”În lumea muzicii – spunea Enescu – eu sunt cinci într-unul : compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor. Cel mai mult preţuiesc darul de a compune muzica şi nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”
Din multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esenţială a complexei sale personalităţi. Încă de la vârsta copilăriei George Enescu se gândeşte să devină compozitor; în casa părintească de la Liveni-Botoşani va apărea un pian modest pe care tatăl său i-l va cumpăra.
Prima sa lucrare,”Ţara Românească”, operă pentru pian şi vioară, de compozitor în vârstă de cinci ani, George Enescu, stă scris pe un manuscris de atunci, aflat printre hârtiile vechi ale maestrului.
Complexa personalitate a lui George Enescu a putut să se afirme şi la Sinaia, mai ales în ipostaza de compozitor, unde, a conceput, între altele," Rapsodiile române", "Cvartetul pentru pian, vioară, violă și violoncel nr.1 în Re major", op.16," Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr.1", precum și o parte din opera "Oedipe". Aici, compozitorul a orchestrat un tablou din actul al II- lea, datat 1927; despre Oedipe, George Enescu avea să spună:"Ceea ce pot afirma cu certitudine este că dintre toate îmi este cea mai dragă. În primul rând că m-a costat luni de muncă și ani de neliniște. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simțeam, ce gândeam, astfel încât mă contopeam cu eroul meu".
În salonul de muzică se păstrează pianul maestrului, un "Ibach" fabricat la Lausanne care are o vechime de o sută de ani; Ibach reprezintă o tradiţie unică de şase generaţii de constructori pentru pian, motiv pentru care si-a păstrat poziția în lumea muzicii de-a lungul istoriei.
Cu ajutorul acestui instrument Enescu evada în lumea miraculoasă a sunetelor, a minunatelor sale recitaluri, şi-a susţinut bogata sa activitate componistică şi concertele oferite apropiaţilor familiei.
Cei care l-au ascultat cântând la pian din operele lui Wagner rămân cu impresia că au fost fermecaţi de o minunată orchestră: atâta diversitate sonoră obţinea din instrument ; transfigura pianul.
La acest pian a cântat renumitul pianist Dinu Lipatti la vârsta de patru ani, Enescu oferindu-i acestuia primele lecţii şi totodată cu acest prilej, maestrul îl binecuvântează cu o cunună de lauri şi îi dăruieşte o mică vioară; avea să fie botezul artistic, botezul artei muzicale. La 12 decembrie 1941, ei au susţinut împreună un recital de sonate în sala Ateneului.
Tot aici a cântat muziciana de origine română, Lory Wallfich, stabilită în SUA din anul 1946. S-a manifestat pe multiple planuri :pianistă, profesoară, fondatoare în anul 1981 a Societăţii George Enescu din SUA. În România a revenit, după 1990, de nenumărate ori, fiind prezentă la marile evenimente muzicale.
Cella Delavrancea mărturisea : ”Am cântat de foarte multe ori cu el, în decursul anilor, pelerini cucernici ai marilor creaţii, toate sonatele, de la primii clasici, apoi romanticii şi contemporanii, toţi, fără să fi făcut o repetiţie, îngemănaţi în aceeaşi supunere faţă de stilul precizat de compozitor”.
Pentru reuniunile muzicale din vila ”Luminiş” erau invitaţi cei care-şi petreceau vacanţele la Sinaia: profesorul Octav Onicescu, cu soţia şi cei doi fii, apoi Barbu Brezeanu, Traian Orghidan şi scenograful Siegfrid, Henri Ghica, Maria Odobescu cu soţul ei, generalul Odobescu, Irina Procopiu cu fiica ei Lila, surorile Robescu, cunoştinţe vechi ale lui Enescu din perioada vacanţelor la Peleş, colonelul Skeletty, avocatul Ivaşcu cu soţia sa. Revenind la viaţa de la vila ”Luminiş”, în 1942, menţionăm două evenimente importante care s-au desfăşurat aici.
Primul este traducerea libretului operei Oedipe al lui Edmond Fleg în limba română de către Enescu, ajutat de criticul Emanoil Ciomac. Al doilea eveniment a fost interpretarea Oedipului la pian de către Enescu însuşi.
La "Luminiş", Enescu a redat cercului de prieteni întreaga operă, în două seri. Prima a avut loc duminică 23 august 1942, cu primele două acte . A doua, joi 27 august 1942, Enescu la pian, întorcea spatele celor prezenţi, dar se puteau vedea mâinile care acopereau în mişcare claviatura.
Alfred Cortot, marele pianist francez, avea să spună despre pianistica lui Enescu : ”Rien n’y est et y est”. Cu alte cuvinte: ”nimic nu-i făcut cum trebuie, dar totul este perfect”.
Excelentă cunoscătoare de muzică, Regina Elisabeta a fost un prieten şi protector statornic al lui George Enescu, căruia îi spunea Sfinx, iar mai târziu Pynx şi alături de care a susţinut numeroase recitaluri.
Deasemeni, Regina Maria, mare melomană, pianistă talentată, l-a asistat pe George Enescu în concertele şi recitalurile de la Castelul Peleş, în manifestările artistice de la Iaşi, şi, mai ales, în serile de muzică de la vila "Luminiş" din Sinaia.
Edmée Filip, pianista concertistă (care după 1946 s-a stabilit în Canada) era deseori partenera lui Enescu în cadrul audiţiilor muzicale de la ”Luminiş”.
Mai putem aminti aici pe Dan Grigore, care, între 1961 - 1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino - Enescu capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu.
Moştenirea rămasă de la George Enescu, tezaur nepreţuit al culturii noastre naţionale, constituie un valoros îndrumător pentru actuala şi viitoarele generaţii de compozitori, un îndemn de a îmbogaţi necontenit muzica noastră profesională pe baza creaţiei populare.