George Enescu și Marcel Ciampi – turneul de la începutul anului 1914

Autor: Camelia Anca Sârbu

În anul 1914, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, activitatea lui Enescu în Franţa era la fel de intensă ca şi în anii precedenţi.

Enescu se manifesta cu efervescenţă în toate cele patru ipostaze de muzician pe care le stăpânea cu genialitate.

Foarte apreciat ca interpret de muzică de cameră, a cântat de-a lungul timpului alături de pianişti celebri, iar colaborările frecvente cu Marcel Ciampi s-au soldat de fiecare dată cu succese răsunătoare. Este și cazul turneului de concerte întreprins de aceştia, în lunile ianuarie-februarie 1914, în câteva oraşe din Franţa, precum: Somme, Clermont-Ferrand, Douai, Valenciennes, Paris, Tours, Le Mans și Angers.

Câteva dintre aceste recitaluri sunt bine reflectate de articolele de presă aflate în arhiva M.N.G.E. Se observă că interpretarea enesciană a trezit interesul cronicarilor fiind considerată superioară. În acest sens, cronicarul  Guy d’Arezzo, referindu-se la prezentarea la Angers a Sonatei pentru pian şi vioară în la major de Franck, remarcă: „Rose Chemet [probabil Renée Henriette Joséphine Chemet] i-a conferit primei părţi, printr-o mişcare, cred, prea rapidă, prin tenta generală a sonorităţii sale, în mod constant prea puternică – un parfum de romantism, puţin sesizabil în raport cu spiritul lucrării, mai bine simţit şi redat de către Enescu, în această seară, în stilul dorit, cred.”
Semnalând recitalurile de la Tours şi Le Mans, alți cronicari consideră că una din calitățile esențiale ale interpretării enesciene este înțelegerea profundă a lucrărilor pe care le abordează, abilitățile sale de compozitor făcându-l să simtă cele mai subtile intenții ale creatorului: „D-l Enescu este un admirabil violonist. El străluceşte nu numai prin virtuozitatea [...], dar încă şi mai ales printr-un stil de o siguranţă impecabilă şi printr-o capacitate singulară de a traduce, cu o fidelitate scrupuloasă, [lucrările] maeştrilor [...]. Este imposibil de realizat o mai profundă şi mai somptuoasă comuniune între compozitor şi instrumentist.” În ceea ce priveşte interpretarea Sonatei pentru pian şi vioară în la minor de Schumann, la Le Mans, se consemnează: „Şi ce sunete! Profunde, vibrante în armonicele bine stăpânite, mergând la suflet [...]. Ele se succed ca perlele unui colier, independente şi totuşi legate, expresia sufletului a doi artişti, compozitorul şi interpretul.”

Colaborarea violonistului George Enescu cu pianistul Marcel Ciampi este percepută ca una dintre cele mai bune variante ale formaţiilor de duo: „Lui Enescu, care este unul dintre cei mai reputaţi violonişti în momentul de faţă, îi fusese asociat un pianist, care realmente rivalizează cu el, Marcel Ciampi […].”

Articolele sunt publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol III (1912-1921), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2010, pp. 137, 148-152.