Mihaela Vosganian - SYMMETRIES pentru ansamblu
Violeta Dinescu - SATYA 2 pentru fagot
Carmen Petra Basacopol - SUITA nr. 3 pentru violoncel (p.a.)
Myriam Marbe - INCANTATIO pentru clarinet solo
Adina Sibianu - S(T)REICH pentru ansamblu
Mihaela Vosganian – SYMMETRIES II pentru ansamblu variabil și bandă (2013) face parte din seria ciclului paradigmatic al simetriilor, prin care am urmărit să epuizez reiterarea unei matrici inițiale, cu elemente specifice de limbaj și sintaxă, pe parcursul mai multor opusuri. Este totodată una dintre piesele în care am lucrat cu ideea de simetrie / palindrom, atât în plan melodic, ritmic sau armonic, cât și în abordarea modală. De altfel, prima lucrare a ciclului am dedicat-o chiar ansamblului ARCHAEUS, care a și realizat-o în primă audiție Noua versiune a piesei este mai versatilă, fiind potrivită mai multor tipuri de ansambluri de 7 instrumente, care explorează improvizația și fuziunea cu sunetele procesate. (M.V.)
Violeta Dinescu – “SATYA II” pentru fagot a fost compusă pentru fagotistul Miltiade Nenoiu (care a și cântat-o în primă audiție). Lucrarea face parte dintr-un ciclu dedicat câtorva instrumente soliste (vioară, fagot, contrabas, clarinet), care se pot reuni într-o variantă finală (SATYA V), păstrându-se caracterul inițial și dezvoltându-se în același timp noi valențe. Desfășurarea discursului muzical este normată de satya - cuvânt vechi indian - ce desemnează un sistem de reguli aplicabile într-un (aici: imaginar) act ritualic, eficiența căruia ar depinde tocmai de o riguroasă respectare a acestor reguli, în contextul unei scriituri cu elemente flexibile. Orice ruptură în pânza astfel realizată, orice înterupere a continuității parcursului produce o anulare a eficienței actului programat. Discursul muzical cu toți parametrii săi capătă pe planul înveșmântării instrumentale o rigoare, o satya, care ulterior cumulează prin derivare noi sensuri de devenire. (V.D.)
Carmen Petra Basacopol – SUITA nr. 3 pentru violoncel (p.a.) face parte dintr-un ciclu de suite compuse pentru acest instrument. Dedicată violoncelistei Anca Vartolomei, această a treia suită este structurată tripartit: o primă parte – allegro moderato – este urmată de un moment intens de trăire sufletească – adagio affetuoso e rubato, pentru ca partea finală – allegro comodo – să încheie suita într-o mișcare rapidă și bine marcată. (C.P.-B.)
Myriam Marbe – INCANTATIO
Anticipând Ritualul pentru setea pământului (1968), Incantatio – sonată pentru clarinet solo (1964) s-a născut pe fondul emulaţiei pe care Aurelian Octav Popa (precum şi alţi interpreţi români de excepţie) au stârnit-o, graţie acreditării clarinetului drept instrument solistic indispensabil muzicii contemporane. (Să ne amintim numai de opusuri reprezentative compuse pentru clarinet de Stefan Niculescu şi Tiberiu Olah). Lucrarea emană un categoric ethos românesc străvechi forjat de o personalitate creatoare despre care Anatol Vieru spunea că „şi-a edificat propriul său stil, o scriitură muzicală, o grafie proprie. În judecarea lucrărilor ei nu e necesară nici un fel de condescendenţă pentru femeia compozitoare. Myriam Lucia Marbe a fost un compozitor în toată puterea cuvântului, fără ca atributele feminităţii să fie sacrificate în expresia muzicală. Şi ce compozitor! Unul dintre cei mai de seamă maeştri ai muzicii româneşti de azi”. (Liviu Dănceanu)
Adina Sibianu – STR(E)ICH
Compusă în 2008 și dedicată ansamblului de muzică contemporană ARCHAEUS, lucrarea pune în contrast două structuri muzicale: prima este clară, construită riguros, un fel de ostinato melodico-armonico-ritmic, iar cea de-a doua este fluidă, heterofonică (realizată prin suprapuneri de melodii și ritmuri diferite), pe alocuri un fel de improvizație scrisă, care poate induce o stare de visare. Cele două tipuri de structuri sunt prezentate atât în succesiune, cât și în simultaneitate. Ideea de bază a piesei este suprapunerea de linii melodice (strich) sau de structuri muzicale, asemenea sau diferite. Atmosfera muzicală este „nuanțată” cu ajutorul unor elemente-surpriză și prin schimbările bruște de dramaturgie muzicală. Întreruperea neașteptată a structurilor de tip ostinato adesea „joacă feste” și înșeală orizontul de anticipare al ascultătorului (streich); în plan muzical elementele-surpriză sunt realizate prin accente, pauze și modalități diferite de intonare a sunetelor. (A.S.)