord, Enescu era deja cunoscut în S.U.A. în calitate de compozitor. Primul turneu îl efectuează abia la sfârșitul anului 1922, la vârsta de 41 de ani, când începe colaborarea cu cele mai prestigioase orchestre americane, nu numai ca solist, dar și ca dirijor și susține majoritatea recitalurilor în acompaniamentul pianiștilor Edward Harris și, mai ales, Sanford Schlüssel. În Canada ajunge pentru prima oară în anul 1928, fiind însoțit în cele mai multe dintre recitaluri de același Sanford Schlüssel. Concertele cu marile orchestre canadiene sunt, de asemenea, spectaculoase, reliefând personalitatea originală a muzicianului.
Studiul de față este susținut de o colecție semnificativă de documente din arhiva Muzeului Național „George Enescu”, dar și de cercetarea unei baze importante de articole din presa americană și canadiană.
CanadaCanada, prezentată decercetător științific dr. Camelia Anca Sârbu.