Simfonia a III-a de George Enescu - primele audiţii

Autor: Camelia Anca Sârbu

Simfonia a III-a în do major op. 21 este una dintre cele mai profunde creaţii ale marelui muzician George Enescu.Autenticitatea lucrării se relevă atât pe plan pur muzical, cât şi în sfera ideilor filosofice pe care această monumentală muzică le generează.

Grandiozitatea este un rezultat al complexităţii timbrale, partitura fiind scrisă pentru orchestră mare, pian, celestă, armonium şi cor. Atmosfera încordată din timpul războiului transpare în muzica Simfoniei a III-a, compusă în anii 1916-1918, în perioada în care, cu mult devotament, Enescu se implica în diverse acţiuni caritabile în România.

După câteva succesive audiţii ale lucrării, susţinute în anul 1919, la care Enescu a dirijat Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice, partitura a fost revizuită în ceea ce priveşte orchestraţia, în a II-a jumătate a anului 1920 şi  finalizată la 30 ianuarie 1921.

Prima audiţie absolută a ultimei variante a avut loc la Théâtre du Châtelet, cu Orchestra Colonne dirijată de Gabriel Pierné, la data de 26 februarie 1921.

La această primă audiţie se referită şi câteva articole care se regăsesc în arhiva Muzeului Naţional „George Enescu”.

Într-un ziar parizian, cronicarul Raoul Brunel compară Simfonia a III-a cu Cvartetul op. 22 nr. 1, o lucrare compusă de Enescu în aceeaşi perioadă, apreciind că ambele „marchează o etapă nouă în mersul ascendent al acestui compozitor atât de fericit înzestrat”.

Un alt reprezentant al presei franceze, Alfred Bruneau, referindu-se la Rapsodia concertantă pentru vioară şi orchestră de Stan Golestan interpretată în primă audiţie într-unul din concertele „Lamoureux”, aduce în discuţie şi ultima simfonie compusă de
Enescu la vremea aceea: „Stan Golestan este cel mai interesant reprezentant al acestei simpatice şcoli româneşti în fruntea căreia merge d-l George Enescu, care prin ultima sa simfonie, admirabilă din atâtea privinţe, se plasează în rândul marilor muzicieni ai epocii noastre”.

Şi presa franceză de limbă engleză semnalează această nouă simfonie a compozitorului român, în ziarul New York Herald, prezentând câteva aspecte mai concrete: „E o simfonie cu coruri şi pare inspirată de evenimente ale anilor 1914-1918. Cea de-a doua mişcare, cu caracterul ei de scherzo, urmată de un exces de sonorităţi neschimbate, e cea mai interesantă dintre cele trei. Lucrarea, care indică o lungă concentrare de gânduri pioase, a fost primită cu un marcat interes”.

Articolele sunt publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol III (1912-1921), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2010, pp. 306, 331, 342.