Paul Dukas - 90 de la moarte

„Muzica exprimă ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte și ceea ce nu poate rămâne tăcut.”
(Victor Hugo)

Compozitorul, criticul și profesorul Paul Dukas (n. 1 octombrie 1865, Paris - d. 17 mai 1935, Paris) a fost prietenul lui George Enescu și profesorul de compoziție a lui Dinu Lipatti din perioada studiilor sale la Paris.

Paul Dukas a studiat la Conservatorul din Paris și, după ce a câștigat un al doilea Grand Prix de Rome cu cantata sa „Velléda” (1888), și-a stabilit poziția printre compozitorii francezi importanți ai sfârșitului de secol XIX. Creația, influențată de compozitori precum Beethoven, Berlioz, Franck, d'Indy,Richard Wagner și Debussy, cuprinde un număr restrâns de opusuri datorită propriei cenzuri, deosebit de riguroasă. Maestru al orchestrației, a lăsat moștenire lucrări din toate genurile muzicale precum „Polyeucte” după un text de Pierre Corneille” (1892), „Simfonia din Do major” (1896), „Interludiu și Final pe o temă de Rameau” (1903), opera „Ariana și Barbă Albastră” (1907), baletul „La Péri” (1912), „Preludiu elegiac și Variațiuni” pentru pian, cantata „Imnul soarelui”. Cea mai cunoscută lucrare a sa este piesa orchestrală „Ucenicul vrăjitor” („L'apprenti sorcier”), care a fost folosită în diferite coloane sonore a unor filme de lung metraj și desene animate, cel mai cunoscut fiind „Fantasia” realizat în studiourile Walt Disney. Paul Dukas a împărtășit idei similare cu cele ale lui Victor Hugo în modul în care a abordat compoziția - subliniind profunzimea, nuanța și rezonanța emoțională în detrimentul cantității.

În paralel cu cariera sa de compozitor, Paul Dukas a desfășurat o bogată activitate de profesor și de critic muzical, contribuind cu recenzii regulate la cel puțin cinci jurnale franceze. De asemenea, scrierile sale cuprinse în volumul „Les Écrits de Paul Dukas sur la musique” (1948), includ unele dintre cele mai bune eseuri publicate vreodată despre Jean-Philippe Rameau, Christoph Gluck și Hector Berlioz.

Relația de prietenie dintre George Enescu și Paul Dukas a fost una semnificativă, bazată pe respect reciproc și legată de contextul artistic al Parisului de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

George Enescu a studiat la Paris între 1895 și 1899, iar Paul Dukas era deja o personalitate în cercurile academice și muzicale. Chiar dacă nu a fost profesorul său direct, Dukas făcea parte din mediul intelectual și artistic frecventat de Enescu.

Paul Dukas a avut o părere favorabilă despre Enescu, pe care îl admira pentru profunzimea și complexitatea muzicii sale. Deși nu au colaborat direct pe plan componistic, Dukas a fost o figură care a sprijinit ascensiunea lui Enescu și a avut un rol indirect în conturarea carierei sale internaționale.

George Enescu, la rândul său, îl aprecia pe Paul Dukas pentru rafinamentul său componistic și pentru intelectualismul său artistic. Deși nu există foarte multe scrisori sau documente publice între cei doi, sursele biografice indică faptul că au avut o relație de prietenie bazată pe admirație și dialog muzical.

„A preda nu înseamnă a impune, ci a inspira.”spunea adesea Paul Dukas

În anul 1934, tânărul muzician Dinu Lipatti, student la École Normale din Paris, devine elevul lui Paul Dukas la clasa de compoziție. Profesorul va fi impresionat de calitățile studentului său, mărturisind într-un interviu faptul că „Tânărul român Dinu Lipatti este cel mai bun elev al meu și în același în timp un remarcabil virtuoz al pianului.” ”Dinu Lipatti poate deveni un al doilea Enescu ”.

dr. Irina Hasnaș