În Casa memorială "George Enescu" din Sinaia sau vila "Luminiș" (cum a numit-o stăpânul ei), încăperile de la etaj sunt spațioase, confortabile, caracteristice locuințelor boierești.
Sufrageria este prima cameră de la etaj, unde întâlnim un reușit melange de: mobilier de bună calitate, piese orientale precum și elemente românești.
Inconfundabilul stil românesc este reprezentat aici, de un șemineu cu o plită specific țărănească, împodobit cu ceramică românească, provenind din diverse zone ale țării și care să amintească maestrului de casa părintească de la Liveni-Botoșani, (localitate care astăzi poartă numele compozitorului).
Printre piesele care decorează șemineul, fiecare cu o particularitate aparte, se detașează un vas din ceramică, purtând patina timpului, din perioada secolului al XIX-lea, realizat în atelierele săsești.
Pe o angobă de culoare vernil deschis sunt prezente elemente geometrice stilizate cu o cromatică în nuanțe deschise de verde crom și brun.
Elementele românești, predominante în casa memorială "George Enescu" din Sinaia îi trezeau marelui muzician frumoase amintiri ale copilăriei fericite petrecute într-o casă modestă din Moldova.
Doina - Mihaela Purcaru, muzeograf