De Ziua Mondială a Turismului, celebrată în fiecare an la 27 septembrie, Muzeul Național „George Enescu” invită publicul la Tescani, într-un loc în care istoria, patrimoniul și muzica se întâlnesc firesc.
Pentru Tescani, o asemenea zi este și o invitație la descoperirea unui spațiu cu o identitate culturală aparte, legat de memoria familiei Rosetti Tescanu, de George Enescu și de numeroasele generații de artiști care au găsit aici inspirație și un loc pentru creație. Iar de această dată, călătoria spre Tescani va avea și un însoțitor pe măsură: muzica.
În acest an, 27 septembrie este și Ziua satului românesc, celebrată în ultima duminică a lunii septembrie. Întâlnirea de la Tescani capătă astfel o semnificație deosebită: o zi dedicată călătoriei și descoperirii locurilor se întâlnește cu sărbătoarea satului românesc, a spațiilor în care memoria, tradiția și comunitatea dau identitate unui loc.
Recitalul de pian va fi susținut de Doru Sascău, vechi prieten al Tescanilor muzician complex, a cărui activitate artistică se desfășoară de peste patru decenii în spațiul românesc și internațional. Pianist, compozitor și pedagog, Doru Sascău reunește rigoarea formării clasice cu libertatea improvizației și a jazzului, construind întâlniri muzicale expresive și pline de rafinament.
Programul va cuprinde compoziții proprii ale interpretului, selecții din muzica de film și evergreen-uri, într-un repertoriu divers, cu deschidere către universul muzical internațional și construit pentru a pune în valoare expresivitatea pianului și atmosfera specială a Tescanilor.
„Muzica (…) deschide gustul pentru frumos, sensibilitate..”, spune Doru Sascău. Iar la Tescani, într-un loc în care muzica face parte de multă vreme din însăși povestea spațiului, aceste cuvinte își găsesc un ecou firesc.
Poate că aceasta este una dintre formele cele mai frumoase ale călătoriei: să ajungi într-un loc pentru a-i descoperi istoria, să-i asculți liniștea și, uneori, să-l lași să-ți vorbească prin muzică.
Pentru că ”Muzica oglindește toate misterioasele ondulații ale sufletului, fără putință de prefăcătorie.”(George Enescu)
La Tescani, pe 27 septembrie, muzica devine încă o cale de a descoperi un loc — și, poate, de a ne redescoperi pe noi înșine.