Expoziția „Manuscrise muzicale și partituri din biblioteca lui George Enescu (I)” la Dorohoi

Biblioteca muzicală a lui George Enescu constituie, în ansamblul arhivei instituției, un set semnificativ de manuscrise și partituri colecționate de muzician de-a lungul cariereri sale, primite de la autori diverși, compozitori români și străini deopotrivă.

Imagini de la expoziție:

Schimbul de partituri este un gest des întâlnit în lumea artistică, iar parcurgerea listei manuscriselor și tipăriturilor dăruite lui George Enescu cu însemnări olografe – este impresionantă. Printre primele – dacă ne raportăm la dimensiunea temporală – se regăsește cel al lui Joseph Hellmesberger Jr. – fostul profesor de vioară de la Conservatorul din Viena. Acesta îi oferea elevului său de 13 ani, manuscrisul Variațiunilor pe o temă populară românească, la 4 martie 1894. Profesori, colegi de la Viena, Paris și București i-au dedicat în continuare numeroase creații, unele fiind incluse chiar în proriul repertoriu.

Din acest fond documentar generos am selectat, pentru o primă expoziție, 11 manuscrise muzicale și partituri – majoritatea însemnate olograf de autori, împreună cu alte documente, menite să ilustreze relațiile de colaborare dintre muzicieni.

Cu această ocazie, cercetările întreprinse în legătură cu două  documente din arhiva MNGE: piesa Songe pentru vioară și orchestră de Martin-Pierre Marsick respectiv a Cvintetului cu pian de George Enescu, dedicat acestuia, s-au finalizat cu concluzii interesante, unele inedite. Contactarea colecționarului Jacques Marsick, descendentul lui Martin-Pierre Marsick – profesorul de vioară al lui George Enescu de la Paris, a furnizat, prin intermediul documentelor personale puse la dispoziție, detalii puțin sau deloc cunoscute despre muzicianul român. Printre altele, ne-am oprit asupra comemorării lui M.-P. Marsick de la Jupille, din 4 iunie 1933, eveniment organizat de nepotul acestuia, Armand Marsick. El a cooptat trei dintre cei mai mari violoniști ai timpului, cu toții foști elevi ai celui comemorat: Carl Flesch, Jacques Thibaud și George Enescu. Dacă participarea celui din urmă la manifestările respective ne era cunoscută, nu la fel sunt scrisorile, programul cu semnăturile olografe ale interpreților ori fotografiile cu cei trei realizate în fața casei de la Jupille, unde s-a instalat, cu acea ocazie, o placă omagială. Dedicațiile acestora, notate în carnetul Paolei (Sanpieri) Marsick, soția lui Armand Marsick, ca amintire a momentului semnalat anterior, constituie, de asemenea, un document unic, inclus în expoziția de față. Corespondența muzicienilor – sursă inepuizabilă de informații surprinzătoare – confirmă nu doar amiciția celor trei mari violoniști, ci și conjunctura aparte care i-a reunit, după cum rezultă din scrisoarea adresată de ei lui Ninette Duca (publicată în volumul Ilie Kogălniceau, Mărturii despre George Enescu, Editura Minerva/RAI, București, 1996, p.164). Toate acestea completează o pagină importantă de istorie a muzicii românești și universale totodată.

Seria descoperirilor a continuat cu prilejul cercetărilor referitoare la compozitorul francez Fernand Halphen. Partiturile acestuia includ dedicații adresate lui George Enescu ce datează încă de la sfârșitul anilor 1900, atestând relațiile camaraderești ale unor tineri muzicieni, colegi la Conservatorul din Paris. Legătura în plan muzical, în ciuda diferenței semnificative de vârstă dintre ei se poate observa nu doar din documentele arhivei muzeului (partituri, scrisori, cărți de vizită), ci și din cele ale IEMJ, unde se află, printre altele, manuscrisul enescian original al Nocturnei Ville d'Avrayen pentru pian, vioară, violă și violoncel. Încheiat, semnatșidatat ”7 iulie 1898, ora 3 și 20 de minute dimineața”, el poartă pe pagina de titlu următoarea dedicație olografă: ”À Fernand Halphen, en souvenir de la charmante journée et de la délicieuse nuit que j'ai passée au Monastère á Ville d'Avray, bien amicalement”. Altfel spus, George Enescu dedica acest opus de tinerețe colegului său cu prilejul  vizitei făcută acestuia la conacul familiei Halphen de la Ville d'Avray, lângă Paris, în vara anului 1898. Tot atunci îi semna dedicații pe alte două partituri (Suita în stil vechi, op. 10, respectiv Sonata pentru vioară și pian, op. 6) – după cum rezultă din documentele din cadrul Mediatecii Halphen, puse la dispoziție de muzicologul Hervé Roten, director al Institut Européen des Musiques Juives din Paris. Astfel, coroborând documente din surse diferite, contactate recent, putem ilustra aspecte puțin sau deloc cunoscute din biografia muzicianului român.

În cadrul expoziției, ordonarea autorilor a respectat criteriul cronologic al nașterii acestora, în două secțiuni: români – Eduard Caudella (1841-1924), Dimitrie Cuclin (1885-1978), George Simonis (1885-1971), George Enacovici (1891-1965), Alfred Alessandrescu (1893-1959)și străini – Martin-Pierre Marsick (1847-1924), Joseph Hellmesberger Jr. (1855-1907), André Gédalge (1856-1926), Fernand Halphen (1872-1917), Max d'Ollone (1875-1959), Paul Ladmirault (1877-1944).  Compozițiile lor, însoțite de însemnările autografe, constituie nu doar obiecte de patrimoniu, amintiri palpabile ale unor evenimente din viața lui George Enescu, ci și dovezi ale prețuirii reciproce.

Fiecare manuscris ori partitură cu dedicație conține o istorie aparte, subliniată cu documente adiacente: fotografii ale protagoniștilor, pagini de corespondență, afișe sau programe de concert. În acest mod, se readuc în atenție atât momente din viața lui George Enescu, cât și numele unor foști profesori, compozitori reprezentativi ai muzicii românești sau creatori universali ale căror cariere artistice  s-au intersectat, în repetate rânduri, cu cea a muzicianului român.

Cercet. dr. Irina Nițu

Documente incluse în expoziție provin din:
Arhiva MNGE
Colecția Jacques Marsick, Franța *
Institut Européen des Musiques Juives, Paris **

Realizatori: cercet. Dr. Irina Nițu; grafica: Horia Andrei Nițu.

Compozitori români

1. Eduard Caudella (1841-1924)

Eduard Caudella (1841-1924), compozitor, primul profesor al lui George Enescu, cel care a intuit geniul copilului Enescu și i-a sfătuit părinții să-l înscrie pentru studii la Conservatorul de muzică din Viena.

Fotografii:
E. Caudella, imagine de studio, Swiatoniowski – fotograf al Curții Regale;
George Enescu copil, cu vioara în mână;
Vechea clădire a Conservatorului din Iași;
Teatrul Național din Iași;

Manuscrise:
Viotti – Sonata op. 4 aranjată de Eduard Caudella și dedicată lui George Enescu: ”Ilustrului mare maestru George Enescu, cu semn de admirație și afecțiune, E. Caudella, Martie 1917”;
E. Caudella – Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră, op. 61, dedicat lui George Enescu.
George Enescu – Impresii din copilărie, op. 28, pentru vioară și pian, dedicată postum lui Eduard Caudella: ”À la mémoire d'Edouard Caudella”.

2. Dimitrie Cuclin (1885-1978)

Dimitrie Cuclin (1885-1978), compozitor, muzicolog format la Conservatorul din București, cu studii de perfecționare la Schola Cantorum și Conservatorul din Paris. A predat la București și New York, a fost membru al SCR iar din ansamblul impresionant al compozițiilor sale, unele au fost dedicate lui G. Enescu.

Fotografii: D. Cuclin, din caietul-program al unui concert din anul 1937 de la Teatrul Champ-Elisees din Paris; artistul în fața pianului;
Manuscris: Dimitrie Cuclin – Suite IX (roumaine) pentru vioară, prima și ultima pagină semnată ”Cerbureni, iulie 1920, București Martie 1921”. Atașat, următorul text olograf: „Iubite Maestre, Dacă aveți plăcere și timp, trageți suita asta, să plesnească dibla, nu altceva. Cu admirație, D. Cuclin. Buc. 17 mai 1921”;
Partitură tipărită:
D. Cuclin – Suite I pour violon seul, Bucarest, Hans Jackel Editeur, copertă cu dedicație olografă: ”Au grande Maître mon ami Georges Enesco. New York, le 3 Février 1923, D. Cuclin”;
Telegramă, 28 oct. 1939 D. Cuclin pentru G. Enescu: ”Călduroase felicitări pentru prea frumoasa Suită Sătească. D. Cuclin” ;
George Enescu - Scrisoare de recomandare pentru Dimitrie Cuclin, New York, pag. cu antet și semnătura artistului pe pag. 3.

Afișe:
1915-16, Palatul Ateneului din București, GEORGE ENESCU, 16 Concerte istorice. Joi, 11 februarie 1916, în program – prima audiție a Suitei în sol de D. Cuclin;
1919,  Palatul Ateneului din București, GEORGE ENESCU, al 4-lea Concert de vioară. În program, prima audiție a Suitei a 2-a, în mi minor, de D. Cuclin.

3. George Simonis (1885-1971)

George Simonis (1885-1971), muzician cu studii la Conservatorul din București și cel din Paris. S-a perfecționat la Schola Cantorum unde a și predat ulterior. A fost laureat al Premiului Național de Compoziție ”George Enescu” în anii 1919, 1922 și a avut o bogată activitate muzicală desfășurată atât în capitală, cât și în țară.
Fotografie: George Simonis;

Manuscrise:
G. Simonis – Poemă pentru vioară și orchestră (reducția pentru pian), explicații datate 1942, prima și ultima pagină;
G. Simonis – Poème Symphonique pour Violon solo et grand Orchestre, cu dedicația „Au Maître Georges Enesco en temoignage de profonde admiration je dédie ce poème. Georges Simonis”, pag. de manuscris;

Afișe:
1931, Ateneul Român, Sărbătorirea maestrului GEORGE ENESCU – 7 concerte extraordinare de vioară. În cel de-al șaselea, sâmbătă, 14 noiembrie 1931, G. Enescu a interpretat Poema de G. Simonis;
1942, Ateneul Român, Concert extraordinar de vioară G. Enescu – Ion Filionescu. În program, Poem de G. Simonis;
Scrisoare, G. Simonis către G. Enescu, Timișoara, 20 ianuarie 1942, 3 p.

4. George Enacovici (1891-1965)

George Enacovici (1891-1965), compozitor, violonist, profesor de vioară la Conservatorul din București. Laureat al Premiului Național de Compoziție „George Enescu”  în 1915, prim violonist al Orchestrei Radio (1929), partener de scenă al lui George Enescu în numeroase concerte.

Fotografii: George Enacovici;

Manuscris - Idylle pour Violon et Orchestre ou Piano op. 3, cu dedicația: ”A Georges Enesco, hommage affectueux et reconnaissant”;

Partituri tipărite:
G. Enacovici – Cântul nopții pentru vioară și pian, cu dedicația: ”Scumpului meu Maestru George Enescu, în semn de mare admirație și recunoștință. George Enacovici, București, 21 Mai 1924”;
G. Enacovici – Quatuor în do major, copertă cu dedicație: ”Maestrului meu George Enescu, cu mult drag și în semn de cea mai profundă recunoștință și înaltă admirație. George Enacovici, Buc. 26 Nov. 1926”;
Diplomă de absolvire a cursului de Muzică de cameră la Schola Cantorum semnată de Vincent D'Indy, 25 iunie 1918;

5. Alfred Alessandrescu (1893-1959)

Alfred Alessandrescu (1893-1959), muzician român de anvergură, compozitor, pianist, profesor și dirijor, membru fondator al SCR, laureat al Premiului Național ”George Enescu”. A avut funcții de conducere în Radiodifuziunea Română, iar în calitate de critic muzical a semnat nenumărate cronici și articole de presă. A concertat alături de George Enescu pe scenele din capitală și din țară.

Manuscris  –  „Ière Symphonie (en Mib) Op. 13 de George Enescu. Transcription pour deux pianos à 4 Mains”;

Partituri tipărite:
A. Alessandrescu  – Acteon, copertă;
A. Alessandrescu  – Mélodies, pagină cu dedicație: ”Pour Georges Enesco, Hommage de vive admiration et le profonde reconaissance. Alfred Alessandresco. Septembre, 1922”; ”Dansez sur ma porte” - versuri Elena Văcărescu – prima pag;
Note despre Acteon, din programul de sală al unui concert din 1937, Teatrul Champs Elisees, Paris. 
Legitimație de elev la Schola Cantorum, 1913; 
Legitimație de critic muzical cu fotografie la L'Indépendance Roumaine;
Legitimatie de corespondent muzical pentru Musical Courier, 31 dec. 1925;

Afișe:
Concerts du Conservatoire, Ville de Strasbourg, 8e Concert de l'abonnement, miercuri, 24 martie 1926. Concert George Enescu. În program, prima audiție a pisei Acteon de A. Alessandrescu;
Association Artistique des Concerts Colonne, Concert Enescu-Alessandrescu, 29 martie 1924. În program, Acteon de A. Alessandrescu, dirijat de autor.

Compozitori străini

6. Martin-Pierre Marsick (1847-1924)

Martin-Pierre Marsick (1847-1924), compozitor francez, violonist virtuoz, a concertat în Europa și America. A fost profesor de vioară la Conservatorul din Paris. George Enescu figurează în lista elevilor săi, alături de alți instrumentiști deveniți celebri, precum Carl Flesch sau Jacques Thibaud.

Fotografii:
Martin-Pierre Marsick (1847-1924)*;
Jacques Thibaud, Carl Flesch și George Enescu la Jupille, Franța, 4 iunie 1933*;

Afiș și program de sală:
Comunne de Jupille, 4 iunie 1933, Sărbătoare în onoarea violonistului M. P. Marsick, cu semnăturile olografe ale violoniștilor Armand Marsick, Carl Flesch, George Enescu, Jacques Thibaud. În program, piesa Songe pentru vioară și orchestră de M. P. Marsick, interpretată de G. Enescu. Program de sală cu dedicații și semnăturile celor trei interpreți*;

Articol de presă: „À la memoire du grand violoniste Martin Marsick”, cu fotografia violoniștilor care au participat la concert: Carl Flesch, George Enescu, Jacques Thibaud*;

Manuscris:
George Enescu – Cvintet cu pian,copertă: ”A mon cher Maître Marsick, datat 1896;
Partitură tipărită: M. P. Marsick – Songe pentru vioară și orchestră, copertă;
Pagini din carnetul Paolei Marsick – soția lui Armand Marsick, în care cei trei violoniști i-au notat dedicații olografe cu ocazia comemorării unchiului ei*;
Medalie aurită (față-verso), dedicată lui George Enescu, cu prilejul participării sale la comemorarea profesorului M.-P. Marsick la Jupille, 4 iunie 1933.

7. Joseph Hellmesberger Jr. (1855-1907)

Joseph Hellmesberger Jr. (1855-1907), compozitor, violonist, dirijor și pedagog austriac, provenind dintr-o familie cu tradiție muzicală. A fost prim violonist în marile orchestre ale Vienei, dirijor al Filarmonicii, membru fondator al unui cvartet ce i-a purtat numele. A predat la Conservatorul din Viena, avându-l ca elev și pe George Enescu.

Fotografii:  
J. Hellmesberger Jr.;
George Enescu copil, cu vioara în mână;
Clădirea Musikverein, (aprox. 1898);
Afiș Grosser Musikvereins-Saal, 16 ianuarie 1893, concert dirijat de J. Hellmesberger Jr. În program, prima parte din Concertul pentru vioară și orchestră de F. Mendelssohn, interpretat de George Enescu;
George Enescu - Diploma de absolvire a Concervatorului din Viena, iulie 1893;

Manuscris:
J. Hellmesberger Jr. - Variațiuni pe o temă populară românească dedicate lui George Enescu, „Wien, 4 martie 1894”;
G. Enescu – Sonata pentru pian și vioară, tipăritură și pag. de manuscris: „À Monsieur J. Hellmesberger de Wienne”. Conține datarea „Paris, 2 iunie 1897” și semnătura lui George Enescu.

8. André Gédalge (1856-1926)

André Gédalge (1856-1926), compozitor și pedagog francez, autor al unui celebru Tratat de fugă, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori pe care i-a întâlnit George Enescu în anii formării sale muzicale. Ca dascăl, a influențat o serie de compozitori renumiți precum Ravel, Enescu, Koechlin, Honneger, F. Schmidt etc.

Fotografie după reproducere: André Gédalge;

Partituri tipărite: 
André Gédalge – Sonata pentru vioară și pian, op. 12, pagină de titlu cu dedicație: „À Georges Enesco, souvenir bien affectueux, avec la conviction que lélève dépassera son maître. André Gédalge. Octobre, 1897”;  
André Gédalge  – Vaux de vire et Chansons Normandes du XVe Siècle, copertă și pag. 1 cu dedicație: „À Georges Enesco, bien affecteusement. André Gédalge. Chessy, Juillet 1899”;
André Gédalge – Phoebe, balet, copertă cu dedicație: „À Georges Enesco, affecteusement. André Gédalge. Novembre 1900”;
André Gédalge – Tratat de fugă, copertăcu dedicație: „À Georges Enesco, Hommage d'un frère aîné. André Gédalge. Paris, 10 Novembre 1905”;

Manuscris:
George Enescu – Octuor op. 7, dedicat lui André Gédalge, pagina de titlu.

9. Fernand Halphen (1872-1917)

Fernand Halphen (1872-1917), compozitor, pianist francez, prieten și coleg cu George Enescu la Conservatorul din Paris. Ambii si-au dedicat și interpretat reciproc anumite compoziții. Autor al unor creații de muzică de cameră, orchestrale, operă și pantomimă. Stins din viață pe front, în 1917.

Fotografii tip medalion, Fernand Halphen, George Enescu;

Partituri tipărite: 
Fernand Halphen – Trois Melodies: Nuit, Baisers, Absence, coperte cu următoarele dedicații: „Je ne sais pas le Roumain, à Enesco quand même. Cordialement, F. H. December, 1897”; „Au grand Enesco, son ami dévoué. Fernand Halphen, 19 December 1897”; „à Enesco, bien affectuesement. F. Halphen, 19 December 1897”, sub un fragment muzical olograf, de 2 măsuri;
Fernand Halphen – Sicilienne pentru flaut/vioară și pian: „à Georges Enesco, souvenir affectueux de son ami dévoué, Fernand Halphen, 12 Janvier 1898”;
Fernand Halphen – Sonata pentru vioară și pian în do# minor: „Jouez la souvent, cher ami, vous ferez plaisir à votre dévoué Fernand Halphen, 15 Août 1902”; 
Telegramă, 23 mai 1897, trimisă de Fernand Halphen lui George Enescu de la reședința părinților săi, Le Monastère din Ville d'Avray;
Invitație la mic dejun, pusă pe două portative, datată 17 Fevrier 1909;
Carte de vizită Fernand Halphen, 24 Rue Chaptal, cu mențiunea olografă: „avec les meilleur remerciements”;

Manuscrise:
George Enescu – Nocturne Ville d'Avrayen pentru pian, vioară, violă și violoncel, cu dedicația: ”À Fernand Halphen, en souvenir de la charmante journée et de la délicieuse nuit que j'ai passée au Monastère á Ville d'Avray, bien amicalement”.**
Fernand Halphen - Sonate pour piano et violon, do# minor, cu dedicația „à Georges Enesco”.**

10. Max d'Ollone (1875-1959)

Max d'Ollone (1875-1959), compozitor francez, prieten și coleg cu George Enescu la Conservatorul din Paris. Câștigător al Premiului Romei în 1897 și autor al unor creații camerale și simfonice; câteva dintre acestea au fost incluse de G. Enescu în repertoriul său. 

Fotografie Max d'Ollone (Nadar);  

Afișe:
Conservatoire National de Musique, 13 fevrier 1921, concert George Enescu. Dirijor, Philippe Gaubert. În program, prima audiție a poemului Le ménétrier de Max d'Ollone;
Gaveau, Salle des concerts, 28 mai 1931. Recital Enescu. În program, Romanichels de Max d'Ollone. La pian, Henri Lauth;

Partituri tipărite:
Max d'Ollone – Le ménétrier, poem pentru vioară și orchestră; pagină de titlu cu dedicație: „à Georges Enesco, souvenir de vive reconnaissance et d'affectueuse admiration, Max d'Ollone”;
Max d'Ollone – In Memoriam, copertă cu dedicație: „à Georges Enesco, affectueux souvenir, Max d'Ollone, août 1910”;
Max d'Ollone – Romanichels pentru vioară și orchestră, copertă cu dedicație: „à Georges Enesco, bien affectueux, Max d'Ollone”.

11. Paul Ladmirault (1877-1944)

Paul Ladmirault (1877-1944), compozitor și critic muzical francez, prieten și coleg cu George Enescu, M. Ravel, F. Schmitt, L. Aubert, J. R. Ducasse la Conservatorul din Paris – clasa lui André Gedalge. I-a dedicat lui G. Enescu Sonata sa pentru vioară și pian în Sol major.
Fotografie P. Ladmirault citind la masă, dedicată lui G. Enescu;

Scrisori:
P. Ladmirault către G. Enescu, Nantes, 10 Rue Malherbe, 12 octombrie 1932, 2 p.;        
Idem, 7 noiembrie 1933, 1 p.;

Partituri tipărite:
P. Ladmirault – Sonata în Sol pentru vioară și pian, copertă cu dedicație: „A mon cher ami Georges Enescu, à  mon intérprete incomparable avec mes sentiments dévoués, P. Ladmirault”;
Manuscris muzical:
P. Ladmirault – Sonata în Sol pentru vioară și pian, prima pag.