Camera de Comerț și Industrie a României va organiza luni, 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, evenimentul aniversar care marchează 160 de ani de la înființarea Camerelor de Comerț, prin Decretul semnat de către Domnitorul Al. I. Cuza, celebrând o activitate continuă, într-o istorie care își are începutul în anul 1864.
Sub genericul „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta”, evenimentul este menit să sărbătorească mai bine de un secol și jumătate de contribuții semnificative la istoria economică a țării, ilustrând un angajament constant față de progresul economic și dezvoltarea mediului de afaceri.
În cadrul acestui eveniment aniversar, participanții sunt invitați să descopere istoria și impactul socio-economic al Camerelor de Comerț din România. Camerele de Comerț au fost martorele evoluției economice a țării și au jucat un rol esențial în promovarea afacerilor locale și internaționale.
Gala va avea ca invitați demnitari de stat, reprezentanți ai mediului de afaceri, personalități marcante ale mediului academic, artiști, care le vor sta alături președinților Camerelor de Comerț în ceas aniversar.
În onoarea celor 160 de ani de istorie pentru viitor, Filarmonica George Enescu va susține concertul de gală ”Viori de colecție la Ateneul Român”.
La doar trei zile de la încheierea unui eveniment cultural de excepție, Concursul Internațional ”George Enescu”, Muzeul Național ce poartă cu mândrie numele muzicianului, alături de Asociația culturală ProContemporania, a ales să omagieze cei 160 de ani de la înființarea Camerelor de Comerț și Industrie din România permițând folosirea, în regim de gratuitate, a patru viori de colecție, clasate în patrimoniul național la categoria ”Tezaur”. Instrumentele, aflate în administrarea muzeului, au aparținut lui George Enescu. Cele patru viori - vioara Guarnieri del Gesù – „Catedrala” (1731), vioara Paul Kaul model Enescu (1931), ce poartă dedicația Modèle que j'ai créé specialement pour Georges Enesco, grand artiste, o a doua vioară Paul Kaul (1931) și vioara Frères Silvestre (1835) își vor face simțită magia în mâinile violoniștilor Gabriel Croitoru, Simina Croitoru – Paucă, Paul Marian Răducanu și, respectiv, Mircea Alexandru Dumitrescu. Mai multe informații despre viori găsiți aici.
Prin contribuția lor, cele două instituții de cultură ce poartă numele muzicianului român, Filarmonica și Muzeul, adaugă valoare evenimentului, desăvârșindu-l prin muzică, iar viorile Maestrului conferă unicitate Galei, așa cum se și cuvine la o aniversare măreață.
Onorați să fim parte a acestei sărbători, urăm La mulți și buni ani Camerei de Comerț și Industrie din România!