Expoziția ”George Georgescu - o carieră de excepție ” la Tulcea

George Georgescu este muzica însăși, într-o formă umană”.
 (Pablo Casals)

George Georgescu (1887 - 1964) este un reprezentant de marcă al elitei culturale românești de dinainte de instaurarea comunismului, atât prin profilul său intelectual, cât și artistic. Talentul său muzical s-a manifestat de timpuriu, învăţând singur să cânte la vioară. A urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, pentru ca mai apoi să continue studiul violoncelului la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin. În urma unui accident, a fost nevoit să renunţe la cariera de violoncelist. Intuind adevărata lui vocaţie, marii muzicieni ai vremii Arthur Nikisch şi Richard Strauss, apropiaţi lui, l-au îndrumat către cariera de dirijor. Astfel, în anul 1918 dirijează primul concert cu Filarmonica din Berlin. Succesul - atât cel de public, cât şi cel consemnat de critică - a fost enorm, dând tonul seriei de elogii care îl va însoţi întreaga carieră.

 În 4 ianuarie 1920 susţine primul concert la Ateneul Român, iar începând cu anul 1921 devine, pentru patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti. În timpul directoratelor sale, orchestra atinge deplina maturitate, repertoriul este modernizat, iar Filarmonica ajunge la rangul marilor orchestre ale lumii.

Datorită notorietăţii internaţionale şi a relaţiilor de prietenie cu marii muzicieni ai timpului, la Bucureşti vin, în anii în care maestrul a activat, numeroşi compozitori şi instrumentişti: Richard Strauss, Maurice Ravel, Pietro Mascagni, Igor Stravinski, Jacques Thibaud, Arthur Rubinstein. În acelaşi timp, a promovat compoziţia românească, numele cele mai frecvente fiind: George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Marţian Negrea, Constantin Silvestri.

A fost, de asemenea, director al Operei Române (1922-1926, 1930-1933, 1939-1940) - unde a organizat prima şcoală românească de balet - şi dirijor la Filarmonica din New York (1926-1927).

După cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost directorul artistic al primelor două ediţii ale Festivalului „George Enescu” şi a colaborat cu muzicieni importanţi ai timpului, precum: Sviatoslav Richter, David Oistrach, Yehudi Menuhin, Lola Bobescu

George Georgescu a fost apropiat de orchestră şi de lumea muzicală până în ultimul moment al vieţii sale. Ultimul concert pe care l-a dirijat în străinătate a fost la Berlin, acolo unde îşi începuse cariera.

Cu şapte ani înainte de a se stinge din viaţă, palmaresul lui George Georgescu era impresionant: dirijase 52 de orchestre din lumea întreagă (850 de concerte în Bucureşti cu programe inedite, incluzând 100 de piese româneşti şi numeroase partituri contemporane în primă audiţie), colaborase cu 150 de solişti români şi străini. Criticii muzicali au denumit anii în care maestrul şi-a desfăşurat activitatea, "epoca Georgescu".

De-a lungul carierei sale abordează un repertoriu deosebit de vast şi de variat: de la muzică preclasică la muzică contemporană, română şi străină, întreprinde numeroase turnee, singur sau împreună cu orchestra bucureşteană, în mari centre muzicale europene şi americane, numărându-se printre cei mai importanţi dirijori ai momentului. De neuitat a rămas concertul cu el la pupitru, George Enescu la vioară şi Pablo Casals la violoncel.

Lui George Georgescu i se datorează și înregistrări discografice de referinţă, precum integrala simfoniilor lui Beethoven.

 „George  Georgescu a  fost un mare orator muzical pe cheia tumultuosului… Dirijorul domină şi inspiră, stăpâneşte orchestra, fiind conştiinţa ei în act. George Georgescu a fost, nu încape îndoială, un mare dirijor şi nu pot să-mi închipui orchestra filarmonică fără el; cel puţin vreau  să spun că fără el n-ar  fi ajuns la  forma  de corp constituit.” (G.Călinescu, Dirijorul genial, în Contemporanul, nr. 37, 11 septembrie 1964).

George Enescu îi scria pe 25 noiembrie 1925

„Georgescu dragă,
Pentru a treia sau a patra oară în viaţa mea de compozitor care a început acum vreo 24 de ani – am  avut adevărata emoţie, nespus de dulce, care o resimte autorul când se simte în  fine înţeles şi se vede interpretat  cu convingere … îndrăznesc să  zic, cu dragoste! Îţi mulţumesc din inimă şi mulţumesc şi tuturor camarazilor din orchestră. Să trăieşti pentru bucuria noastră a românilor şi muzicienilor.”

George Georgescu despre George Enescu

„Îi datorez lui George Enescu începuturile mele ca dirijor. El m-a  îndemnat să părăsesc instrumentul și să mă dedic baghetei. Fără îndemnul său, poate că n-aș fi avut curajul să o fac.”(George Georgescu, mărturie consemnată în programul Filarmonicii „George Enescu”, 1957)

„În Enescu se întâlneau modestia și măreția. El ne-a arătat că un român poate vorbi lumii întregi prin muzică, fără să piardă nimic din sufletul său.” (George Georgescu, discurs la Ateneul Român, 1955, reprodus în revista Muzica, 1956)

„Enescu a fost și rămâne conștiința muzicală a neamului nostru. Prin el am învățat că adevărata artă nu are granițe, dar are rădăcini.” (George Georgescu, interviu realizat de redacția revistei Muzica) 

„Când dirijez Rapsodia Română, simt că aud glasul însuși al pământului românesc. Nimeni altul nu a știut să ne cânte ființa ca Enescu.” (George Georgescu, notă de program adăugată la concertul Filarmonicii din 1942)

Ioana Georgescu-Răileanu

George Georgescu

Acasă mergeam în vârful picioarelor. Închis în camera lui de la etaj, tata studia o partitură. Din când în când se făcea auzit pianul sau chiar vocea lui fredonând un pasaj. Mereu ocupat. Chiar și în mijlocul unei conversații se oprea pentru a nota ceva în memorie, desigur un pasaj dintr-o lucrare care-l preocupa. Muzica era viața lui. Dar, natură generoasă, avea timp pentru tot, pentru toți și pentru toate: pentru studiu, bineînțeles, pentru familie, în mijlocul căreia era relaxat, atent și afectuos, și, nu mai puțin, pentru „băieții mei” - termen generic pentru membrii orchestrei, bărbați și femei, se înțelege, și tinerii instrumentiști sau compozitori - Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov, Ion Voicu, pentru a-i cita doar pe ei, pe care i-a „adoptat”, i-a încurajat, i-a promovat.

Este pentru mine o imensă bucurie să contribui la perpetuarea memoriei tatălui meu, un muzician cu o carieră exemplară, dar mai ales un OM.