16 Concerte istorice ale literaturii violinei

Autor: Camelia Anca Sârbu 

Declanşarea Primului Război Mondial îl determină pe Enescu să-şi concentreze activitatea aproape exclusiv în România, unde compune, susţine frecvent concerte caritabile şi interpretează lucrări importante din literatura muzicală universală, unele dintre ele fiind mai puţin cunoscute de publicul din România. Muzica interpretată de Enescu începe să răsune în multe oraşe din provincie, unde, la sfârşitul anului 1915, muzicianul concertează pentru strângerea fondurilor necesare construirii unei orgi la Ateneul Român.      

Câteva luni mai târziu, în perioada noiembrie 1915 - aprilie 1916, sub genericul "16 Concerte istorice ale literaturii violinei", Enescu susţine, la Ateneul Român, 8 recitaluri alături de pianistul Theodor Fuchs şi alte 8 concerte, ca solist al Orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice dirijate de Dimitrie Dinicu.

Repertoriul variat propus de muzician suscită interesul publicului şi cronicarilor, iar calitatea interpretării este apreciată, ca de obicei, la superlativ. 

Două dintre aceste concerte sunt radiografiate în două articole publicate în ziarul francofon L’Indépendance Roumaine.
Primul articol prezintă cronica celui de-al XI-lea concert susţinut de violonistul George Enescu la Ateneul Român. Muzicianul a interpretat: Partita în mi major de J. S. Bach, sonata Tombeau de Leclair, Aria de J. S. Bach, Concertstück şi Rondo capriccioso de Saint-Saëns, Sicilienne et Rigaudon de Francoeur / Kreisler, Caprice viennois şi Poloneza în la major de Wieniawski. Se poate afla din acest articol că „maestrul Enescu nu este zgârcit la bisuri”, iar publicul „care ştie acest lucru, profită din plin de generozitatea sa fără limite”. Autorul este plăcut impresionat de vasta personalitate muzicala a lui Enescu, de „inepuizabila varietate a geniului său minunat, puterea talentului şi a virtuozităţii”.

Al doilea articol descrie cel de-al XII-lea concert susţinut de George Enescu în cadrul ciclului „Istoria violinei”. Programul a cuprins un concert pentru vioară şi orchestră de Louis Spohr, pe care „Enescu l-a prezentat liber, aproape cu zâmbetul pe buze”, un concert pentru vioară şi orchestră de Max Bruch şi „pitoreasca şi romantica” Simfonie spaniolă de Edouard Lalo. Entuziasmul cronicarului în faţa personalităţii enesciene se menţine la cote maxime: „variat, supraabundent, generos, neobosit, Enescu apare asemenea unui Rabelais român al muzicii, care ar fi, în acelaşi timp şi Panurge, pentru prodigioasa îndemânare, Epistemon pentru inteligenţa penetrantă... şi, totodată şi Pantagruel, pentru capacitatea de absorbţie şi asimilare muzicală.”

Articole publicate în Documente din arhiva M.N.G.E. - articole de presă despre George Enescu, vol III (1912-1921), Ediţie alcătuită, prefaţată şi adnotată de Florinela Popa şi Camelia Anca Sârbu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2010, pp. 287-288.