ZCN26 / Expoziția "George Enescu și discipolii săi" la Sala Radio

Motto: „Să nu spunem «profesor», ci «coleg mai în vârstă»;
să nu spunem «elevi», ci «tineri colegi»”.
(Enescu, citat de Gavoty, p. 341.)

Deși mărturisea că „O singură meserie mi-a displăcut: cea de profesor...“, George Enescu a fost un altfel de dascăl, exercitând o covârșitoare influență asupra discipolilor săi. Avea o memorie remarcabilă, uimitoare, exemplifica și interpreta fraze muzicale fără partitură (cu vocea, la pian ori la vioară) orice opus abordat de cei care veneau să fie ”ascultați”. Elevii săi erau fascinați de modul în care Enescu aborda lecția de muzică, subordonând detaliile tehnice unei concepții integratoare asupra fenomenului muzical. În amintirile lor, apar ca un leit-motiv bunătatea și răbdarea maestrului, stilul său aparte, vivacitatea imaginilor poetice sugerate, carisma, expresivitatea și convingerea cu care le transmitea mai departe crezul său artistic.

Considerat unul dintre cei mai mari maeștri ai arcușului, alături de Carl Flesch, Jacques Thibaud și Fritz Kreisler, George Enescu a fost extrem de solicitat ca mentor încă de la începutul carierei sale. Pagini întregi de corespondență dezvăluie programul muzicianului încărcat nu doar de concerte, repetiții, serate muzicale, ci și de lecții particulare. Chiar dacă nu toți elevii săi au devenit interpreți de marcă, unii dintre ei, remarcabile personalități - Yehudi Menuhin, Yvonne Astruc, Serge Blanc, Arthur Grumiaux, Ida Haendel, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Uto Ughi - au scris istorie în violonistica secolului XX.

Cu toate că nu a exercitat niciodată profesia de dascăl în cadrul unei instituții timp îndelungat, Enescu a fost invitat constant să susțină cursuri de măiestrie atât în Europa, cât și peste ocean. A predat, pentru scurte perioade de timp, elevilor avansați la École Normale de Musique și la Institutul Instrumental „Yvonne Astruc” din Paris la jumătatea anilor '20, la Music Summer School din Bryanston (Anglia), respectiv la Accademia Chigiana din Siena (Italia) – la cumpăna anilor '40-'50. De asemenea, pe continentul nord-american, a avut contracte oficiale cu Fundația Juilliard (în perioada 1924-1925), David Mannes School of Music din NY (anii '40) și Universitatea din Illinois (anul 1950) – centre muzicale prestigioase din SUA.

Aceste aspecte au fost redate prin intermediul documentelor din arhiva MNGE, din colecții ale altor muzee dar și unele accesate online, puse în pagină de graficianul Horia Andrei Nițu.

Expoziția evidențiază că cea de-a cincea meserie a maestrului, - evocată mereu pe ultimul plan, are, de fapt, o contribuție esențială la desăvârșirea portretului personalității sale complexe.

Cercet. dr. Irina Nițu