Obiectul lunii: ICOANĂ PE LEMN

Tema iconografică: Răstignirea lui Iisus     

În centrul compoziției simplificate, pe fondul brun-roșcat, pe cruce, este înfățișat Iisus Hristos răstignit. Sub brațele crucii se află Maica Domnului și Ioan Bogoslov. La poalele crucii sunt sugerate Golgota, peștera în care se află craniul lui Adam (conform legendei, Adam a fost îngropat pe Golgota, unde Hristos a fost mai târziu răstignit). Deasupra crucii, pe câmp, soarele și luna (simboluri des întâlnite pe icoanele rușilor staroveri/lipoveni).

Datând din secolul al XIX- lea și purtând patina timpului, icoana ”Răstignirea lui Isus” face parte din colecția de icoane lipovenești din expoziția permanentă din salonul de muzică și are o semnificație aparte în contextul celei mai importante sărbători ale creștinismului care comemorează evenimentul fundamental – Învierea lui Iisus Hristos - în cea de a treia zi după răstignirea sa.

Cât despre latura religioasă, George Enescu a fost un om religios în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Nu a fost nici ateu, nici habotnic în credință, ci avea o credință firească, având în codul său genetic elementele credinței ortodoxe, descinzând pe ambele ramuri, maternă și paternă, din familii de preoți.

Străbunicul compozitorului, pe linie paternă, Enea Galin a fost unul dintre cei mai vestiți cântăreți de strană de prin partea locului. Născut în comuna Siminicea, judetul Botoșani, el a fost adus de Alex. Moruzi, proprietarul moșiei Vîrful-Cîmpului, la Zvoriștea spre "a împodobi și înfrumuseța slujba religioasă"(Viorel Cosma - „ENESCU AZI”)

După obiceiul timpului, în dorința de a înlătura orice confuzii asupra obârșiei sale cu aceea a iscusiților cântăreți greci ce țineau stranele noastre acum mai bine de un veac, și-a schimbat numele din Enea în Enescu. (Pr. N.Hodoroabă: "George Enescu, Contribuțiuni la cunoașterea vieții sale" , Tip.”Viața Românească”).

Gheorghe Enescu, bunicul - posedând o voce "îngerească"- a fost trimis de tatăl său să învețe carte la mănăstirea Vorona din județul Botoșani.

Aspirant la preoție, Gheorghe Enescu a urmat școala catehetică de la Botoșani, fiind hirotonit diacon. Vocea sa pătrunzătoare de tenor, l-au impus destul de repede prin partea locului, astfel că la 1861 a devenit parohul bisericii din Zvoriștea, unde avea să păstorească vreme de 37 de ani.
Se spune că în partea Siretului îi mersese vestea, de aceea era poftit la multe slujbe și prin alte sate și târguri. "Prin părțile acelea încă nu s-a ridicat până acum un cleric cu o voce așa de minunată”(Viorel Cosma: "ENESCU AZI").

Moare în anul 1898, fiind înmormântat de Manoliu – proprietarul moșiei Zvoriștea – în curtea bisericii din sat.

Costache Enescu, tatăl genialului nostru muzician, s-a născut în anul 1848 în comuna Zvoriștea. Talentul muzical înnăscut s-a făcut remarcat încă din copilărie, fapt care a îndemnat părinții să-l îndrume spre seminarul "Veniamin Costache" de la Socola, în speranța preoției.

Nu a urmat mai mult de 4 clase seminariale, fiindcă îmbolnăvindu-se, tatăl său l-a retras. De fapt, preoția nu l-a atras, renunțând la o existență contemplativă și, de aici tradiția carierei bisericești se întrerupe, preferând să intre în învățământul primar ca suplinitor iar mai târziu devenind arendaș de pământuri.

Maria Cosmovici-Enescu, mama compozitorului, s-a născut la Mihăileni, județul Dorohoi, era fiica preotului Ioan Cosmovici și astfel, în familie, se reia firul tradiției de mediu bisericesc.
„Mama era, ca și tatăl meu, dintr-o familie de preoți ortodocși, se rugau cu ardoare și plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. Ruga lor s-a împlinit în anul 1881..., adăugând: „Iată-mă, deci, de două ori pecetluit ca om al gliei și ca mistic. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele.”

"Le-am rămas credicios, într-un anumit fel (...) și dacă sentimentele mele religioase s-au schimbat cu timpul, am păstrat totuși cucernicie față de religie, de tot ce este vrednic în ea!" (Bernard Gavoty: Amintirile lui George Enescu)

Încă din copilărie este amintită „Piesa religioasă în Sol major pentru pian”, intitulată și „Mică bucățică bisericească”, pe care a scris-o în jurul vârstei de 8 ani, lucrare apreciată de el însuşi, spre sfârşitul activităţii, ca element de legătură cu divinitatea.

La vârsta de 12 ani, acesta a participat, în biserica din Zvoriștea, la săvârșirea Sfintei Liturghii de către bunicul său, preotul Gheorghe Enescu, apreciind la sfârșit: „Am luat parte la o slujbă săvârșită de bunicul meu și am rămas extaziat...(...) O așa slujbă bisericească n-am pomenit și o voi ține minte toată viața...! (George Sbârcea: „Veșnic tânărul Enescu”)

„Enescu dibuia transpunerea la vioară a cântării bisericești auzite...!”, după cum mărturisea Alexandru Cosmovici, (o rudă de-a sa din partea mamei).

Printre încercările pregătitoare operei Oedip (operă care l-a consacrat), sunt amintite şi câteva lucrări cu tematică religioasă, în general biblică: oratoriul „La fille de Jephté”, scena lirică „La vision de Saul”, legenda „Ahasverus” şi chiar „Kyrie din Missa în sol minor”.

Isonul, de exemplu, îl întâlnim în cântarea preoţilor din "Poema română", creaţie de hotar nu numai în catalogul compozitorului, dar şi al muzicii româneşti. În aceasta, isonul apare într-o formă foarte apropiată de cea întâlnită în muzica liturgică ortodoxă.

Însă, explicaţia numărului mic de lucrări religioase nu trebuie căutată în ceea ce s-ar putea numi renunţarea la convingerile sale ortodoxe...

„Religia mea este muzica; muzica este pentru mine adevărata religie"  (George Enescu)

Doina-Mihaela Purcaru- muzeograf