Cultura va trăi. Prea mare e patrimoniul ce l-au acumulat atâtea secole de trudă și de credință pentru a face dintr-o dată tabula rasa din tot ce am strâns și asimilat. Impasuri a mai avut omenirea. Și le-a răzbit pe toate cu o vitalitate eroică. Nu-i va lipsi curajul nici de data aceasta. Trebuie să credem și vom învinge.
(George Enescu, 1934)
Ziua Internaţională a Muzeelor a rămas cel mai important moment în care instituţiile muzeale din întreaga lume îşi celebrează, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor, existenţa. Din 1977, toate muzeele sunt invitate să participe la această zi pentru a-și pune în valoare rolul, organizând activități deosebite pentru public.
Foarte puține locuri din lumea noastră sunt mai educative decât muzeele, căci, prin obiectele pe care le conservă, muzeele colecționează și păstrează, de fapt, povestiri pe care le transmit comunității, adevărată expresie a patrimoniului nostru cultural. Muzeele comunică și activează cu participarea comunității, oferind experiențe variate de educație, agrement, reflecție și împărtășire a cunoștințelor.
Muzeul a fost şi va rămâne o instituţie cu finalitate complexă, care funcţionează prin colecţiile sale și datorită publicului său. Deplasarea centrului de greutate de la funcţia cultural-educativă la cea de centru de activitate culturală şi socială, are efecte benefice în toate compartimentele culturii, muzeul având un rol vital în procesul de învățare pe tot parcursul vieții, un adevărat mediu de comunicare interumană. Punct de întâlnire între profesioniștii muzeelor și publicul vizitator, cercetători și artiști, muzeul este un liant între riguroasa lume a științei și frumosul din spatele cercetării științifice, favorizând incursiunea publicului în demersul științific.
Anul acesta, când celebrăm 70 de ani de la trecerea lui George Enescu în eternitate, vă așteptăm la sediile noastre de la Sinaia – Casa Memorială George Enescu, vila Luminiș – și Tescani – Secția Dumitru și Alice Rosetti—Tescanu-George Enescu, duminică, 18 mai, între orele 10,00 – 17,00, intrarea fiind liberă.
În București, la Palatul Suțu, la ora 17,00, Fundația Regală Margareta a României invită publicul la concertul masterclassului de muzică de cameră susținut de clarinetistul Emil Vișenescu. Programul muzical include lucrări de George Enescu, Richard Strauss și Rudy Wiedoeft in interpretarea bursierilor Tinere Talente și a invitaților lor.
Suntem onorați să ne alăturăm acestui eveniment deosebit cu o expoziție fotodocumentară, generos găzduită de partenerul nostru Muzeul Municipiului București. Expoziția ”George Enescu și Casa Regală a României” pune în lumină înalta stimă și prețuire de care s-a bucurat compozitorul din partea suveranilor români.
La mulți ani tuturor muzeelor, la mulți ani colegilor noștri, la mulți ani nouă!