Obiectul lunii: FRAC

Casa memorială ”George Enescu” din Sinaia, găzduieşte temporar, fracul de concert al maestrului Enescu.

„După o viaţă de muncă şi de meditaţie, mi se pare câteodată că am înţeles, în sfârşit, ce înseamnă să interpretezi marile compoziţii cu o totală simplitate. În acele zile, simt plăcere pe scenă, nu certitudinea de a fi perfect, departe de mine gândul – ci bucuria de a vorbi o limbă umană şi fraternă.” (George Enescu): Amintirile lui George Enescu, Bernard.Gavoty

Oraşul Viena a însemnat pentru George Enescu un moment hotărâtor al carierei artistice. Aici a studiat vioara şi compoziţia, aici a debutat pe podiumul de concert, aici a cules primii lauri de virtuoz. Aici s-au pus bazele educaţiei sale muzicale, aici s-a format ca artist de larg orizont stilistic, aici a cunoscut o lume pe care a purtat-o în sufletul său până la moarte.

Pentru Enescu, trimis la Paris să-şi continue studiile, să înveţe vioara, dar compozitor înnăscut, creator până în adâncul fiinţei sale, a fost firesc ca primul său succes să-l obţină pe planul creaţiei înainte de a-şi fi cucerit premiul la vioară.

Astfel, în 1899, Enescu se prezintă la concursul final unde, Marele Premiu al Conservatorului – Grand Prix du Conservatoire – acordat în unanimitate, îi încununează studiile de vioară.

Un aspect puţin întâlnit la alţi mari concertişti ai timpului l-a constituit vastitatea repertoriului.

Enescu a interpretat întreaga literatură a viorii, atât lucrările solistice (concerte, poeme, rapsodii), cât şi cele de muzică de cameră (sonate, triouri, cvartete)

Printre multiplele sale iniţiative de stimulare a interesului iubitorilor de frumos pentru creaţia originală un loc preponderent l-au ocupat concertele-festivaluri de muzică românească.

Activitatea de dirijor a fost foarte bogată, dirijând atât în Europa cât şi în America, şi nu numai lucrările sale.

Se ştie că în perioada războiului, în toate momentele grele traversate de români, patriotul Enescu, întrerupe turneele artistice, vizitând spitalele cu răniţi, susţinând totodată concerte caritabile în folosul acestora.

Începând cu 1918 - ne povesteşte Enescu - „redeschid cutia mea de vioară şi o dată războiul terminat, pornesc din nou la drum, cutreier din nou universul” (Andrei Tudor: Enescu )

Este adevărat că George Enescu a apelat în majoritatea festivalurilor de muzică românească la orchestre prestigioase, capabile să tălmăcească în condiţii optime partiturile compatrioţilor săi..

Formulele festivalurilor au îmbrăcat aspecte diferite. Pentru a omagia pe câţiva compozitori de frunte, Enescu a folosit concertele medalion. Printre acestea: festivalurile consacrate lui Eduard Caudella, primul său profesor de la Iaşi (23 martie 1918), Mihail Jora (19 februarie 1942) şi Dinu Lipatti (6 septembrie 1951).

Enescu a interpretat marile concerte pentru vioară şi orchestră, începând de la Bach şi Mozart şi ajungând la compozitori contemporani ca Max Bruch şi C.Saint -Säens; a cântat sonate şi diferite piese pentru vioară şi pian, începând cu lucrări de Leclair, Corelli şi terminând cu Zigeunerweisen de Sarasate precum şi alte piese mai noi.

În aceste concerte ”istorice”, marele violonist a trecut în revistă aproape întreaga istorie a literaturii viorii.

În linia activităţii intensive a violonistului, trebuie reţinute concertele susţinute la Ateneul Român din anul 1944.

Acompaniat de Orchestra Simfonică Radio, dirijată de Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, George Georgescu şi Ionel Perlea, Enescu interpretează concerte de Bach, Mozart, Haydn, Beethoveen, Brahms, Lalo, Saint - Säens şi poemele lui Nonna Otescu şi George Enacovici.

Enescu avea o memorie fenomenală; cunoştea pe de rost repertoriul de concert şi unele dintre exemplele izbitoare a fost dirijarea, din memorie, cu mulţi ani în urmă, a Simfoniei a IX-a de Beethoven, a actului al II-lea din Persifal de Wagner.

Reluându-şi drumurile de-a lungul lumii şi cutreierând ţările ca interpret virtuoz sau dirijor, an de an faima sa creşte, întâi la Paris, unde marea şcoală Franceză desăvârşeste geniul lui George Enescu, apoi în ţară, rând pe rând cucerind sălile de concert ale marilor capitale europene. Succesele sale se succed în: Germania, Belgia, Italia, Spania.

În luna ianuarie a anului 1923, Enescu întreprinde primul său turneu în America: Philadelphia, Washington, Baltimore, Pittsburg, Boston, Detroit, New York.

De aici înainte, în fiecare an, pâna în 1950, George Enescu împarte stagiunea între America, Europa şi o îndeplineşte cu fervoare, fără slăbiciuni, oboseală sau plictiseală, trecând de la o muncă la alta cu puteri noi şi cu proaspăt entuziasm.

Fără îndoială că activitatea concertistică i-a răpit un timp preţios, care putea fi consacrat creaţiei, Enescu mărturisind că :”numărul lucrărilor mele este relativ restrâns...”

Însă adevărata cauză pentru care Enescu a scris atât de puţin rezidă din conştiinţa sa artistică care îl făcea să revină mereu şi mereu, cu migală, asupra unei lucrări până o socotea vrednică să fie prezentată publicului.

Şi dacă azi George Enescu a încetat să mai existe, opera sa continuă să poarte, în cântecul ei inspirat, marele său mesaj artistic adresat milioanelor de ascultători, care iubesc viaţa şi cultura umanităţii.

                                                                                    Text: Doina-Mihaela Purcaru, muzeograf