Din concertele susţinute de Enescu în S.U.A. şi Canada, la începutul anului 1928, atrag atenţia recitalurile cu pianistul Sanford Schlüssel de la Los Angeles, San Francisco, Washington, Portland, Vancouver şi Indianapolis.
Recitalul de vioară de la sala Auditorium din Los Angeles (din 3 ianuaire 1928) „a fost o revelație de poezie și frumusețe”, aşa cum mărturiseşte renumita muziciană Isabel Morse Jones în articolul său publicat în cotidianul News of Southern Counties. Autoarea a rămas cunoscută pentru cariera sa remarcabilă de critic de muzică şi dans susţinută 22 de ani la Los Angeles Times (1925-1947).
Descrierea pe care aceasta i-o realizează personalității enesciene, în articolul intitulat „Romanian Composer Enthralls”, demonstrează fascinația sa față de inegalabilul geniu al muzicii universale: „Român prin naștere și prin temperament, compozitor, dirijor și interpret în virtutea talentelor sale și a creației strălucite, cu o natură spirituală aproape de mistic și o franchețe copilărească a discursului muzical care îi dezarmează pe toți cei care îl ascultă, Enescu e cu adevărat unul dintre puținii care poartă torța unei mari arte din ce în ce mai sus, fără ostentație, afectare, ieftinitate.”
În ceea ce priveşte programul recitalului, acesta „a fost ales cu înţelepciune”: Sonata în re major de Nardini, Poème de Chausson, La Folia de Corelli, Introducere și Rondo Capriccioso de Saint-Saëns, Tzigane de Ravel, Tempo di Minuetto de Pugnani-Kreisler și Bourrée de Bach (probabil din Partita a III-a în mi major).
Autoarea susține că abilitățile componistice ale lui Enescu îi influențează stilul interpretativ: „Cântă cu acea considerație pe deplin satisfăcătoare și cu acea înțelegere a mesajului autorului pe care numai un mare compozitor, el însuși, le poate da. Aceasta individualizează interpretarea sa. Un sunet de calmă expresivitate, un simț nativ al frazării corecte, al accentelor, semnificațiile muzicale și poetice completează delimitarea acestui artist de violonistul obișnuit, virtuoz.”
Se aminteşte în treacăt şi de ultima apariţie a lui Enescu la Los Angeles (13, 14 martie 1925), când a cântat cu Orchestra Filarmonică dirijată de Henry Rothwell.
Profunzimea expresivităţii pare, în viziunea autoarei, atributul principal al interpretării enesciene: „Sunetul său nu este amplu, dar este remarcabil de pătrunzător deţinând acea calitate, acea vibraţie care îi distinge pe maeştrii. [...] Să sperăm că influenţa unui asemenea om poate ajunge în cele mai extreme părţi ale lumii muzicale.”
Articolul este publicat în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol V (1923-1931), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2012, pp. 220-221.