În program: Mozart, Sarasate, Kreisler, Fernandes, Carneyro, Dediu.
Program național cu derulare anuală, „Școala altfel” contribuie atât la dezvoltarea competențelor din curriculumul naţional, cât şi la dezvoltarea unor competențe complementare acestora, cu un puternic accent pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale în rândul elevilor. Importantă școală de educație non-formală, muzeul susține proiectele și inițiativele complementare, menite să crească eficiența actului didactic prin abordări interdisciplinare, insuflându-le elevilor valori culturale și morale atât de necesare în zilele noastre.