Obiectul lunii: Album ”Din vechiul București”

George D. Florescu (19 mai 1893 – 25 octombrie 1976), istoric, dar interesat de genealogie, a fost îndrumat în studiul ei de istoricii Ioan.C. Filitti și Emanoil Hagi Mosco, fost secretar și director adjunct al Muzeului Municipal București, cercetător la Institutul de istorie N. Iorga (din 1950), membru fondator al Comisiei de heraldică, genealogie și sigilografie (1971), continuarea Societății Genealogice (1943-1948), al carei vice-președinte fusese.

Studiile sale genealogice s-au axat, în principal, pe boierimea din Țara Românească.

Pasionat de muzică și de științele exacte, dar preocupat și impresionat de frumusețea monumentelor istorice și de lăcașurile de cult, în anul 1936, editează albumul „Din vechiul București”, unde ilustrează biserici, curți boierești și hanuri în perioada 1790 – 1791, după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII - lea.

George D. Florescu a fost căsătorit cu Marga Cantacuzino, nepoată a politicianului și marelui moșier Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul).

Cu multă considerație și nu întâmplător, autorul i-a oferit în dar acest album, Mariei Cantacuzino-Enescu (Maruca) și maestrului Enescu, cu dedicația:

„Din robojul orașului în scaun al Țării românești, cu iubire și înaltă cinstire mătușii mele Maruca și Maestrului George Enescu”...  de la George D.Florescu

De bisericile bucureștene ale veacului al XV- lea nu există nicio știre scrisă a vremurilor; de cele ale veacului următor, doar răzlețe amintiri.

Veacul al XVII– lea numără în hotarele Bucureștilor de atunci  aproximativ treizeci de ctitorii religioase domnești și boierești presărate pe o întindere ce reprezintă a zecea parte din cea a Bucureștiului zilelor noastre.

Multe din acestea , ridicate de către voievozi și boieri au dăinuit peste secole, înoite și adesea reclădite. Puține, însă, au rămas în forma lor strămoșească, învaluite și azi în legende și legate de tradiții. Au strălucit prin măreția lor atât Biserica vechii curți voievodale cât și cealaltă ctitorie domnească din marginea de jos a scaunului Bucureștilor veaculului al XVI – lea a Sfintei Troiți: mănăstirea Radu Vodă.

Sfârșitul secolului al XVIII – lea a păstrat câteva mărturii cartografice de o neprețuită însemnătate pentru cunoașterea orașului: două planuri încă inedite ale Bucureștilor anilor 1790-1791, executate de către doi cartografi militari din armata de ocupație a principatului muntean de către Franz Iosef de Saxa-Coburg-Saalfeld. 

Acolo se află lămuriri de un interes capital asupra locului pe care au fost așezate aceste lăcașuri bisericești: 89 la număr, după legenda planului.

Cel mai vechi plan al capitalei Țării românești este cel al fostului căpitan austriac Franz Iosef Sulzer din 1781.

Primele documente cartografice asupra Bucureștilor (planul Franz Iosef Sulzer, planul Ferdinand Ernst. Planul Baron Franz Purcel):

• Bisericile Bucureștilor;
• Proprietățile boierilor mai de vază;
• Hanurile Bucureștene;
• Ulițele bucureștene;
• Arterele de legătură ale Bucureștilor cu provincia;

Dintre bisericile reliefate de autor și care prezintă un deosebit interes:

• Biserica Mihai Voda a fostei mănăstiri cu același nume, ctitoria lui Mihai Viteazul;
• Biserica Sf. Ilie din Gorgani, veche biserică închinată de Șerban Vodă Cantacuzino pe vremea domniei sale ctitoriei de la Cotroceni.;
• Biserica Sf. Constantin, ridicată din temelie pe locul alteia mai vechi, - Cișmigiul de azi;
• Biserica Many Prutar – Manea Brutaru, ridicată din temelie de lemn la 1777 de trei negustori: Gheorghe, Ioan și Manea, și înălțată în 1787, în timpul domniei lui Nicolae Voda Mavrogheni;
• Biserica Evanghelică, luterană din strada cu același nume;
• Biserica Sfântului Ioan, zis, ”cel mare”, numită Sf. Ioan Predetici, adică făcătorul de minuni, vechea fundație a lui Andrei vistierul, - socrul banului Preda Buzescu și al fratelui său Dimitrie;
• Biserica Măgureanului ridicată de Șerban Vodă Cantacuzino la 1686 și reclădită de către Pârvul Cantacuzino vornicul, la 1763;
• Biserica Doamna Bălascha (Doamna Bălașa), ridicată de Doamna Bălașa fiica lui Constantin Vodă Brâncoveanu la 1 aprilie 1745;
• Biserica Metropolit (Mitropolia) , în 1655, ridicată de Șerban Vodă, în amintirea luptei de la Soplea și a  celor înfrânți;
• Biserica Curtea Veche ce-și păstrează numele de la cea veche dispărută, a Voievozilor Basarabi dinainte de Constantin Vodă Brâncoveanu;
• Biserica Sf. Anton, fostă biserica Sf. Anton, de pe locul actualei pieți de flori, alături de biserica Curții vechi., ce fusese distrusă în domnia lui Mihai Viteazul;
  Se știe că, în semn de respect, în locul fiecărei biserici dărâmate, era ridicată o cruce.

Alături de biserici, albumul conține mărturii despre: conace, case, întinsele proprietăți ale celor mai de vază boieri ai vremii, hanuri dar și ulițele bucureștene precum și arterele de legătură ale Bucureștiului cu provincia, toate acestea având câte o semnificație aparte, cu informații precise datând din perioada respectivă.

Cele două planuri au fost alcătuite simultan, bazându-ne pe această afirmație prin faptul că atât planul Ferdinand Ernst cât și cel al baronului Franz Purcel, ne înfățișează în mod perfect aceeași întindere până în cadrele rezervate legendelor.

Din punct de vedere documentar, sunt neprețuite aceste două planuri pentru istoria orașului București, afirmând ca fiind singurele mărturii lucrate cu pricepere, cu o măiestrie și cu o meticulozitate ce le face cinste celor care le-au desemnat.

Realizat: Doina - Mihaela Purcaru, muzeograf