Intreviu cu George Enescu despre discipolul sau Yehudi Menuhin

Enescu l-a apreciat foarte mult pe tânărul său discipol Yehudi Menuhin considerându-l  unul dintre cei mai mari violonişti ai tuturor timpurilor, iar acesta la rândul său şi-a arătat mereu profunda recunoştinţă faţă de maestrul care i-a influenţat cariera. În ianuarie 1926, tânărul violonist Yehudi Menuhin pleacă în străinătate împreună cu tatăl său pentru a studia cu Enescu. Această mirifică relaţie profesor-elev a evoluat treptat atât într-o strânsă legătură de prietenie, cât și într-o fructuoasă colaborare pe plan muzical.

Presa americană a anilor 1927 şi 1928 se focalizează pe genialul Yehudi Menuhin, care la vârsta de 10 ani fascinează publicul în concertele susţinute cu New York Symphony Orchestra la Carnegie Hall şi la Civic Auditorium din San Francisco. Presa răsună în exprimări la superlativ despre copilul minune Yehudi Menuhin.

Printre articolele de presă ale acestei perioade care împânzesc activitatea concertistică a lui Enescu, dar şi debutul tânărului violonist Menuhin în America, se găsesc şi câteva interviuri acordate de Enescu unor importante publicaţii americane. Unul dintre acestea, apărut în San Francisco Examiner, este axat pe relaţia profesor-discipol dintre cei doi muzicieni.

Deși articolul scris de Redfern Mason este foarte interesant dezvăluind calitățile   tânărului muzician Menuhin, dar și stilul pedagogic al lui Enescu, din păcate s-a strecurat o greșeală, în fotografie nu apare George Enescu, așa cum notează autorul.

Întrebat fiind „Ce l-aţi învăţat?”, muzicianul român răspunde: „Ce poate cineva să îl înveţe pe un băiat ca el? L-am învăţat că arta adevărată vine din interior, nu din exterior. Din punct de vedere al tehnicii băiatul a fost excelent format de Louis Persinger. Nu ai ce să îmbunătăţeşti aici. [...] Ce poate învăţa, desigur, este atitudinea corectă faţă de compozitorii diferitelor şcoli. [...] Yehudi citeşte cărţi importante; asta e o parte esenţială a educaţiei unui artist.”

La întrebarea „Ce va deveni băiatul când va creşte?”, Enescu îi răspunde jurnalistului cu umorul său caracteristic: „Asta trebuie să-l întrebi pe Dumnezeu. Un lucru e sigur, oricum, că arta lui Yehudi trebuie să se reverse din sinele său intim. Stilul este omul, cum zicea Buffon. Imitaţia poate fi inteligentă, dar nu e mama artei creative.”

Articolul este publicat în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol V (1923-1931), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2012, pp. 222-223.