În 1927, un băiețel de 10 ani își alegea profesorul de vioară după ce, ascultându-l cântând într-un concert a fost fascinat de ceea ce auzise. A fost atât de determinat să-i devină elev, încât faptul că violonistul, unul dintre cei mai mari ai vremii, avea concerte în toată lumea sau se retrăgea uneori în țara îndepărtată din care provenea, nu l-au determinat să renunțe.
Copilul de 10 ani se numea Yehudi Menuhin și se născuse la New York în 1916, iar cel pe care l-a ales să-i fie profesor, era George Enescu și se născuse la Liveni, în România, în 1881.
Ce îl fascinase pe micul Yehudi într-atât? Cântatul lui Enescu? El însuși, la 10 ani, era un violonist excepțional, un „copil minune” care dovedea nu numai o tehnică briliantă dar și o maturitate în gândirea muzicii, ieșită din comun. Trăirea fără egal a interpretării lui Enescu? Noblețea și bunătatea emanate de omul Enescu? Poate toate la un loc, i-au inspirat copilului o pildă luminoasă pe care a simțit din prima clipă că trebuie să o urmeze. Yehudi și familia sa l-au urmat pe Enescu pretutindeni unde acesta avea concerte. Dar și în România, la Sinaia, în Vila Luminiș, astăzi Casa Memorială „George Enescu”. Iar în casa pe care o străbatem azi vizitând-o, Yehudi Menuhin era ca la el acasă. Aici Enescu l-a îndrumat, au cântat și au discutat împreună. Aici s-au cimentat admirația, prietenia și recunoștința față de Enescu, pe care Menuhin nu a încetat întreaga lui viață să o exprime în superlative absolute. „Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre minunile lumii. El a fost lumina care a călăuzit viața mea ca om și ca muzician” – avea să mărturisească, decenii mai târziu, marele violonist.
Yehudi Menuhin a urmat exemplul maestrului său, încercând, prin arta sa, să aline suferințele soldaților care luptau în cel de Al Doilea Război Mondial, dând zeci de concerte. După război a fost primul mare muzician care a cântat în Germania ruinată de război. A militat pentru drepturile oamenilor și nu s-a sfiit să-și exprime opiniile, cu claritate și, ca și mentorul său, întotdeauna cu eleganță și politețe.
Yehudi Menuhin a fost aclamat de publicul tuturor marilor săli de concerte din lume, cântând un uriaș repertoriu pentru vioară și de muzică de cameră. A devenit profesorul unor tineri de mare talent și a lăsat moștenire școala de muzică care îi poartă numele, și azi renumită pentru rezultatele sale.
Dar Menuhin a lăsat lumii, în afara mărturiei carierei sale muzicale inegalabile, ca și iubitul său profesor, George Enescu, amintirea unei personalități luminoase, generoase și cu idei statornice „în ce privește binele și răul”. Iar această lecție a primit-o tot de la cel care i-a călăuzit viața ca om și ca muzician și despre care spunea: „Judecând după comportamentele din zilele noastre, Enescu era în multe privințe ,,un om de modă veche”. Spun însă aceasta cu cel mai mare respect și cu o rară nostalgie pentru acest gen „demodat”, întrucât el aparține unei lumi care avea idei deosebit de statornice în ce privește binele și răul.”
Text: Doina-Mihaela Purcaru: muzeograf