Simfonia a II-a de George Enescu - primele audiţii

Autor: Camelia Anca Sârbu

O creaţie monumentală, de esenţă romantică, expansivă ca ethos, în ciuda perioadei istorice tulbure care urma să vină, poate fi considerată această mare capodoperă a lui Enescu, Simfonia a II-a în la major. A fost începută la Cracalia, la data de 4 septembrie 1912, şi finalizată la Bucureşti, pe 18 noiembrie 1914. Compozitorul i-a dedicat lucrarea lui Edouard Colonne, care murise în anul 1910.

Simfonia a II-a op. 17 cuprinde 3 părţi, 3 forme libere de sonată, generând o variaţie continuă şi din ce în ce mai complexă a discursului, o intensificare a cromatismelor, a scriiturii polifonice şi a  planului timbral.

Lucrarea a fost interpretată în primă audiţie absolută după doar patru luni de la finalizarea  partiturii, la data de 15 (28) martie 1915, compozitorul aflându-se la pupitrul dirijoral al Orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice, în sala Ateneului Român.

Simfonia a II-a  a fost reluată apoi, la scurt timp, la data de 6 aprilie, tot cu Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice, în cadrul Festivalului Artistic şi Literar al Societăţii „Amicii orbilor”. Partitura, „pe care atâţia muzicieni ardeau de nerăbdare să o asculte”, a stârnit reacţii favorabile din partea unui cronicar din  L'Indépendance Roumaine:
„Este mult mai simplu pentru maestru să ajungă cu magica sa vioară sub braţ, pentru a cânta 10 minute (minute paradisiace pentru public) decât să reunească 80 de muzicieni din orchestră, să-i facă să repete Simfonia sa, care nu este cu siguranţă uşoară şi care necesită o muncă profundă [...], mobilizând artişti de valoarea dnei Moreau-Leroy, a compozitorului Ion Nonna Otescu şi, în fine, a domnului Th. Fuchs, pentru importantele fragmente ale pianului, armoniumului şi celestei.[...] Strălucind de forţă, herculeana simfonie de Enescu a fost punctul culminant al unui program în care străluceau încă alte numere de valoare”, afirmă acesta     într-unul dintre cele trei articole referitoare la acest eveniment pe care le deţine arhiva M.N.G.E.

Lucrarea compusă fără ajutorul pianului, ca şi Suita a II-a pentru orchestră, nu s-a mai cântat o lungă perioadă după aceste prime audiţii susţinute la Bucureşti. De abia la câţiva ani după moartea muzicianului, în 1961, Simfonia a II-a a fost redescoperită datorită interpretării Orchestrei Naţionale Radio dirijată de Iosif Conta.

Articolele sunt publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol III (1912-1921), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2010, pp. 248, 250, 251.