Autor: Camelia Anca Sârbu
Dintre articolele anului 1915 pe care le deţine arhiva M.N.G.E., se remarcă şi cele referitoare la concertele date de Enescu, în primele trei luni ale anului, pentru strângerea fondurilor achiziţionării orgii de la Ateneul Român.
Încă de la începutul anului, Enescu lansează un apel pentru a asigura baza materială necesară construirii unei orgi de mari dimensiuni la Ateneul Român. Această iniţiativă a muzicianului se va concretiza abia în anul 1939, datorită renumitului Oscar Walcker, care va construi impresionanta orgă prezentă şi astăzi în impunătoarea sală de concerte a Ateneului Român.
Câţiva cititori ai cotidinaului L'Indépendance Roumaine îşi exprimă nemulţumirea faţă de această iniţiativă a lui Enescu venită într-un context social-istoric considerat de aceştia nepotrivit, în plin război mondial: „Ce idee ciudată are Enescu, de a strânge bani pentru constrirea orgilor, când există alte necesităţi!" Ca replică, unul din autorii publicaţiei precizează că în vremuri grele e nevoie mai mult ca oricând de viaţă spirituală, făcând referire şi la câteva dintre marile realizări ale maestului, care prin tot ce a făcut a dus numele ţării noastre spre cele mai înalte sfere ale muzicii universale: „România muzicală toată întreagă [...] a profitat de această neobosită şi generoasă activitate."
Aflat în România, Enescu se implică semnificativ, prin toate manifestările sale, la dezvoltarea culturii muzicale în ţara noastră, în concordanţă cu evenimentele pe care le susţine în folosul Crucii Roşii a României sau a altor societăţi de binefacere. Activitatea sa este intensă ajungând să ofere chiar şi câte două concerte pe zi, cum se întâmplă în zilele de 22, 24 şi 26 din luna ianuarie.
Pentru a strânge sumele necesare construirii orgii de la Ateneu, Enescu concertează atât în Bucureşti, la Ateneul Român, cât şi în multe oraşe din provincie, precum: Craiova, Caracal, Turnu Severin, Bacău, Botoşani, Iaşi, Galaţi, Piteşti, Slatina, Ploieşti, Constanţa şi Galaţi.
În concertele date la Ateneul Român, printre partenerii săi s-au numărat şi pianiştii Cella Delavrancea (în Sonata pentru vioară şi pian de Franck, la data de 22 ianuarie), Muza Ghermani-Ciomac (în Sonata „Kreutzer” de Beethoven, la 24 ianuarie), Theodor Fuchs (în lucrări de Leclair, J. S. Bach, Porpora, Sarasate, Corelli, Saint-Saëns, Tartini, Vitali, la 22 şi 24 ianuarie, şi în Sonata pentru vioară şi pian în re major de Nardini, la 29 ianuarie).
În acelaşi scop, Enescu a cântat şi cu Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice condusă de Dimitrie Dinicu (5/18 februarie), interpretând trei concerte pentru vioară şi orchestră: în mi major de J. S. Bach, în mi minor de Mendelssohn-Bartholdy şi în si minor de Saint-Saëns.
Referindu-se la acest ultim concert dat de Enescu la Ateneu pentru asigurarea sumelor necesare construirii orgii, un autor apreciează măiestria interpretării, într-un articol publicat în ziarul de limbă franceză La Roumanie: „Este de prisos a spune cum a cântat George Enescu aceste lucrări; trebuie să le fi ascultat pentru a şti ce interpretare nobilă ne-a oferit, ce caracter de o serioasă elevaţie şi de o puritate inestimabilă a imprimat jocului său, astfel încât interpretarea să fie la înălţimea paginilor pe care le cânta.”
Articolele sunt publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol III (1912-1921), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2010, pp. 212, 213, 267-269.