Obiectul lunii: TĂTĂROAICĂ

Tabloul care înfățișează o tânără tătăroaică șezând lângă o fântână se află la mansarda casei memoriale „George Enescu” din Sinaia (Vila Luminiș).

Lucrarea este semnată cu tuș negru în colțul din stânga „N. Delavrancea Dona”.

Pe spatele tabloului, este o etichetă cu textul: Ministerul Instrucțiunii Cultelor și Artelor, precum și semnătura autoarei.

Lucrarea a fost prezentată la Salonul Oficial de pictură și gravură, 1932 (anul în care a fost datată), sub titlul „Tătăroaică”

Autoarea acestei picturi, Niculina Delavrancea – Dona (Pica) (1890-1981), căsătorită cu doctorul Raul Dona este cea de a treia fiică a scriitorului, avocat, orator, membru al Academiei Române și primar al capitalei, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Prin urmare, din căsătoria lui Barbu Ștefănescu Delavrancea cu Maria Lupașcu (1862-1938) s-au născut patru fiice:

Fiica cea mare, Maria Cella Delavrancea Lahovary, (1887- 1991), una dintre cele mai complexe personalități ale culturii românești, pianistă remarcabilă, profesoară de excepție și prozatoare, o bună prietenă, colaboratoare, oaspete de seamă și chiar nașă la căsătoria religioasă dintre George Enescu și Maria Cantacuzino (Maruca), în 1937.

„...M-a rugat să-i fiu nașă la căsătoria lor religioasă, care s-a celebrat într-un mic salon la ea acasă, în apartamentul din strada Știrbey-Vodă. În afară de mine nu a mai asistat decât doica bătrână. Preotul slujea la o masă împodobotă cu sfintele daruri și crucea alături de cununiile de argint......! "(Cella Delavrancea: Dintr-un secol de viață)

„Aud și acum glasul Cellei Delavrancea de o delicată franchețe. El ne-a tălmăcit, în anii cei mai triști și fără speranță, lumea, pentru noi, pe atunci, plină de neînțelesuri, făcându-ne s-o trăim sufletește când ea însăși ne-o transpunea la pian - lumea muzicii. Și cum numele ei se asocia nu numai o dată cu acela al lui George Enescu – om și zeu, realitate și ficțiune, ființă și plăsmuire, actual și etern – apartenența sa la acest tărâm al frumuseții absolute se amplifica în imaginația noastră adolescentină...!” (Valeriu Râpeanu)
.......................................................................................................................................................

Cea de a doua fiică, Margareta Delavrancea (Bebe) (1888-1937), licențiată în litere și filosofie, profesoară;

A treia fiică, Niculina Delavrancea-Dona (Pica) (1890-1981) pictoriță, căsătorită cu doctorul Achil Raul Alexandru Dona;

Fiica cea mică, Henrieta Delavrancea-Gibory (Riri) (1894-1987), arhitectă, căsătorită cu ofițerul francez Emile Gibory.

Niculina Delavrancea – Dona, pictoriță, a studiat artele frumoase cu Ipolit Strîmbu (bun prieten al lui Barbu Ștefănescu Delavrancea) și Dimitrie Paciurea la Școala de Belle-Arte București și la Paris cu Louis-Francois Biloul. La întoarcerea în țară, a urmat pictura și cu Eustațiu Stoenescu făcând în paralel și Facultatea de Litere.

A participat la expozițiile grupărilor „Tinerimea Artistică”, „Femeile pictore și sculptore” iar apoi la manifestări de artă românească începând din anul 1928, fiind și premiată în 1929. În 1969 a participat la expozițiile de artă românească de la Torino și Ludenscheid.

S-a remarcat prin flori, peisaje, naturi statice, compoziții citadine, interpretându-le prin acorduri cromatice simple, culori vii așternute cu spontaneitate.în viziune postimpresionistă.

Membră a „Femeilor pictore”, a participat la expozițiile „Tinerimii artistice” sub diferite nume: Delavrancea-Dona Niculina (1890-1981), Dona Delavrancea Niculina (1890-1981), De la Vrancea Dona Niculina(1890-1981), Delavrancea Dona (1890-1981), Delavrancea Niculina (1890-1981), sau N.D.D (1890-1981)....

Doina-Mihaela Purcaru, muzeograf