Expoziția „George Enescu și Yehudi Menuhin” la Liveni

„De Moldova mă simt legat prin toate fibrele mele. Legătura mea cu pământul, cu cerul și apele Moldovei nimic nu o poate deznoda.”
— George Enescu

În Moldova lui George Enescu, acolo unde începe povestea sa, expoziția „George Enescu și Yehudi Menuhin. Repere ale unei prietenii artistice” readuce în atenție una dintre cele mai frumoase întâlniri din istoria muzicii: întâlnirea dintre un mare creator și copilul-minune care avea să-i devină elev, apoi prieten și, peste timp, unul dintre cei mai importanți interpreți și promotori ai muzicii sale.

„Mă trag din părinți români și m-am născut la Liveni, județul Dorohoi, în inima Moldovei...” – mărturisea George Enescu, evocând locurile copilăriei sale, oamenii și peisajul pe care avea să le poarte cu el întreaga viață.

În 1927, la Paris, Enescu îl întâlnea pe Yehudi Menuhin, un copil de numai 11 ani, deja remarcat pentru extraordinara sa virtuozitate. Întâlnirea avea să schimbe profund destinul artistic al tânărului violonist. Enescu i-a devenit profesor și mentor, dar lecțiile lor au depășit cu mult tehnica instrumentală. L-a învățat să asculte, să înțeleagă și să trăiască muzica dincolo de sunetele ei.

Enescu nu i-a predat lui Menuhin doar tehnică instrumentală, ci și modul profund de a înțelege muzica. El considera că un muzician trebuie să interpreteze cu sensibilitate și să înțeleagă sensul lucrării muzicale. Despre elevul său, Enescu ar fi spus că „talentul lui Menuhin era extraordinar, dar adevărata lui forță era sensibilitatea muzicală”. „Fusese un adevărat virtuoz, deja la vârsta de 12 ani; la 15, era un artist matur. Mai încolo, nu mai aveam ce vorbi decât despre profunzimile stilului. Cred că...pot fi mândru de el.”, aprecia Maestrul. Și, într-un interviu din anii '27-'28 avea să spună:  „Ce poate cineva să îl înveţe pe un băiat ca el?  L-am învăţat că arta adevărată vine din interior, nu din exterior...”.

Pentru Menuhin, Enescu a fost cel mai important profesor din viața sa. Violonistul a recunoscut în repetate rânduri influența mentorului său, afirmând: „Enescu a fost cel mai mare profesor pe care l-am avut vreodată și una dintre cele mai profunde influențe din viața mea”. De asemenea, Menuhin spunea că „de la Enescu am învățat nu doar să cânt la vioară, ci să înțeleg muzica”.

Relația lor s-a transformat, în timp, într-o profundă prietenie, întemeiată pe admirație, respect și o aceeași credință în puterea artei. Menuhin avea să vorbească întreaga sa viață despre Enescu ca despre profesorul care i-a influențat cel mai profund destinul artistic și avea să ducă mai departe, în lumea întreagă, muzica celui pe care îl numea „Absolutul prin care eu îi judec pe alții”.

Expoziția reunește fotografii, partituri, discuri, scrisori, articole de presă și afișe, documente provenite din colecțiile Academiei Române, Bibliotecii Naționale a României și Muzeului Național „George Enescu”, unele dintre ele prezentate publicului pentru prima dată.

Dincolo de documente, expoziția spune povestea unei întâlniri care a devenit destin. Povestea lui Enescu și Menuhin este, în fond, povestea unei transmiteri de la un mare artist către un alt mare artist, dar și a unei prietenii care a rămas vie dincolo de timp.

„Prin intermediul muzicii oamenii se cunosc mai bine și devin mai buni, mai toleranți.”
— Lord Yehudi Menuhin

Ajunsă acum în Moldova lui Enescu, expoziția își regăsește, simbolic, locul de origine: aproape de casa copilăriei, de peisajul și oamenii care au rămas pentru totdeauna în memoria și în muzica sa...

Iar povestea lui Menuhin ajunge, la rândul ei, până la locul de unde a început povestea lui Enescu...