Una dintre ultimele vizite la George Enescu - pianista Céliny Chailley-Richez -

Autor: Camelia Anca Sârbu

Pianista Céliny Chailley-Richez, soţia violonistului Marcel Chailley (care murise în 1936), oferea redacţiei pariziene Musique & Radio, în iunie 1955, un articol legat de vizita sa la locuinţa lui George Enescu de la Paris, la începutul aceluiaşi an.

Un cuplu de interpreţi remarcabil în muzica de cameră franceză, soţii Chailley au colaborat deseori cu muzicianul român, atât individual, cât şi cu propriul lor cvartet care le purta numele, Cvartetul Chailley, interpretând împreună cu Cvartetul Geloso, în primă audiţie absolută Octetul pentru coarde op. 7 de Enescu (Paris, 18 decembrie 1909). Notabilă rămâne şi interpretarea întregului ciclu al sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven (din aprilie 1932) oferită de Céliny Chailley-Richez şi George Enescu (la École Normale de Musique din Paris). De asemenea, reţin atenţia şi interesantele serate muzicale organizate de aceasta în privat, sau vizitele de lucru făcute lui Enescu în apartamentele sale din Rue de Clichy.      

Autoarea articolului, Céliny Chailley-Richez, descrie mai întâi atmosfera care a  întâmpinat-o când a ajuns în camera lui Enescu: „O cameră călduță și roz, perspective armonios dozate. Un pian... un pick-up acoperit de discuri, și EL, Maestrul, bulbuca ochii ațintiți în depărtare, fără îndoială radiind de muzică, fața sa albă confundându-se cu perna.”

Se poate afla că scopul vizitei pianistei a fost, „graţie amabilităţii d-nei Enescu, prinţesa Cantacuzino”, audiția Simfoniei de cameră de Enescu, „executată cu câteva zile înainte de orchestra lui Fernand Oubradous [Paris, 23 ianuarie 1955], simfonie care fusese înregistrată la intenția autorului.” Céliny Chailley-Richez precizează că Enescu „a proiectat această lucrare mai întâi pentru corzi, apoi a transformat-o complet. Când s-a îmbolnăvit, era pe alocuri neterminată. Era obsedat din cauza asta! De câte ori nu repeta: «Este groaznic, groaznic să-mi pierd timpul!»”

Autoarea redă în continuare stările generate de muzica ultimului opus enescian: „atmosfera, în timpul acestei audiții de aproape douăzeci de minute, a fost  tulburătoare. Curenți ciudați scăldau piesa, inundată de semnificații oculte. O tăcere impresionantă a prelungit acordul final, trădând emoţia noastră în faţa acestor pagini extraordinare, în care fiecare notă, fiecare suspin respiră atmosfera sufletului românesc. ”

Ascultarea Simfoniei de cameră a fost continuată de o „conversație de suflet și de artă” cu maestrul. „Enescu mi-a vorbit despre artiști, cinstindu-i, repetându-mi că execuția simfoniei sale i-a provocat o emoție intensă, atât prin perfecțiunea sa - «Știți că fiecare artist este un mare solist!» - cât și prin fidelitatea cu care a fost tradusă gândirea sa.”

Autoarea conchide afirmând că „marii artiști, geniile ca George Enescu pot câștiga doar bătăliile la care în cursul existenței lor au luptat din tot sufletul pentru a impune Adevărul.”

Articol extras din volumul X al seriei Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu (1947-1955), Ediţie alcătuită, îngrijită şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2017, pp. 285-286.