Obiectul lunii: ICOANĂ: Maica Domnului cu Pruncul

Tema iconografică: Maica Domnului cu Pruncul ”Chezașa celor păcătoși”; datare: mijlocul secolului al XIX -lea.
Face parte din colecția de icoane lipovenești din expoziția permanentă din salonul de muzică.

Pe brațul stâng, Fecioara poartă Pruncul. Cu mâna dreaptă arată spre EL: ea Îl înfățișează oamenilor pe împăratul lumii.
Chipul Pruncului este deja cel al Domnului, cu nimb cruciger, marcat cu Ѡ O H, încoronat și cu haină lungă de un alb pur. Pruncul privește spre maica Sa, iar, într-un gest de mare tandrețe, cu mânuțele sale mici atinge mâna dreaptă a Maicii.
Veșmintele prezintă numeroase motive geometrice și motiv floral amplu pe întreaga suprafață, coroanele cu motive florale obținute prin incizie. De o parte și de alta a spațiului pictural, în stratul de foiță marcat cu motive punctiforme, la fel și mânecile veșmintelor și maforionul. Nimburile personajelor sunt incizate în stratul de foiță și trasat cu roșu. Interiorul nimbului Maicii are motive florale punctate prin incizie.
Ca și cromatică: fondul argintiu, alb, gri, roșu, galben, carnația de culoarea lutului cu accente maro și albe, chenar roșu aprins.

Purtând patina timpului, icoana Maica Domnului cu Pruncul ”Chezașa celor păcătoși” are și o semnificație aparte, reprezentativă, în contextul sărbătorii creștinismului - Nașterea Domnului, Nașterea lui Iisus.

Cât despre latura religioasă, George Enescu a fost un om religios în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Nu a fost nici ateu, nici habotnic în credință, ci avea o credință firească, având în codul său genetic elementele credinței ortodoxe, descinzând pe ambele ramuri, maternă și paternă, din familii de preoți.

„Mama era, ca și tatăl meu, dintr-o familie de preoți ortodocși, se rugau cu ardoare și plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. Ruga lor s-a împlinit în anul 1881...,adăugând:„Iată-mă, deci, de două ori pecetluit ca om al gliei și ca mistic. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele.”

"Le-am rămas credicios, într-un anumit fel (...) și dacă sentimentele mele religioase s-au schimbat cu timpul, am păstrat totuși cucernicie față de religie, de tot ce este vrednic în ea!"(Bernard Gavoty: Amintirile lui George Enescu)

Încă din copilărie este amintită „Piesa religioasă în Sol major pentru pian”, intitulată și „Mică bucățică bisericească”, pe care a scris-o în jurul vârstei de 8 ani, lucrare apreciată de el însuşi, spre sfârşitul activităţii, ca element de legătură cu divinitatea.

La vârsta de 12 ani, acesta a participat, în biserica din Zvoriștea, la săvârșirea Sfintei Liturghii de către bunicul său, preotul Gheorghe Enescu, apreciind la sfârșit: „Am luat parte la o slujbă săvârșită de bunicul meu și am rămas extaziat...(...) O așa slujbă bisericească n-am pomenit și o voi ține minte toată viața...!   (George Sbârcea: „Veșnic tânărul Enescu”)

„Enescu dibuia transpunerea la vioară a cântării bisericești auzite...!”,după cum mărturisea Alexandru Cosmovici, (o rudă de-a sa din partea mamei).

Printre încercările pregătitoare operei Oedip (operă care l-a consacrat), sunt amintite şi câteva lucrări cu tematică religioasă, în general biblică: oratoriul „La fille de Jephté”, scena lirică „La vision de Saul”, legenda „Ahasverus” şi chiar „Kyrie din Missa în sol minor”.

Isonul, de exemplu, îl întâlnim în cântarea preoţilor din "Poema română", creaţie de hotar nu numai în catalogul compozitorului, dar şi al muzicii româneşti. În aceasta, isonul apare într-o formă foarte apropiată de cea întâlnită în muzica liturgică ortodoxă.

Însă, explicaţia numărului mic de lucrări religioase nu trebuie căutată în ceea ce s-ar putea numi renunţarea la convingerile sale ortodoxe...

În acest context, George Enescu afirma:„Religia mea este muzica; muzica este pentru mine adevărata religie!"

Doina Mihaela Purcaru - muzeograf