După cum v-am promis, venim cu vești despre casa maestrului Enescu de la Sinaia.
Încă de joi, 10 iulie, s-a degajat acoperișul, înlăturându-se – nu fără dificultate – trunchiul aflat acolo (7 metri lungime, peste 50 cm în diametru) și vârful care era înfipt în lucarnă. S-a lucrat cu alpiniști de la o firmă specializată, căreia îi mulțumim pentru modul în care a răspuns solicitărilor noastre – cu operativitate și dedicare.
În ziua următoare s-a procedat la repararea acoperișului, care era spart în două locuri. S-au montat țigle și coame, lucrare executată cu dificultate, de adevărați profesioniști. Ulterior, aceeași firmă a curățat acoperișul și jgheaburile cu o suflantă, pentru a îndepărta toate resturile rămase.
S-au îndepărtat trunchiurile de brad și deșeurile din curte, cu ajutorul de neprețuit al autorităților locale. Ne-au fost alături, cu intervenții rapide și precise, Primăria Sinaia, Salvamont Sinaia, Jandarmeria Sinaia și Hidro Valea Prahovei, cărora le mulțumim cu recunoștință.
S-a repus în funcțiune curentul în curte, iar în zilele următoare se vor verifica și circuitele din casă. Sperăm ca, săptămâna viitoare, să putem redeschide.
Vor rămâne, în continuare, de reparat gardul de metal, soclul de beton și clădirea care adăpostește centrala termică (aflată în exteriorul casei memoriale), toate afectate de căderea brazilor.
Așa cum suntem siguri că Maestrul Enescu ne-a vegheat din înalturi, suntem convinși și de puterea gândurilor voastre bune, care ne-au însoțit în aceste zile. Ne-au fost mereu alături și Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Județeană pentru Cultură Prahova. Pe toți v-am simțit aproape, ca pe o mare familie.
Cu recunoștință, vă mulțumim!